Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1003/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1003/
Ședința publică din 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu - M,--3, județul M, prin reprezentanții legali și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr. 1508 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, Falimente, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termen, motivate, conform disp.art.301, 303 Cod pr.civ. fiind scutite de la plata taxelor judiciare de timbru. Recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul disp.art.17 din Legea 146/1997 modificată, iar recurenta este scutită în temeiul disp.art.86 din nr.OUG 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr.409/2001.
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar și cererile de a se judeca și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr. 1508/17 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, s-au respins obiecțiunile creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva raportului final din 4 martie 2009, s-a admis cererea lichidatorului judiciar și s-a dispus închiderea procedurii de faliment deschisă pe seama debitoarei, dispunându-se și celelalte măsuri prev. de art. 131, 135 și 136 din Legea nr. 85/2006.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei sau ale administratorului statutar, respectiv asociatului care se fac vinovați de ajungerea societății în stare de insolvență, că starea de insolvență s-ar datora unor cauze obiective nefiind identificate fapte de natura celor prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care să atragă angajarea răspunderii personale a persoanelor vinovate de insolvența societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât nu s-a realizat scopul consacrat de lege, că nu s-au respectat principiile procedurii insolvenței, dat fiind caracterul acesteia, o procedură concursuală, colectivă și egalitară, că lichidatorul judiciar nu a respectat scopul procedurii, că abandonarea procedurii nu servește intereselor creditorilor.
De asemenea a declarat recurs și creditoarea B, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 85/2006, respectiv nu a fost respectat scopul legii insolvenței, că în mod nelegal s-a dispus închiderea procedurii, fără a se dispune întâi formularea cererii de angajare a răspunderii personale a administratorilor, a căror culpă ar exista în opinia recurentei și că eventuala executare silită a acestora, se face de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc, și că scopul prevăzut de lege nu a fost realizat în prezenta cauză.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea constată următoarele:
Susținerile recurentelor potrivit cărora prin închiderea procedurii nu s-ar realiza scopul instituit de Legea nr. 64/1995 sunt nefondate, în condițiile în care finalitatea procedurii rezidă tocmai în asanarea mediului comercial, prin eliminarea comercianților care introduc insecuritate în relațiile comerciale în care sunt parte.
Mai exact, prin închiderea procedurii în cazul de față, încetează existența societății falite ca persoană juridică și în aceeași măsură se sting și raporturile juridice în care aceasta a fost parte, încercându-se, în raport de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 64/1995, acoperirea pasivului debitoarei prin lichidarea unor bunuri din averea lui.
Or, în prezenta cauză s-a dispus nu s-a dispus angajarea răspunderii personale a administratorului sau asociatului, întrucât nu au fost identificate motive care să atragă angajarea răspunderii personale a acestora, starea de insolvență fiind generată de alte împrejurări decât culpa lor.
Pe de altă parte, demersurile lichidatorului au fost efectuate tocmai în sensul maximizării averii debitoarei și în vederea realizării scopului instituit de legiuitor, dar împrejurarea că societatea falită nu dețin bunuri mobile sau imobile, urmăribile în prezenta procedură este de natură a atrage, după cum a reținut și judecătorul sindic, tocmai închiderea procedurii falimentului.
Pe de altă parte, nimic nu împiedică îndestularea creditorilor și ulterior procedurii, în condițiile în care în patrimoniul falitei ar intra active patrimoniale supuse urmăririi, în condițiile procedurilor de executare silită reglementate de codul d e procedură civilă.
Referitor la susținerea creditoarei recurente AVAS B, referitoare la obligația lichidatorului judiciar de a începe executarea silită pentru a putea fi continuată ulterior, după închiderea procedurii de către executorul judecătoresc, Curtea apreciază că recurenta a interpretat greșit disp. art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, întrucât a apreciat în sens restrictiv dispozițiile precitate, limitând posibilitățile de valorificare a eventualelor bunuri regăsite în patrimoniul debitorilor. De altfel, această dispoziție se impune a fi coroborată pentru o interpretare sistematică cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 85/2006 în sensul că aceste dispoziții invocate să producă un maxim de efecte juridice prin ipotezele textului legal.
În consecință, prin prisma acestor considerente, curtea apreciază că se impune, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respingerea recursurilor promovate în cauză și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, pentru că nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile Direcției Generale a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu - M,--3, județul M și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - cu sediul în B,--11, sector 1, formulate împotriva Sentinței comerciale nr. 1508 din 17 iunie 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exp./10.11.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Acțiune în anulare. Decizia 986/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
