Practica judiciara insolventa. Decizia 979/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.979
Ședința publică din data de 9 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în B,-, -A,. A,.6,.27, sector 3 și domiciliu ales la Cabinet avocat, în B,-, -. A,.2,.19, sector 2 împotriva sentinței nr. 274 din data de 17 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în com. sat, jud. B, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar SC cu sediul în B, str. -, -. A,.8, jud. B, creditoarele Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, cu sediul în B, -,. 1B, jud. B, SA-Unitatea Regională G, cu sediul în G,-, jud. G, B, cu sediul în B,-, jud. B și intimatul Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 2. parter, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică la data de 2 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza art.156 (2) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 9 septembrie 2008, adoptând următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, desemnat în cauză, s-a solicitat închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL, constatându-se că societatea nu are în patrimoniu bunuri pentru a fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor creditorilor DGFP B, ITM B și SC SA -Regionala G, solicitând totodată și antrenarea răspunderii fostului administrator motivat de faptul că nu a întocmit contabilitatea societății în conformitate cu legea, fiind direct răspunzător pentru starea de insolvență a SC SRL și a folosit activele proprietatea debitoarei în interesul său și al altor persoane, având calitatea de administrator în mai multe societăți.
În acest sens, lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii fostului administrator al debitoarei, în temeiul art.138 lit. a și d din Legea 85/2006.
Fostul administrator a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii lichidatorului judiciar și cerere de chemare în garanție a foștilor asociați ai debitoarei, și, motivând că la momentul la care a preluat administrarea societății, aceasta se găsea deja în încetare de plăți, deoarece asociații străini cheltuiseră banii societății pentru achiziționarea unor utilaje de tricotat învechite, angajarea de personal numeros și necalificat, iar ulterior nu s-au mai ocupat de încheierea contractelor cu beneficiarii externi. A mai arătat că, anumite fonduri rezultate din executarea unor contracte deja încheiate, nu au fost returnate societății, ci au fost reținute fără justificare de asociații străini.
Prin sentința nr.274 din 18 aprilie 2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Buzăua respins cererea de chemare în garanție formulată de - fost administrator al debitorului SC T SRL în contradictoriu cu, cetățean britanic, în temeiul art.131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC T SRL și radierea debitorului din Registrul Comerțului
Prin aceeași sentință, în baza art.138-(1) lit. a) și d) din Legea 85/2006, a obligat pe fostul administrator să suporte pasivul debitorului în sumă de 43.365,3 lei către creditorii: DGFP B - 40.440 lei, ITM B - 823 lei, SC SA - Regionala G - 2102,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că apărările formulate de fostul administrator al debitoarei, nu pot fi reținute, având în vedere că sunt într-o evidentă contradicție cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și care atestă că faptele și actele juridice care au determinat starea de încetare de plăți a debitoarei, nu se situează în timp anterior cesiunii și dobândirii calității de administrator, ci pe perioada administrării sale.
Astfel fostul administrator, nu a întocmit contabilitatea societății în conformitate cu legea și folosindu-se de poziția de administrator în mai multe societăți comerciale a folosit activele proprietatea debitoarei în interesul său și al altor persoane, fiind direct răspunzător pentru starea de insolvență a SC SRL.
Cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu și a fost respinsă de instanță, ca fiind un motiv de tergiversare a cauzei ce a fost înregistrată la 14.10.2005, soluționarea acesteia fiind îngreunată de poziția nesinceră a fostului administrator, care nu a predat toate documentele societății, pentru a fi verificate de lichidatorul judiciar, și care a creat o situație confuză cu privire la bunurile societății.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate, arătând că în sensul art.138 prin folosirea bunurilor sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane,se înțelege săvârșirea acelor fapte ilicite, prin care patrimoniul societății este folosit în scopul obținerii de beneficii în afara interesului societății.
Recurentul menționează că în situația de față nu a fost vorba de nici un interes personal și nici nu a obținut beneficii nelegale de pe urma societății, iar față de situația de fapt consideră că nu sunt întrunite cerințele aplicabilității acestor texte legale.
Referitor la art.138 lit.d, a apreciat că toate faptele enumerate în cuprinsul său: conducerea unei evidențe contabile fictive sau neconforme cu legea, sau provocarea dispariției unor documente contabile, se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători. Enumerarea este exhaustivă și de strictă interpretare, faptele sale neîncadrându-se în nici una dintre ele.
Susține prin aceleași motive de recurs că, instanța de fond nu numai că nu a administrat proba cu expertiză, dar nici nu s-a pronunța asupra ei pentru a preciza, în sensul art.261 pct.1 Cod procedură civilă, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul respingerii solicitării sale.
A mai precizat recurentul că a formulat cererea de chemare în garanție, justificat de faptul că, instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, care în situația de fapt își are izvorul în reglementările Legii societăților comerciale și ale Actului Constitutiv, potrivit căruia asociații participă la beneficii și pierderi proporțional cu cota deținută din capitalul social.
Conform dispozițiilor art.138 a Legii nr.85/2006 persoanele răspunzătoare de prejudiciile cauzate de insolvența societății vor fi obligate la suportarea despăgubirilor individual și proporțional cu prejudiciul cauzat de fiecare. Independent de cuantumul pasivului, răspunderea fiecăruia dintre conducători se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovăție prin fapta proprie. În speță, recurentul, susține că a făcut toate demersurile pentru a reabilita societatea care se afla în declin din motive ce nu îi erau imputabile și nu poate fi considerat răspunzător pentru insolvența SC SRL.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea insolvenței.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate și că administratorul debitoarei a creat o situație confuză cu privire la bunurile societății, pe care le-a folosit în interesul său și ale altor persoane, folosindu-se de poziția de administrator în mai multe societăți, fiind direct răspunzător pentru starea de insolvență a debitoarei, situație reținută în mod corect de către instanța de fond.
Mai mult simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimoniului, modul cum a fost gestionat acesta, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, inventarierea acestora și valorificarea lor, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Răspunderea reglementată de art.138 din lege este menită să asigure acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și își are premizele în raportul administratorului judiciar asupra cazelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului și a persoanei căreia i-ar fi imputabilă.
Astfel, din raportul încheiat din administratorul judiciar rezultă că singura persoană responsabilă de starea de insolvență a debitoarei SC SRL este fostul administrator, care folosindu-se de poziția de administrator la mai multe societăți comerciale a folosit activele proprietatea debitoarei în interesul său și al altor persoane. Mai mult decât atât fostul administrator a ținut și o contabilitate fictivă.
Cele expuse justifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.138 lit. a și d din Legea nr.85/2006 și antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății, pentru suma totală de 43.365,3 lei, în vederea acoperirii pasivului social în întregul său.
În cererea de atragere a răspunderii recurentului, administratorul judiciar a precizat faptele săvârșite cu vinovăție de administratorul societății debitoare SC SRL, care au cauzat starea de insolvență, prevăzute de art.138 lit.a) și d) datorită cărora debitorul a ajuns în imposibilitatea de a achita cu fondurile bănești disponibile datoriile exigibile.
Având în vedere faptul că valoarea de inventar a activelor menționate în cerere era, potrivi opiniei lichidatorului, suficientă să acopere întreaga masă credală, precum și faptul că pieirea acestor active se datorează exclusiv activității culpabile ale pârâtului, judecătorul sindic apreciat corect că sunt întrunite condițiile instituite de art.138 alin.1, lit.a și d din Legea nr.85/2006.
Prin întâmpinarea formulată recurentul a solicitat efectuarea unei expertize contabile, dar în instanță nu a mai insistat în administrarea acestei probe și nici nu a depus actele solicitate de administratorul judiciar.
Judecătorul sindic a înlăturat corect apărările pârâtului recurent, motivat de faptul că acestea sunt într-o evidentă contradicție cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Administratorul-judiciar prezentat judecătorului-sindic dovezile săvârșirii de către pârâtul recurent a faptelor pentru care a solicitat angajarea răspunderii acestuia și a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul produs creditorilor, faptele ilicite, raportul de cauzalitate dintre faptele respective și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și vinovăția pârâtului-recurent.
Bunurile ( utilajele menționate în raportul administratorului judiciar) ar fi putut acoperi pasivul debitorului dacă acesta ar fi depus diligențele necesare valorificării acestora sau depozitării corespunzătoare.
Folosirea acestor bunuri cu rea-credință și în scop contrar intereselor societății în folos personal sau al unei alte persoane, au determinat angajarea răspunderii pârâtului-recurent.
Prin motivele de recurs pârâtul nu face referire expresă la situația de fapt reținută în sarcina sa de către JUDECĂTOR 2: Nițu Teodor Giurgiu Afrodita l-sindic și nici la actele și demersurile administratorului-judiciar în vederea recuperării bunurilor respective și acoperirii pasivului, susținând că nu poate răspunde pentru o simplă incapacitate managerială.
Pârâtul nu a predat administratorului judiciar toate actele contabile, iar din cele prezentate reieșea faptul că societatea a încheiat mai multe tranzacții comerciale pentru care societatea era obligată să emită facturi.
Aspectele referitoare la contabilitatea societății și actele contabile solicitate sunt amplu menționate în raportul administratorului judiciar, fără ca administratorul statutar să facă dovada existenței unei alte situații de fapt care să conducă la concluzia că nu a săvârșit faptele pentru i-a fost antrenată răspunderea.
Simplele susțineri din recurs, neînsoțite de acte care să dovedească neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii prevăzute de art.138 din lege, nu pot fi reținute de instanță și nici nu pot atrage casarea sentinței în vederea efectuării unei expertize contabile.
Recurentul nu a contestat raportul referitor la cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei și săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și nici nu a produs dovezi în combaterea celor menționate și dovedite de practicianul în insolvență.
Referitor la cererea de chemare în garanție se reține că în mod corect judecătorul-sindic a respins această cerere, având în vedere faptul că starea de insolvență a societății nu se situează în timp anterior dobândirii de către pârâtul-recurent a calității de administrator al societății, ci pe perioada administrării sale.
în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, însă din actele aflate la dosar, rezultă că starea de insolvență a intervenit ulterior preluării funcției de administrator, nefiind îndeplinite condițiile chemării în garanție.
Răspunderea recurentului este o răspundere delictuală specială, pentru fapta proprie, săvârșită cu vinovăție și exclude chemarea în garanție a altei persoane, față de care nu s-a dovedit că există o obligație legală sau convențională de garanție ori a unei obligații de despăgubire.
Inexistența obligației de garanție sau despăgubire a determinat respingerea cererii de chemare în garanție, ce a fost apreciată corect de judecătorul-sindic ca un motiv de tergiversare a soluționării cauzei.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul, domiciliat în B,-, -A,. A,.6,.27, sector 3 și domiciliu ales la Cabinet avocat, în B,-, -. A,.2,.19, sector 2, împotriva sentinței nr. 274 din data de 17 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în com. sat, jud. B, cod de
identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar SC cu sediul în B, str. -, -. A,.8, jud. B, creditoarele Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, cu sediul în B, -,. 1B, jud. B, SA - Unitatea Regională G, cu sediul în G,-, jud. G, B, cu sediul în B,-, jud. B și intimatul Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 2. parter, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2008.
Președinte Judecători
- - - - G -
Grefier
- -
Red. / tehnored.
3 ex./19.09.2008
ds. 1058/2005 Tribunal
jud.sindic
Operator de date cu caracter personal,
Nr. Notificare 3120
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 269/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1141/2009. Curtea de... → |
|---|
