Practica judiciara insolventa. Decizia 979/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 979
Ședința publică de la 08 Iulie 2009
PREȘEDINTE Țăndăreanu
Judecător Moleanu
JUDECĂTOR 1: Nicoleta Țăndăreanu
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea S împotriva sentinței nr. 652/11.05.2009, pronunțate de Tribunalul O l t-Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator S.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că aceasta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă.
Constatând cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 208/07.04.2008 a Tribunalului O l t, față de debitoarea SC SRL se desfășoară procedura insolvenței, aceasta fiind deschisă la cererea creditoarei S, fiind numit administrator judiciar . Ulterior, prin sentința nr. 520/23.06.2008, definitivă prin decizia 814/24.09.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost admisă cererea administratorului judiciar si s-a dispus trecerea în procedura simplificată, dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare, fiind numit lichidator.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul creditorilor pe baza cererilor de creanță formulate, fiind înregistrat un singur creditor, respectiv S și a întreprins demersuri pentru identificarea de bunuri, fără a fi identificate bunuri ce pot fi valorificate, a formulat cerere de extindere a răspunderii asupra administratorului social în condițiile art. 138 din Legea 85/2006, cerere respinsă prin sentința nr. 300/09.03.2009.
La data de 06.04.2009 lichidatorul, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului care să poată fi valorificate în interesul creditorilor.
Prin sentința nr. 652/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul O l t-Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- s-a admis cererea lichidatorului și în temeiul art 131 Legea 85/06 s-a dispus închiderea procedurii insolventei SC SRL, radierea societății din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu posedă bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanței înregistrate și unicul creditor nu a fost de acord cu avansarea de sume în vederea continuării procedurii se constată că sunt îndeplinite condițiile art. 131 din Legea 85/2006, cu privire la închiderea procedurii pentru lipsa de bunuri din patrimoniu, astfel că se va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea S criticând-o ca netemeinică și nelegală, susținând că în mod greșit s-a închis procedura în condițiile în care lichidatorul nu și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006, care în raportul final nu a cuprins o sinteză a întregii procedurii cu toate aspectele majore, nu a explicat motivul pentru care nu a formulat recurs împotriva sentinței nr. 652/11.05.2009 prin care s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale a administratorului social, nu există certitudinea că au fost identificate toate bunurile imobile și mobile, astfel că apreciază că nu a fost atins scopul Legii 85/2006.
Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Astfel, prin sentința 208/07.04.2008 a Tribunalului O l t, față de debitoare s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, aceasta fiind deschisă la cererea creditoarei S, iar prin sentința nr. 520/23.06.2008, s-a dispus trecerea la procedura simplificată de faliment.
De la aceea dată lichidatorul s-a prezentat la administratorul debitoarei, a primit o parte din documente din care rezultă că în 2003 magazinul în care-și desfășura activitatea debitoarea a fost spart, neindetificându-se făptuitorii, apoi magazinul și magazia au fost inundate ca urmare a unei defecțiuni la sistemul de alimentare, iar o parte mare din marfă a fost deteriorată, iar din 01.01.2007 societatea și-a sistat orice activitate.
Din actele socității și adresa nr. 35888/13.05.2008 a Primăriei mun. S rezultă că debitoarea nu figurează înregistrată în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile și nici cu debite. De fapt, singurul creditor este S care apare în tabelul definitiv al creanțelor cu o creanță de 20.879lei.
Deci, în privința identifcării tuturor bunurilor lichidatorul a făcut toate demersurile. Lichidatorul a solicitat antrenarea răspunderii administratorului societății în baza dispozițiilor art. 138 alin.1 lit d din Legea 85/2006 însă prin sentința nr. 300/09.03.2009 cererea a fost respinsă ca neîntemeiată pentru că, în cursul derulării procesului au fost depuse actele contabile și judecătorul sindic a constatat că nu sunt întrunite condițiile art. 138 alin.1 lit d pentru a fi antrenată răspunderea administratorului social. Nu se poate imputa lichidatorului faptul că nu a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
Este adevărat că titularul acțiunii în antrenarea răspunderii materiale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență este administratorul judiciar /lichidatorul, însă în situațiile prevăzute de art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 o asemenea cerere poate fi formulată și de către comitetul creditorilor sau în lipsa acestuia creditorii, astfel că nimic nu împiedica pe recurentă să ceară și ea să fie autorizată să promoveze o cerere de antrenare a răspunderii pe alte temeiuri juricice decât cele prevăzute de art. 138 lit.d din legea 85/2006.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312. pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea S cu sediul în S,- A, jud.O împotriva sentinței nr. 652/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul O l t-Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator S cu sediul în S, str. -,. 1,.A,. 1, jud.O.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 iulie 2009.
PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu - - | JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu - - | JUDECĂTOR 3: Nela Ochea - - |
GREFIER, - - |
08 Iulie 2009
Jud. red. EM
Tehnored. FS/ 3 ex/9.07.2009
Președinte:Nicoleta ȚăndăreanuJudecători:Nicoleta Țăndăreanu, Ecaterina Moleanu, Nela Ochea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 872/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1076/2009. Curtea de... → |
---|