Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 102/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 102/2008

Ședința publică de la 05 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC Management SRL împotriva sentinței civile nr.2283/C/07.11.2007 pronunțată de Tribunalului Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă avocat - pentru recurenta debitoare SC Management SRL, lipsă fiind restul părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei debitore depune sentința nr-1486/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, reprezentând titlul executoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentanta recurentei debitoare solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința comercială nr.2283/C/07 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost admisă cererea formulată de creditorul SC România SRL pentru deschiderea procedurii enței împotriva debitorului SC Management SRL Sibiu.

În temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura enței.

S-a dispus deschiderea procedurii enței împotriva debitorului SC Management SRL.

În temeiul art.34 din Legea privind procedura enței.

S-a numit administrator judiciar pe din cadrul, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție de 500 lei.

În temeiul art.61 din Legea privind procedura enței,

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, Registrul Societăților Agricole,Registrului Asociaților și Fundațiilor, altor registre, prin Buletinul Procedurilor de ență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura enței.

S-a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la 5 decembrie 2007.

S-a fixat termen limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 16 ianuarie 2008.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că cererea formulată la data de 30 iulie 2007, având ca obiect deschiderea procedurii enței a fost comunicată debitorului la data de 31 iulie 2007 și că nu a formulat contestație.

A constatat că creditorul are o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă, împotriva debitorului în cuantumul de 32.428,68 lei dovedită de sentința comercială nr.1486/23.III.2007, irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC Management SRL care a solicitat instanței de control judiciar să se dispună admiterea recursului și casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu precum și obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că judecătorul sindic a admis cererea creditorului SC România SRL și a dispus deschiderea procedurii enței fără să observe că cererea creditorului nu a fost comunicată la sediul corect al debitorului acesta neavând cunoștință de proces, că la nici unul din termene procedura cu debitorul nu a fost îndeplinită în mod legal și că citația pentru termenul de 07.11.2007 când s-a dezbătut cauza nu a fost predată debitorului ci a fost afișată pe ușa magazinului Real.

Se arată că în această situație nu a putut formula contestația prevăzută de Legea nr.85/2006 și nu a putut să-și exercite dreptul de apărare.

Recursul este legal timbrat.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este întemeiat.

Potrivit codului d e procedură civilă ce reprezintă legea națională privind procedura de judecată în cauzele civile cât și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecata trebuie să se desfășoare în condiții de contradictorialitate între părțile aflate în proces cărora trebuie să le și asigure dreptul a avea cunoștință despre cauzele în care sunt implicate prin comunicarea cererilor de chemare în judecată și citarea lor la termenele de judecată.

Codul d e procedură civilă prevede obligația citării la art.95 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

Potrivit art.92 aliniat 1 din Codul d e procedură civilă "înmânarea citației se va face personal celui citat care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea citației certificând identitatea și semnătura acestuia"

Din fișa de identificare a societății debitoarea emisă de Oficiul Registrului Comerțului aflată la fila 80 din dosarul nr- rezultă că sediul societății debitoare este comuna, sat SA, județul Sibiu. Citarea debitoarei însă s-a făcut la cu totul altă adresă respectiv în Sibiu,-, jud.Sibiu. Se constată astfel că a fost încălcat grav dreptul la apărare al societății debitoare împotriva căruia s-a dispus măsura gravă a deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului în condițiile în care societatea debitoare nu a avut cunoștință despre formularea împotriva sa a unei astfel de cereri.

În condițiile date se constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art.304 punctul 5 cod pr.civilă, iar în baza art.312 alin.1 și 5 cod pr.civilă și față de faptul că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată, nici la administrarea probelor și nici la dezbaterea fondului, se va admite recursul debitoarei, va fi casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării se va lua măsuri pentru legala citare a debitoarei, pentru respectarea dreptului la apărare al acesteia.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul formulat de Societatea Comercială Management SRL împotriva sentinței comerciale nr.2283/C/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5.03.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. ex.2/9.04.08.

Jud,fond:

Președinte:Doina Hârceagă
Judecători:Doina Hârceagă, Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 102/2008. Curtea de Apel Alba Iulia