Practica judiciara insolventa. Decizia 951/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 951/
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Simona Gavrilă
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea COM B, cu sediul în B,-, județul B, prin administrator () și prin administrator judiciar, împotriva încheierii nr. 55/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta debitoare prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și de drept comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, recursul este timbrat, după care:
Reprezentantul legal ala recurentei debitoare depune delegație și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, conform chitanței, în original, nr. -/17.12.2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul legal al recurentei debitoare, având cuvântul, arată că, în fapt, acțiunea formulată de debitoare a avut două capete de cerere: s-a solicitat deschiderea procedurii generale simplificate și numirea ca administrator judiciar a B, societate cu experiență în domeniu, or, Tribunalul Brăila, prin încheierea nr. 55/07.10.2008, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență și numirea ca administrator judiciar a unui alt cabinet de insolvență, respectiv.
Consideră că încheierea s-a dat cu încălcarea disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. și ale disp. art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006 și solicită admiterea recursului în sensul modificării în parte a hotărârii recurate și desemnării ca administrator judiciar a
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 55/07 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea debitorului " Com B și a fost deschisă procedura generală de insolvență; a fost numit administrator judiciar - Cabinet Individual cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 și cu o retribuție de 800 lei lunar; au fost fixate termenele pentru depunerea și verificarea creanțelor.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că sunt întrunite condițiile impuse de art. 27 - 30, art. 1 alin. 2 și de art. 32 din Legea nr. 85/2006 și că va desemna ca administrator provizoriu pe Cabinetul Individual -, deoarece oferta acestuia îndeplinește cerințele textului art. 19 alin. 1 din legea menționată mai sus, manifestă disponibilitate de timp și de resurse umane în domeniul administrării judiciare.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, debitorul " Com Bad eclarat recurs, solicitând desemnarea ca administrator judiciar a practicianului în insolvență, propus prin cererea introductivă de instanță.
Recursul nu este fondat;
Verificând sentința criticată prin prisma declarației de recurs și din oficiu Curtea constată că judecătorul sindic a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.
Astfel, judecătorul-sindic dând eficiență prevederilor art. 19 din legea menționată mai sus, la desemnarea administratorului judiciar Cabinetul Individual, a avut în vedere oferta acestuia ( 3 și următoarele dosar fond) care atestă specializarea în domeniu, experiența generală și specifică în procedura insolvenței, precum și disponibilitatea de timp și de recurse umane a acestuia.
Curtea constată că practicianul în insolvență desemnat în cauză are calitatea de expert contabil din anul 1996, evaluator întreprindere atestat din anul 1995 și membru UNPRL din anul 1999, că este asigurat pentru risc profesional și că a avut un portoforiu însemnat de dosare de reorganizare sau lichidare judiciară ( 4 dosar fond).
Nici în fața primei instanțe și nici în recurs debitorul nu a făcut dovada unei oferte de servicii din partea practicianului în insolvență, care să-l recomande în a fi desemnat ca administrator sau lichidator judiciar în locul celui numit în prezenta cauză.
În raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de debitor nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea COM B, cu sediul în B,-, județul B, prin administrator judiciar, împotriva încheierii nr. 55/07.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17.12.2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, dr. | JUDECĂTOR, |
Grefier,
AZ//2 ex/12.01.2009 Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Simona Gavrilă
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1299/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 9/2009. Curtea de Apel... → |
---|