Practica judiciara insolventa. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolveței -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 94
Ședința publică din 17 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Morariu Adriana
JUDECĂTOR 3: Ududec Elena
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 487 din 9 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la ribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
La apelul nominal a lipsit creditoarea recurentă, creditorul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor -DGFP S, debitoarea intimată - COM SRL, lichidator intimat S, pârâtul intimat G și intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr. 385 din 29 noiembrie 2005, judecătorul sindic numit în dosarul nr. 171/F/2005 al Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal admis cererea introductivă formulată de creditoarea DGFP S și a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea - COM SRL, jud. S, lichidator judiciar pentru debitoare fiind numit - SRL
Ulterior, prin cererea formulată la 08.05.2007, lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat atragerea răspunderii materiale a numitului G - fost administrator al debitoarei, în conformitate cu prev. art. 138 al. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, până la concurența sumei de 29.864,23 lei. Același lichidator, solicitat închiderea procedurii debitoarei pentru lipsa oricăror bunuri din patrimoniul acesteia, conform art. 131 din Legea 86/2006.
Investit cu soluționarea cererilor, judecătorul sindic, prin sentința nr. 487/9.10.2007, le-a admis: a admis cererea de atragere a răspunderii materiale și a obligat pe pârâtul G - fost administrator al debitoarei, să suporte pasivul acesteia până la concurența sumei de 29.864,23 lei; stabilit ca sumele recuperate de la acesta să intre în averea debitoarei și să acopere pasivul debitoarei conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor; a dispus executarea silită a pârâtului conform codului d e procedură civilă; admis raportul lichidatorului judiciar și conform art. 131 din Legea 85/2006, dispus închiderea procedurii debitoarei, făcând aplicarea art. 135 și 136 - Legea 85/2006.
Împotriva sentinței pronunțată de judecătorul sindic, a declarat recurs creditoarea AVAS
În motivare, a fost invocată nelegalitatea sentinței, pentru închiderea procedurii debitoarei în mod eronat, cu încălcarea prev. art. 140, 142 al. 1 rap. la art. 136 și art. 2 și art. 5 al. 1 din Legea 85/2006. În explicitare, recurenta precizat că prin cererea de închidere a procedurii debitoarei, s-a încălcat caracterul colectiv al acesteia și ordinea de efectuare plăților către creditori, prev. de art. 123 din Legea insolvenței. A susținut că anterior închiderii procedurii, lichidatorul trebuia să efectueze executarea silită a sentinței de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, deoarece în situația radierii debitoarei de la Registrul Comerțului, nemaiexistând debitoarea și nici patrimoniul acesteia, nici pasivul nu ar mai putea fi suportat de către pârât.
Motivele de recurs invocat, motive ce fac trimitere la prev. art. 304 pct. 9 cod pr. civilă, nu sunt fondate.
Prevederile legii speciale în materie, nu au fost încălcate la pronunțarea sentinței recurate, cu privire la închiderea procedurii și nepunerea în executare a sentinței vizând cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, deoarece:
În mod legal, conform art. 131 - Legea insolvenței, procedura debitoarei a fost închisă pentru lipsa oricăror bunuri din patrimoniul acesteia ( conform raportului final al lichidatorului - fila 171-174 dosar).
Cu referire la executarea silită a pârâtului pentru pasivul debitoarei, Legea 85/2006 - art. 142(1) prevede că această executare se efectuează de executorul judecătoresc conform codului d e procedură civilă și nu de către lichidator.
De altfel, sentința recurată urmează a fi executată concomitent, sub aspectul tuturor dispozițiilor din dispozitivul său, ori recurenta, care și-a înscris creanța în tabelul definitiv consolidat al creanțelor ( 176 dosar), va participa la distribuirea pasivului obținut de la pârât în ordinea de prioritate conferită de art. 123 din Legea insolvenței, caracterul colectiv al prevederilor din Legea 85/2005 fiind astfel respectat.
De urmare, conform art. 316 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul creditoarei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 487 din 9 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic de la ribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud..
Tehnored.
Ex. 2/31.01.2008
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Morariu Adriana, Ududec Elena
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1670/2008. Curtea de... | Alte cereri. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Suceava → |
---|