Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 101/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 101/2010
Ședința publică din data de 19.01.2010
Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 2: Idriceanu Claudia
JUDECĂTOR 3: Pușcașu
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 3560 DIN 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M ți CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect procedura insolvenței - contestație la deschiderea procedurii.
La apelul nominal se prezintă intimatul-lichidator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală și respingerea cererii de suspendare.
Intimatul-lichidator invocă excepția netimbrării recursului, solicitând anularea recursului ca netimbrat.
Curtea, după deliberare, constată că recurenta-debitoare nu s-a conformat obligației de timbrare a căii de atac promovată, deși prin citația emisă, conform art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, a fost înștiințată să achite suma datorată până la acest termen de judecată, motiv pentru care lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3560 din 27 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-a anulat ca netimbrată contestația formulată de contestatoarea-debitoare B Sprie,-, jud.
S-a admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice BMp entru deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței a debitoarei S, cu sediul în B Sprie,-, jud. M, - J/- - Cod fiscal -, în temeiulart. 34din Legea privind procedura insolvenței.
A fost numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în,-, jud.M care să îndeplinească atribuțiile prevăzute deart. 20din lege.
În temeiulart. 61din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art.35din Legea privind procedura insolvenței, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28 din lege.
S-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 28.12.2009.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 28.01.2010.
S-a fixattermenul limită pentru depunerea eventualelor contestații la 18.02.2010 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 28.02.2010.
S-a fixat Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 02.02.2010, ora 1200,la sediul administratorului judiciar.
Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului a fost depus până la data de 28.12.2009.
S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
S-a mai dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul să fie deschis de către administratorul judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL înregistrat la data de 17 noiembrie 2009.
În conformitate cu dispozițiile art.6 lit c și raportat la art.11 alin 1 pct 1 din Codul d e procedură civilă s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 60 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 10 decembrie 2009 (8), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea SC SRL B Sprie împotriva sentinței civile nr. 3560 din 27.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
5 ex./21.01.2010
Președinte:Andrei Axente IrinelJudecători:Andrei Axente Irinel, Idriceanu Claudia, Pușcașu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|