Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1020/2009
Ședința publică din 17 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 1265 din 24 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul cu număr unic nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ " " și SC. SRL B, având ca obiect procedura insolvenței- închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Curtea, în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1265/24.11.2008 Tribunalului Bistrița -N, în baza art. 131 din 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/06/488/l997, constatând că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau alte valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative privind procedura și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare.
S-a dispus radierea societății debitoare din evidențele Of. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -
S-a aprobat decontul de cheltuieli al lichidatorului judiciar desemnat pentru suma de 2200 lei, ce urmează a fi achitat din contul constituit potrivit disp.art.4 alin.4 din lege.
S-a dispus notificarea prezentei hotărâri către Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și Of.Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
În motivare se arată că, prin sentința comercială nr.537 din 03.l0.2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr- - l32/F/2007 a fost admisă cererea formulată de către creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B, și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței privind pe debitoare, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.1 din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 03 decembrie 2007, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 7 ianuarie 2007, fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 8 ianuarie 2007.
Prin rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei, administratorul judiciar desemnat au informat instanța precum și pe creditori asupra faptului că debitoarea SC SRL nu mai funcționează la sediul cu care figurează înscrisă în registrul comerțului, că administratorul acestei societăți comerciale, nu a putut fi găsit, iar la domiciliul cu care acesta figurează înscris la registrul comerțului, respectiv B,B-dul - nr. l5, jud,BN, locuiește în fapt o altă familie.
Urmare identificării domiciliului administratorului statutar ca fiind în mun.B,-, jud.BN și a notificării acestuia, în sensul depunerii la dosarul cauzei actelor și informațiilor prev.de art.28 din 85/2006, au fost depus bilanț în formă prescurtată, 34-35, contul de profit și pierderi 36, situația activelor și amortizările 39, bilanțul la 3l.l2.2005, 42-46, lista creditorilor 57, situația clienților și a stocurilor de materii prime.
La dosarul cauzei au depus declarații de creanță, următorii creditori:
1) AVAS B - pentru suma de 475,55 lei și 144,69 USD.
2) B - pentru suma de 30.018 lei.
Creditorul Româinia SA deși a fost identificat în contabilitatea debitoarei și a fost notificat de către administratorul judiciar în vederea depunerii declarației de creanță, potrivit disp.art.65, acest creditor nu a înregistrat o declarație de creanță la dosarul cauzei.
Raportul final și situațiile financiare finale întocmite de către lichidatorul judiciar desemnat au fost notificate creditorilor care au depus declarații de creanță în cauză și nu au fost înregistrate obiecțiuni.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, administratorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din nr. 85/2006, privind procedura insolvenției, a admis cererea formulată de către administratorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC SRL B, cu sediul în B,-, A,. l8, jud.BN, și radierea acesteia din evidențele Of. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N unde este înscrisă sub nr.J/06/488/l997.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, constatarea ca prematură închiderea falimentului în cauză, în lipsa raportului prev. de art. 25 și 59 al.1 din Legea nr. 85/2006 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea lichidatorului la întocmirea Raportului Final în forma cerută de lege și comunicarea acestuia către AVAS, precum și convocarea Adunării creditorilor pentru aprobarea Raportului final și stabilirea Comitetului în vederea autorizării acestuia de a formula cererea de angajare răspunderii patrimoniale, în lipsa demersurilor efectuate de lichidator în acest sens.
În motivarea recursului, recurenta arată că, în cazul de față, AVAS, ca și creditoare nu a primit convocare, emisă de judecătorul sindic, din care să rezulte data la care urma să se desfășoare adunarea creditorilor ce avea pe ordinea de zi aprobarea raportului final. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în sentința recurată se menționează faptul că în ședința în care s- discutat închiderea s-a depus un raport de închidere.
Nerespectarea dispozițiilor legale ce au în vedere publicarea și convocarea în vederea aprobării raportului final, cade sub incidența prev. art. 105 alin. 2cpc, potrivit cărora, întocmirea de acte procedurale cu neobservarea formelor legale, atrage după sine nulitatea acestora.
Totodată, lichidatorul desemnat solicitat închiderea procedurii, fără să țină cont de prevederile OUG nr. 95/2003 și fără întocmi, conform prevederilor art. 25 și 59 alin. 1 din Legea nr. - un "raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Examinând recursul, curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.129 pct.1 din Legea nr. 85/2006, "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării".
Articolul sus citat stabilește obligația comunicării raportului final și bilanțului general tuturor creditorilor. În cauză, nu s-a făcut dovada comunicării raportului final, fapt ce rezultă din chiar susținerea reprezentantului recurentei la ultimul termen de judecată în fața judecătorului sindic.
Raportul lichidatorului depus în cauză nu întrunește condițiile prev. de art. 59(1) din Legea nr. 85/2006, care arată că, "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și și va supune judecătorului sindic un raport asupra cazurilor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă". Or, în speță, raportul întocmit de lichidator nu cuprinde mențiunile sus arătate.
În cauză nu s-a făcut dovada întocmirii și comunicării bilanțului general.
Întrucât raportul lichidatorului este foarte sumar, nu s-a făcut dovada comunicării acestuia cu creditorii pentru da posibilitatea acestora de formula obiecțiuni, în baza art. 129 și art. 312 (3) Cod proc.civ. se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic va face aplicabilitatea art. art.129 Cod proc.civ. referitoare la comunicarea raportului și bilanțului general creditorilor, convocarea adunării creditorilor. De asemenea, lichidatorul va întocmi un raport care să respecte cerințele prevăzute de Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
I N NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 1265 din 24.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
3 ex/16.04.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Lucia Brehar, Danusia Pușcașu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|