Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1000/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1000

Ședința publică de la 31 August 2009

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină Lotus Gherghină

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta BNP CONSULT, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, împotriva sentinței nr. 546/20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin cererea formulată la data de 05.08.2009, aflată la fila 10 în dosar, recurenta a solicitat acordarea facilității de reducere a taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 21 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 146/1997. Totodată, a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 2 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, după care:

Curtea, apreciind ca fiind întemeiată cererea formulată de recurentă, în temeiul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, o admite și reduce taxa judiciară de timbru la suma de 2 lei, care, de altfel a și fost achitată de către recurentă și, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționarea recursului.

CU RTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

La data de 06 martie 2009, debitoarea SC SRL C, prin lichidator BNP CONSULT, a formulat cerere de intrare a debitoarei în procedura simplificată de insolvență.

În motivare, a arătat că prin încheierea nr. 321/11.01.2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a admis cererea DGFP privind pe SC SRL, societate aflată în dizolvare de drept, potrivit prevederilor art. 237 alin. 1, lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. și modificată și a fost numit BNP Consult în calitate de lichidator. A arătat că societatea este dizolvată de drept și că se încadrează în criteriile prevăzute de art.1 alin.2 lit.e coroborat cu art.107 lit Aad in Lg.85/2006.

În susținerea cererii, lichidatorul a depus în copie încheierea nr. 321/11.01.2008 pronunțată de judecătorul delegat la.C de pe lângă Tribunalul Dolj.

Prin sentința nr. 546/20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea SC SRL, prin lichidator BNP CONSULT

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că s-a dispus citarea debitorului, prin lichidator, cu mențiunea de a depune actele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006, însă, deși legal citat, acesta nu a depus înscrisurile solicitate.

S-a motivat că, potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, iar art. 3 definește insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, pentru introducerea cererii de către debitor este necesar ca acesta să se afle în insolvență sau apariția stării de insolvență să fie iminentă.

S-a constatat că în cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada existenței pasivului, deși reprezentantul debitoarei, respectiv lichidatorul, a fost citat cu această mențiune.

Împotriva sentinței a declarat recurs lichidatorul BNP CONSULT.

În motivarea recursului, a susținut că instanța a depășit cadrul procedural prevăzut de Legea nr. 85/2006 privind analiza creanțelor debitoarei anterior deschiderii procedurii și a încălcat prevederile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În scop probatoriu, a depus la dosar adresa nr. 14352/25.03.2009, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - -

Recursul este fondat, în raport de următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.28 alin.2 din Legea nr. 85/2006, acă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - f) și h), va putea înregistra acea informație la tribunal în termen de 5 zile. Dacă nu o va face, el va fi decăzut din dreptul de a propune un plan de reorganizare.

În conformitate cu prevederile art.1 alin.2 lit. c din Legea nr.85/2006, procedura simplificată prevăzută de acest act normativ se aplică și debitorilor societăți comerciale care îndeplinesc următoarele condiții: nu dețin niciun bun în patrimoniul lor, actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului. În conformitate cu dispozițiile cuprinse la litera d din același alineat, procedura simplificată se aplică debitorilor care nu au prezentat documentele menționate la art.28 alin. 1 lit. b, c, e și h în termenul prevăzut de lege.

Dat fiind faptul că în termen de 10 zile de la înregistrarea cererii debitorului, acesta nu a înregistrat la tribunal informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 lit. a, f și h din Legea nr.85/2006, se impunea ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor alin.2 ale aceluiași articol, cererea debitorului urmând a fi considerată o recunoaștere a stării de insolvență a patrimoniului său.

Constatând că debitorul, societate comercială, face parte din categoria debitorilor prevăzuți de art. 1 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va admite cererea și va dispune deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006.

Urmează a se trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea procedurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta BNP CONSULT, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, cu sediul în C, str. - nr. 46,. 10 A, parter, jud. D, împotriva sentinței nr. 546/20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C, cu sediul în C, nr. 6, jud.

Modifică sentința nr. 546/20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în sensul că admite cererea și dispune deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea procedurii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 August 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Lotus Gherghină

Grefier,

01 2009

Red. / 3 ex.

Tehnored. / 24.09.2009

Jud. fond: - Tr. D

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1000/2009. Curtea de Apel Craiova