Practica judiciara insolventa. Decizia 269/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 269
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 2: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PT.VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și pe intimat ADMINISTRATIA FINATELOR PUBLICE V, intimat SC. - SRL V, intimat SC. -- M- SA V, intimat SC. - SA V, intimat, intimat SC. -VS PRIN SC. CONS-SRL P N, lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, intimat PRIMĂRIA, intimat, având ca obiect procedura insolvenței CONTINUARE PROCEDURĂ, împotriva încheierii civile numărul 8/F din 5 martie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.cons. jr. G.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la prim termen, declarat și motivat în termen; recurent scutit de plata taxelor de timbru, după care
Dl. cons.jr. precizează, la interpelarea instanței, că nu mai are de formulat alte cereri în cauza de față.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Dl. cons.jr. pune scurte concluzii orale de admitere a recursului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 8/F din 5 martie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic. În obiecțiunile formulate de creditor împotriva Raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, un capăt de cerere viza incidența în cauză a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 și asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.
Dl. Cons.jr. apreciază, în final, că se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Dezbaterile sunt declarate închise, instanța rămînînd în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin încheierea civilă nr. 8/F/5.03.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic s-au respins obiecțiunile formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar.
Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar.
Fixează termen pentru punerea în discuția creditorilor a propunerii de închiderea procedurii falimentului la 9 aprilie 2008.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut obiecțiunile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului sunt neîntemeiate.
Raportul final întrunește condițiile cerute de art. 129 din Legea nr.85/2006, nefiind necesar a fi modificat.
Potrivit dispozițiilor aret. 129, după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale.
Așadar, legea nu cere ca raportul final să conțină o analiză a cauzelor și împrejurărilor ajungerii în stare de insolvență a debitorului, cu atît mai mult cu cît o astfel de analiză se cere unui alt raport și nu celui final și nici să identifice persoanele vinovate de starea de insolvență și care, eventual, ar trebui să răspundă material. Mai mult, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă care concluzionează că asociatul unic nu se face vinovat de starea de insolvență a societății și, în plus, a creditat societatea cu bunurile sale proprii.
Analiza amănunțită a cauzelor și împrejurărilor insolvenței, a faptului că nici o persoană din conducerea societății nu se face vinovată de falimentul debitoarei nu are nici un folos practic.
În consecință, instanța va respinge obiecțiunile și va aproba raportul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S B, prin reprezentant legal, considerînd-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se critică sentința recurată pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă ("Cînd hotărîrea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"), considerînd că hotărîrea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006 și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă ("cînd instanța, interpretînd greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia)
Fiind îndreptat împotriva unei hotărîri care nu poate fi atacată cu apel, recursul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs avînd posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041.pr.civ.
Cererea de autorizare nu trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă. Singura referire din Legea nr. 85/2006 se află la art. 138 alin. (3), unde nu se specifică în nici un fel forma care trebuie să o îmbrace această cerere.
În concluzie, oricare dintre creditori poate formula această cerere de autorizare, ceilalți putînd cel mult să și-o însușească. În cazul de față cererea de autorizare a fost formulată nu de un creditor izolat ci de doi creditori, deci nu se poate conside5ra că cererea de autorizare a fost o acțiune izolată doar a unui creditor.
Din interpretarea gramaticală a textului de lege rezultă cu claritate faptul că lichidatorul este obligat să formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri. Creditorii pot să solicite acreditarea doar în cazul în care acesta ar fi omis să formuleze această cerere sau în cazul în care acțiunea amenință să se prescrie.
În cazul de față lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale nici în urma sesizărilor făcute de către recurentă.
Nepromovarea de către lichidatorul judiciar a unei astfel de cerere, deși existau suficiente elemente, a determinat recurenta să solicite încuviințarea de către instanța de judecată pentru a formula respectiva cerere.
Precizează recurenta că, atîta timp cît lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerer4e, se poate dispune ca cererea să fie formulată de comitetul creditorilor. Arată recurenta că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, tocmai pentru a nu se permite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Modificarea adusă de Legea nr. 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea, în unele cazuri, de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform dispozițiilor art. 16 din lege, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori. Dacă s-ar consacra această opinie, s-ar crea un precedent deosebit de periculos în sensul că s-ar crea un dezechilibru între debitorii supuși unei proceduri de lichidare judiciară, cei cu un număr mai mic de creditori înscriși la masa credală fiind favorizați prin imposibilitatea formulării unei cereri împotriva organelor de conducere statutare în lipsa unui comitet al creditorilor.
Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să formuleze în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
Instanța de judecată investită să soluționeze cererile consideră că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 138 și le respinge.
Prin neparcurgerea acestei etape esențiale în cadrul unei lichidări judiciare au fost grav prejudiciate drepturile și interesele creditorilor, apreciind în acest sens că a fost dispusă închiderea procedurii insolvenței cu nerespectarea dispozițiilor legale precum și a spiritului legii, care oferă mai multe instrumente în vederea recuperării creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. Scopul legii este acoperirea întregului pasiv, cererea formulată împotriva fostei conduceri avînd menirea de a se asigura posibilitatea acoperirii și a pasivului rămas în urma valorificărilor bunurilor debitoarei.
a solicitat autorizarea judecătorului sindic în vederea autorizării promovării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, această cerere fiind respinsă de judecătorul sindic. Prin descîrcar4ea lichidatorului judiciar și a judecătorulu9i sindic de orice îndatoriri și responsabilități nu mai poate f9i exercitat controlul judecătoresc asupra incidenței prevederilor legale anterior menționate. Închider4ea ulterioară a procedurii ar echivala, în acest caz, cu o antepronunțare a instanței de judecată asupra unei eventuale cereri de obligare la suportarea pasivului, aceasta nefiind nici măcar supusă dezbaterilor instanței de judecată.
. de a motiva hotărîrea, convingător și pertinent, reprezintă o reală garanție pentru părți, prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un real control judiciar, prin pronunțarea unei hotărîri care se întemeiază atît pe considerentele de fapt cît și pe cele de drept care au format convingerea instanței.
În speța dedusă judecății se constată o continuare a activității, păguboasă pentru societatea falită, în ciuda elementelor de avertizare care indicau iminenta insolvență.
În raportul final, lichidatorul judiciar menționează că "lipsa mijloacelor moderne, specifice societăților de construcții cu care ar fi putut să se asigure calitatea prestațiilor de servicii la prețuri accesibile, a condus încet, dar sigur, la falimentarea societății", ceea ce denotă fără echivoc faptul că s-a dispus continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți, faptă ce se încadrează în prevederile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Mai mult decît atît, indiferența de care a dat dovadă fosta conducere s-a concretizat în lipsa oricărui interes în recuperarea creanțelor proprii debitoarei, prin aceasta falita fiind lipsită de resursele financiare necesare desfășurării unei activități economice sănătoase. Deși, chiar instanța de fond a constatat în considerente această situație, nu a apreciat că acestea pot fi încadrate în "faptele" ce ar trebui să convingă o instanță de judecată asupra vinovăției fostei conduceri pentru insolvența debitoarei.
Faptul că recurenta, în calitatea sa de creditor, este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală constituie o premisă concretă pentru a determina instanța de judecată să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de instanța a cărei sentință este criticată. În acest sens, recurenta subliniază reaua credință de care a dat dovadă fosta conducere a debitoarei în exercitarea atribuțiilor, atunci cînd au dus spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună credință, printre acestea aflîndu-se și
S a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului.
Judecătorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. - privind ajungerea în stare de insolvență a debitoarei ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea credință sau neglijență, creditorii nemaiputîndu-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemîna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atît în ceea ce privește judecarea acestora cît și în ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prevederile articolului sus menționat nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți: "această omisiune (așa cum este apreciată în literatura de specialitate - - "Regimul juridic al insolvenței") nu este întîmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membri ai organelor de conducere".
În aceeași interpretare, "modul de formulare, în textul legii, a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere elimină posibilitatea absenței culpei, subliniind, dimpotrivă, vinovăția acestor membri, noțiune care în toate ramurile de drept desemnează deopotrivă intenția și culpa propriu-zisă".
Faptul că nu s-ar fi putut stabili o legătură de cauzalitate între activitatea administratorului și starea de insolvență nu este relevantă în speța dedusă judecății atît timp cît legea nu face referire expresă la aceasta,
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 ind.1 Cod procedură civilă și art.12, art. 138 și art. 142 alin.1 din Legea nr. -.
Față de motivele invocate se solicită admiterea recursului.
Legal citat, intimatul Vad epus întîmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța de recurs, analizînd motivele de recurs în contextul probelor administrate în cauză la instanța de fond și al dispozițiilor legale invocate, contată că recursul este nefondat.
În motivarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că recurenta nu a făcut dovada existenței motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și anume, din probele administrate nu rezultă că hotărîrea pronunțată este lipsită de temei legal ori că ar fi fost dată cu încălcarea legii, în speță rezultă că prima instanță a soluționat cauza analizînd-o în concordanță și conform art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr.85/2006.
De asemenea nu subzistă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă ce vizează faptul că instanța de fond (judecător sindic), interpretînd greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, prin faptul că instanța a avut în vedere probele din dosar, respectiv expertiza efectuată prin care s-a stabilit că nu activitatea administratorului a dus la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Legea nr. 85/2006, prin art. 138 alin. 1 și 3, stabilește expres și fără posibilitate de interpretare cine și-n ce condiții poate formula cerere pentru stabilirea răspunderii materiale a administratorilor pentru ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține încheierea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului - - B împotriva încheierii civile nr. 8/F din 5 martie 2008 Tribunalului Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 9.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex.
14.07.2008
Tribunalul Vaslui - judecător sindic:
Președinte:Traian ȘfabuJudecători:Traian Șfabu, Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 72/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 979/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
