Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2234/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2234/2009

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Pușcașu Danusia

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Idriceanu

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A COMUNEI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței comerciale nr. 2337/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații IO. TERITORIAL D E MUNCĂ C, debitoarea SC SRL, intimat lichidator JUDICIAR, având ca obiect procedura insolvenței- închiderea procedurii falimentului.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-a prezentat referatul cauzei, după care,

Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURT EA,

Prin sentința comercială nr. 2337/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- s-au respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditoarea C împotriva raportului de activitate întocmit de lichidatorul judiciar.

S-a aprobat raportul întocmit de lichidatorul JUDICIAR, desemnat în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL și în consecință:

S- dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei.

S- dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

S- dispus notificarea sentinței Direcției Generale a Finanțelor Publice a jud. C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a descărcat lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități.

S-au încuviințat cheltuielile de procedură si onorariul lichidatorului judiciar.

S-a dispus plata, din fondul de lichidare, a sumei de 2.000 lei onorariu si 710,5 lei cheltuieli de procedură, in favoarea lichidatorului judiciar.

În motivare se arată că lichidatorul judiciar JUDICIAR desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC SRL a depus la dosar la data de 5 iunie 2009 raportul de activitate cu propunerea de închiderea a procedurii debitoarei, învederând judecătorului sindic faptul că a notificat administratorii statutari ai debitoarei, respectiv pe și și asociatii acesteia, în vederea depunerii actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, informându-i și că, în temeiul art. 3 pct. 26, coroborat cu art. 18, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a convocat Adunarea Generală a Asociaților debitoarei în vederea desemnării administratorului special al SC SRL; întrucât aceștia nu s-au prezentat la data stabilită, i-a reconvocat, însă nici de această dată, nu s-au prezentat.

În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a notificat creditorii în vederea formulării declarațiilor de creanță, prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență și în cotidianul România Liberă, ocazie cu care s-au comunicat și termenele stabilite prin sentința de deschidere a procedurii și a procedat la verificarea cererilor de admitere a creanței formulate de către creditoarele Administrația Finanțelor Publice si Inspectoratul TERITORIAL D E Muncă, întocmindu-se tabelul preliminar de creanțe, care devine tabel definitiv de creanțe, fiind încuviințat prin hotărârea dată în ședința publică din data de 30.04.2009, cuantumul total fiind de 20.188,00 lei.

Lichidatorul judiciar a arătat că a accesat site-ul Ministerului d e Finanțe, rezultând că utlimul bilanț depus de către debitoare este aferent anului 2003. De asemenea, din adresa emisă de către Consiliul Local C, reiese faptul că debitoarea nu figurează în evidențele acestei instituții cu bunuri mobile sau imobile impozabile.

În vederea identificarii unor eventuale bunuri ale debitoarei, lichidatorul judiciar a emis notificari catre diverse primarii din judetul C, precum si unor in scopul identificarii eventualelor disponibilitati banesti, insa din raspunsurile primite rezultă că debitoarea nu figureaza cu bunuri, respectiv sume de bani in evidentele institutiilor mai sus amintite.

Având în vedere cele expuse și raportat la faptul că notificarea emisă administratorului statutar a fost returnată, cu mențiunea "expirat termenul de păstrare", precum și la faptul că nu au fost prezentate documentele financiar-contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar a convocat adunarea generală a creditorilor pentru data de 05.06.2009, având ca ordine de zi avansarea sumelor de bani de către creditoare, în vederea continuării procedurii falimentului debitoarei, în cuantum de 800 lei, iar în cazul în care nu se avansa suma menționată se va propune închiderea procedurii, în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a comunei a comunicat la data de 01.06.2009 un punct de vedere cu privire la ordinea de zi, din care rezultă ca nu este de acord cu avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, solicitând aplicarea prevederilor art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006, iar creditoarea ITM C, nu s-a prezentat la adunarea generala convocata si nici nu si-a exprimat pozitia in scris.

Referitor la solicitările creditoarei de aplicare a prev. art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a arătat că art. 131 din Legea nr. 85/2006 nu prevede obligativitatea avansării sumelor de bani conform art. 4 alin. 4 din același act normativ.

Susținerile creditoarei referitoare la inexistenta disponibilităților in fondul de lichidare "ca fiind prematură si nedovedită" a fost considerată ca fiind neîntemeiată, întrucât practicianul în insolvență nu este doar lichidator judiciar, ci si președinte al UNPIR Filiala C-N, astfel că cunoaște faptul că bugetul prevăzut la art. 4 din Legea nr. 85/2006 este grevat de datorii de peste 1.100.000 RON (11.000.000.000 lei vechi), către practicienii în insolvență, astfel că nu se poate apela la acest buget.

În consecință, având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de creditori iar creditorii nu doresc avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

Raportul final a fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva raportului lichidatorului judiciar creditoarea a formulat obiecțiuni, arătând că nu este de acord cu închiderea procedurii deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. art. art.131 din Legea nr.85/2006.

Astfel, creditoarea arată că nu poate avansa suma solicitată de lichidatorul judiciar care reprezintă cheltuieli aferente procedurii deoarece nu are prevăzut în buget cheltuieli cu o asemenea destinație. În consecință, raportat la prev. art.4 alin.4 din Lege anr.85/2006 creditoarea solicită întocmirea unui buget previzionat pe o perioadă de 3 ani, buget care să fie supus aprobării judecătorului sindic. În măsura în care nu s-a solicitat judecătorului sindic aprobarea bugetului previzionat susținerea lichidatorului judiciar referitoare la inexistența disponibilităților în fondul de lichidare este prematură și nedovedită.

S-a arătat că faptul că actele contabile ale debitoarei nu au putut fi găsite nu înseamnă că în averea debitoarei nu există bunuri sau că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative. Faptul că administratorii statutari ai debitoarei nu au înțeles să pună la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile nu înseamnă că nu exisă bunuri în averea debitoarei, ci doar că acestea nu au fost identificate.

Pentru a se putea dispune închiderea procedurii în condițiile art.131 din Legea nr.85/2006, creditoarea susține că trebuie să se dovedească inexistența bunurilor în averea debitoarei sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor de procedură și nici un alt creditor să nu se ofere să avanseze sumele necesare acoperiri cheltuielilor administrative. Lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea identificării bunurilor debitoarei, în practica judiciară în mod judicios instanța de recurs apreciind că soluția închiderii procedurii este legală și temeinică doar atunci când lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile, în sensul că a întreprins toate demersurile necesare identificării bunurilor din averea debitorului necesare continuării procedurii, fără ca acestea să poată fi identificate faptic, iar creditorii nu au oferit sumele corespunzătoare.

Analizând înscrisul depus la dosar de către creditoare prin prisma acestui text de lege, judecătorul sindic a reținut faptul că persoana interesată poate face contestație împotriva unei măsuri luate de către administratorul judiciar și nicidecum împotriva unei eventuale inacțiuni a acestuia.

Faptul că nu s-a considerat necesar să se formuleze o plângere penală întemeiată pe disp. art.147 din Legea nr.85/2006, respectiv să se formuleze o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale întemeiată pe disp. art.138 din același act normativ, nu este de natură să atragă aplicabilitatea art.21 din Legea nr.85/2006, deoarece, așa cum am arătat, contestațiile pot viza doar acțiuni.

În altă ordine de idei, atribuțiile practicianului în insolvență sunt cele prevăzute la art.20 respectiv 25 din Legea insolvenței, nefiind incluse printre acestea, cu caracter obligatoriu, formularea de plângeri penale, respectiv introducerea de acțiuni întemeiate pe art.138 din Legea nr.85/2006.

De altfel, în măsura în care creditoarea s-ar fi simțit prejudiciată prin neformularea de către lichidatorul judiciar a cererilor anterior menționate, putea să acționeze în nume propriu, respectiv să formuleze ea însăși atât plângerea penală, cât și cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor statutari.

În acest din urmă caz, se impunea solicitarea autorizării formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, în condițiile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.

Din actele dosarului nu rezultă însă că a formulat o astfel de cerere adresată judecătorului sindic, motiv pentru care obiecțiunile sale apar ca neîntemeiate.

De asemenea, plângerea penală poate fi formulată de către orice persoană interesată, fără ca legea să condiționeze promovarea unui astfel de demers de calitatea procesuală activă.

Apărările formulate de creditoare în sensul că lichidatorul este obligat să întreprindă toate demersurile în vederea identificării bunurilor din averea debitoarei, fără a putea cere creditorilor avansarea de sume corespunzătoare, sunt neconforme cu realitatea.

Potrivit disp. art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o hotărâre de închidere a procedurii.

Rezultă, așadar, că solicitarea adresată creditorilor în sensul avansării sumelor necesare continuării procedurii reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru aplicarea art.131 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care nu se identifică bunuri în averea debitoarei.

Împotriva sentinței a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii obiecțiunilor acesteia, respingerii raportului întocmit de lichidatorul judiciar și să se dispună continuarea procedurii insolvenței.

În motivarea recursului, recurenta arată că în cuprinsul raportului depus de lichidatorul judiciar pentru ultimul termen de judecată, acesta arată că " întrucât actele contabile ale debitoarei nu au putut fi găsite și nici nu s-au identificat bunuri", dar aceasta nu înseamnă că în averea debitoarei nu există bunuri sau că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Faptul că administratorii debitoarei nu au înțeles să pună la dispoziția lichidatorului judiciar actele contabile ale firmei, nu înseamnă că nu există bunuri în averea debitoarei, ci doar că acestea nu au fost identificate, așa cum chiar lichidatorul a susținut.

Pentru a se putea dispune închiderea procedurii în condițiile prev. de art. 131 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: prima condiție: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și a doua condiție: nici un alt creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative.

Din formularea art. 131 din Legea nr. 85/2006, "Judecătorul sindic va putea da o sentință", rezultă că acesta nu are obligația închiderii procedurii. Legiuitorul i- conferit judecătorului sindic doar facultatea închiderii procedurii și nu obligația închiderii acesteia.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

Modificarea disp. art. 131 din Legea nr. 185/2006 survenită prin OUG nr. 173/2009 a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și expicit de lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de se oferi să avanseze sumele de bani corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor.

Spre deosebire de vechea reglementare disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, care lăsa la latitudinea judecătorului sindic închiderea procedurii, posibilitate care rezultă din folosirea sintagmei "va putea da o sentință de închidere procedurii", actuala reglementare înlocuit posibilitatea, cu o normă imperativă care rezultă din chiar sintagma utilizată de legiuitor " va da o sentință de închidere procedurii".

Raportat la faptul că în cauză s- constatat că nu există bunuri în averea debitorului, că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod legal judecătorul sindic pronunțat o hotărâre de închidere procedurii.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței comerciale nr. 2377/11.06.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

6 ex/9.10.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Pușcașu Danusia
Judecători:Pușcașu Danusia, Andrei Axente Irinel, Idriceanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2234/2009. Curtea de Apel Cluj