Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1.813/2007
Ședința publică din 25 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței comerciale nr. 586 din 17.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații intimat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C,AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, lichidator JUDICIAR și SC SRL, având ca obiect - procedura insolvenței angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra prezentului recurs constată:
Prin sentința comercială nr. 586 din 17.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost admisă cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatorul judiciar JUDICIAR desemnat să administreze procedura falimentului în forma simplificată a debitoarei și în consecință a fost obligat pârâtul să plătească, în calitate de administrator statutar, suma de 227.334,06 lei, întreg pasivul debitoarei
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic pe baza actelor și lucrărilor dosarului a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138 lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, a reținut judecătorul sindic, la data deschiderii procedurii pârâtul avea calitatea de administrator statutar al debitoarei
În sarcina pârâtului a fost invocată de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.
Judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat lichidatorului judiciar documentele contabile astfel cum sunt ele prevăzute în art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a mai reținut că pârâtului îi revenea în calitate de administrator statutar obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2 ale Legii nr. 31/1990, precum și din disp. art. 11 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Astfel, administratorii sunt solidari răspunzători pentru societate, pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementată de legea insolvenței.
Totodată, conform prev. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.
În condițiile în care evidența contabilă nu a fost ținută sau nu a fost ținută în conformitate cu legea există o prezumție de culpă, întrucât corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 73 lit. c stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului.
Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații.
În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrară.
Faptul că administratorul statutar nu a depus la dosar actele contabile solicitate de lichidatorul judiciar, creează prezumția că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile de ținere a contabilității conform legii.
Pârâtul nu și-a respectat obligația legală impusă de Legea nr. 82/1991 privind depunerea bilanțurilor contabile anuale la organele de control și la registrul comerțului, această împrejurare ducând la dizolvarea societății.
Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că în sarcina pârâtului poate fi reținută săvârșirea faptei reglementate de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale în materie, faptă care a condus la producerea stării de insolvență a debitoarei.
Faptele pârâtului prin care acesta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive și fundamentat pe dispozițiile legale anterior arătate, cererea formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâtul a fost apreciată drept întemeiată și a fost admisă conform dispozitivului citat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal pârâtul, solicitând admiterea lui, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre soluționare și respingerea acțiunii în angajarea răspunderii sale pentru plata pasivului debitoarei
Dezvoltându-și motivele de recurs bazate pe dispozițiile art. 304 pct. 5.pr.civ. recurentul a arătat, în esență, că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin felul în care a fost îndeplinită procedura de citare, fiind nesocotite dispozițiile art. 89.pr.civ. care impun ca citația să-i fi fost înmânată cu 5 zile înaintea termenului de judecată sub pedeapsa nulității, or, în situația lui citația i-a fost afișată în data de 18.02.2009, iar procesul a avut loc la 17.02.2009.
S-a mai arătat că astfel nu s-a putut apăra, declarația dată administratorului-judiciar este fără valoare juridică, iar certificatele emise de Oficiul Registrului Comerțului nu îl arată pe el ca asociat unic și administrator al societății debitoare.
Recursul declarat în cauză nu este întemeiat.
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs, a disp. art. 304 pct. 5 și art. 3041.pr.civ. precum și a prevederilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În exercitarea atribuțiilor de lichidator judiciar al debitoarei, reclamantul judiciar a formulat cerere de angajare a răspunderii materiale a pârâtului, în calitate de administrator statutar pentru suma de 227.334,06 lei reprezentând pasivul debitoarei.
În cadrul procedurii insolvenței debitoarei, lichidatorul a desfășurat activitățile necesare pentru identificarea administratorului statutar, inclusiv prin adresele către Direcția Județeană de Evidență a Persoanei C, așa încât prin comunicarea cui nr. 4.534 din 23.09.2008, a luat cunoștință de actualul domiciliu al administratorului statutar, promovând în fața judecătorului sindic cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a acestuia, în condițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Așa după cum s-a arătat din conținutul hotărârii judecătorului sindic rezultă îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru angajarea răspunderii în suportarea pasivului debitoarei, soluția pronunțată de acesta fiind temeinică și legală în totalitate.
Astfel, susținerea recurentului-pârât că nu ar fi fost citat legal cu prilejul soluționării cererii și ar fi fost lipsit de dreptul la apărare datorită acestui fapt, nu poate fi primită.
Având în vedere natura cauzei, incidente sunt dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modific. și completată potrivit cărora "Citarea părților precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență".
Or, în cazul de față, prin încheierea din ședința publică din data de 13 ianuarie 2009, judecătorul sindic a dispus citarea pârâtului atât prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență cât și conform pr.civ. în ambele modalități procedura fiind îndeplinită conform dovezilor de la dosar ( 12, 14 și 17).
Așadar, motivul principal de recurs este neîntemeiat și de asemenea nici celălalt motiv de recurs nu poate fi luat în considerare, atâta timp cât prin actul adițional autentificat de notarul public la 15.07.2003 pârâtul-recurent a primit prin cesiune toate părțile sociale ale societății debitoare, devenind asociat unic și administrator al acesteia.
Faptul că ulterior această cesiune nu a fost înregistrată în registrul comerțului din vina cesionarului, nu o lipsește de efectele juridice în privința părților semnatare și consecințele ce decurg din calitatea dobândită de cesionar a pârâtului-recurent, așa încât acesta nu se poate prevala de îndeplinirea propriei obligații de a cere menționare în registrul comerțului a situației intervenite conform art. 1 și 5 din Legea nr. 26/1990 republicată.
Așa fiind, cum hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică în totalitate, iar motivele de recurs invocate de recurentul-pârât nu au fost găsite întemeiate, ținând cont și de dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. prezentul recurs urmează a fi respins ca neîntemeiat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul, cu domiciliul în C-N,-,. 34, jud. C împotriva sentinței civile nr. 586 din 17 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G - - - - - - -
Red.Gh.
Dact./2 ex./25.06.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
