Practica judiciara insolventa. Decizia 922/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 922
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I și pe intimat SC " " SRL, lichidator ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC " " SRL, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 649/S/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxei judiciare de timbru iar recurenta a solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 649/S/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, s-a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Acord și s-a dispus închiderea procedurii simplicitate a insolvenței debitorului precum și radierea acestuia din evidențe.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Cererea de autorizare nu întrunește condițiile impuse de prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 pentru a fi admisă,prevederi care nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiune în răspundere personală ci consacră acest drept numai pe seama comitetului creditorilor și numai dacă administratorul sau lichidatorul judiciar omit să indice în rapoartele lor cauzele insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
În cauză nu există omisiuni în sensul disp.art.138 alin. 3 din Legea nr.85/2006 care să îndreptățească autorizarea creditorului bugetar de o promova o acțiune în răspundere personală.
Sub acest aspect,se reține că prin raportul depus la data de 12.11.2008, lichidatorul judiciar a precizat că nu i-au fost accesibile documentele contabile întrucât debitorul nu s-a conformat obligației de a le prezenta astfel încât,nu a avut posibilitatea de a examina situația economică și financiară acestuia și de a determina în concret cauzele insolvenței și persoanele responsabile de această stare a societății,cu atât mai mult cu cât debitorul nu a depus nici la autoritățile fiscale raportările contabile impuse de Legea nr.82/1991.
Dacă creditorul bugetar avea date despre existența unor fapte de natura celor enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006 și a identificat pe autorii acestora,nimic nu l-a împiedicat să le sesizeze pe parcursul procedurii însă demersul său în sensul autorizării motivat doar pe simpla existență a creanței fiscale,nu poate crea premisele necesare antrenării răspunderii personale atât timp cât nu sunt coroborate cu alte probe care să conducă la concluzia că sumele destinate plății acestei creanțe au fost folosite în alte scopuri sau că omisiunea privind nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi interpretată ca o sustragere de la controlul fiscal deși, în această din urmă situație, creditorul bugetar avea potrivit Legii contabilității toate pârghiile necesare sancționării și remedierii ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I - Agenția Națională de Administrare Fiscală criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta apreciază că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici dispozițiile legii în materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea în incapacitate de plată.
Având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate administratorului judiciar, este evident, în opinia recurentei, că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, punând astfel administratorul judiciar în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice.
Totodată, administratorul - pârât nu a mai preschimbat certificatul de înmatriculare a societății, fiind astfel dizolvată, aspect care conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de creditorii societății.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Deși s-au efectuat măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, debitorul prin reprezentant legal a fost somat, nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
Și incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 - este evidentă și rezultă clar din situația prezentată pe site MEF care constată că ultimul bilanț contabil a fost depus la organul fiscal la 31.12.2003.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, apreciază recurenta să se impune obligarea administratorului, la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină, cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligență și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 88/2006 cererea de autorizare în vederea introducerii acțiunii de atragere a răspunderii personale poate fi introdusă de comitetul creditorilor dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență.
În speță, Curtea reține că lichidatorul judiciar nu a omis să indice aceste persoane sau să formuleze acțiunea împotriva acestora pentru a fi întrunite cerințele art. 138 din lege.
În conținutul raportului fiscal depus la data de 12.11.2008, lichidatorul judiciar a precizat faptul că nu a putut stabili în concret cauzele insolvenței și nici persoanele responsabile de starea de insolvență a societății, astfel că nu se poate reține existența omisiunii cerută în mod expres de prevederea legală arătată mai sus.
Instanța nu poate primi argumentele recurentei aduse în susținerea cererii de recurs, referitoare la împrejurarea că nu ar fi fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, nu au fost depuse documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii nu a fost preschimbat certificatul de înmatriculare și nu au fost achitate creanțele bugetare.
Aceste motive au fost invocate direct în recurs, neregăsindu-se în conținutul cererii de autorizare adresată judecătorului sindic (filele 106 - 107 dosar fond), în care s-a invocat doar existența creanței fiscale și faptul că lichidatorul judiciar nu a putut stabili faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/-, care atrag răspunderea personală a administratorului.
Întrucât reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual și prin urmare obiectul cererii și temeiul de fapt, instanța nu poate analiza, direct în recurs alte temeiuri de fapt decât cele invocate în cererea introductivă fără a încălca prevederile exprese ale art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă.
Curtea reține că în mod corect instanța de fond a considerat că, în situația nedepunerii declarațiilor fiscale, creditorul recurent avea toate pârghiile prevăzute de legea contabilității pentru sancționarea și remedierea situației.
În doctrină se arată că judecătorul sindic nu poate aprecia asupra oportunității autorizării, ci numai asupra legalității, respectiv asupra existenței cazurilor prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Asupra oportunității formulării acțiunii se poate pronunța doar administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, iar în caz de inactivitate a acestora autorizarea se poate da comitetului creditorilor și nu oricăruia dintre creditori.
Pentru aceste considerente constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de - a Jud. I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței nr. 649/S din 13 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored
02 ex.
02.05.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic -
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 980/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1258/2009. Curtea de... → |
|---|
