Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1020

Ședința publică de la 01 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cipriana Poiană

JUDECĂTOR 2: Geta Sandu

JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu

Grefier - -

La ordine fiind pronunțarea în recursul declarat de pîrîții, și împotriva sentinței comerciale nr. 139/S din 25 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 25 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;

- ca părțile, prin apărători, să depună la dosar note de concluzii scrise, pronunțarea s-a amînat pentru azi, 01 iunie 2009. În termenul de pronunțare nu s-au mai depus la dosar alte concluzii scrise.

INSTANȚA

Asupra recursurilor comerciale de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 139/S/25.03.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Iași - Secția Comercială și de contencios Administrativ Faliment, în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea privind procedura insolvenței, s-a admis acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet privind stabilirea răspunderii personale a pârâților, - și, în calitate de membri ai organelor de conducere ale debitoarei "I NORD" și s-a stabilit răspunderea personală solidară a acestora pentru pasivul debitoarei ce va rămâne neacoperit la data închiderii procedurii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În cadrul procesului de privatizare, la data de 07.05.2002 s-a perfectat contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. 38/07.05.2002, prin care Agenția Domeniilor Statului a vândut către " 2000", reprezentată de pârâtul, în calitate de președinte, un număr de 703.983 acțiuni ale debitoarei I Nord, reprezentând 72,07% din valoarea capitalului social, pentru suma de 3.731.110.000 lei vechi. Potrivit clauzelor contractului de privatizare, cumpărătorul a achitat cu ocazia încheierii convenției un avans reprezentând 20% din prețul stabilit, respectiv 746.221.980 lei vechi, urmând ca diferența să fie achitată în 5 rate anuale, începând cu data de 07.05.2003, a câte 596.977.584 lei vechi fiecare.

Întrucât potrivit mențiunilor din registrul comerțului, la data de 24.05.2001 structura acționariatului I Nord era: MAAP cu 72,07% și 2000 cu 27,93%, ca urmare a încheierii contractului de privatizare 2000 a devenit unicul acționar al I Nord și a numit ca administratori ai societății pe pârâții și alături de. La data de 18.08.2003 s-a menționat în registrul comerțului, ca urmare a cesionării a 0,01% din capitalul social, următoarea structură a acționariatului: 2000 cu 99,99%, cu 0,004%, cu 0,002%, cu 0,002% și cu 0,002%.

Astfel, în perioada 24.05.2001 - 28.02.2004, a reținut instanța de fond, activitatea debitoarei I Nord a fost gestionată de 2000, având ca administrator de drept și de fapt pe pârâtul, care a exercitat conducerea în fapt a societății împreună cu, în calitate de director comercial, în calitate de director economic, și, in calitate de administrator director tehnic al societatii.

La data de 08.05.2003, ca urmare a neachitării celei de-a doua rate pentru acțiunile societății debitoare de către 2000, societatea a fost notificată de către Agenția Domeniilor Statului, iar prin Hotărârea nr. 77 din 30.07.2003 Consiliul de Administrație al Agenției Domeniilor Statului a decis rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare a pachetului de acțiuni al debitoarei I Nord, în conformitate cu prevederile art. 5.2 din contractul de privatizare, potrivit cărora în situația în care cumpărătorul nu achită sumele datorate la termenele scadente contractul se consideră rezoluționat în condițiile art. 69 alin. 2, 3 și 4 din nr.HG 626/2001, respectiv prin dispoziția Consiliului de Administrație.

La data de 10.06.2003, după primirea notificării, 2000, în calitate de acționar majoritar (99,99%), a înlocuit vechii administratori ai I Nord și a numit-o ca unic administrator pe numita, în vârstă de 87 de ani, care a permis gestionarea în continuare în fapt a debitoarei de către fosta conducere.

Deși de la data Hotărârii nr. 77 din 30.07.2003 a Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului pachetul majoritar de acțiuni a revenit în proprietatea statului, intervenind rezoluțiunea de plin drept, ca urmare a pactului comisoriu expres de gradul IV, motivat de faptul că 2000 formulase o cerere de revenire asupra rezoluțiunii contractului (cerere care nu a fost pusă în discuția Consiliului de Administrație), Agenția Domeniilor Statului nu a numit un nou administrator până la data de 29.01.2004, actul de numire devenind opozabil prin menționare în registrul comerțului abia la data de04.02.2004. Acest fapt, a arătat Tribunalul Iași, a permis pârâților să valorifice mai multe active ale societății la prețuri mult subevaluate sau prin intermediul unor circuite de compensare cu debite fictive create în favoarea unor societăți asupra cărora pârâții exercitau un control cel puțin de fapt, operațiuni desfășurate cu precădere în perioadadecembrie 2003 - ianuarie 2004, cu puțin timp înainte de numirea unui nou administrator, sub aparența mandatului administratorului, în vârstă de 87 de ani.

Judecătorul sindic a arătat că - activele valorificate de către pârâți în lipsa unei reevaluări actualizate a acestora, la preturi cu mult inferioare celor stabilite la ultima evaluare realizată în cursul anului 2001 de către I și fără licitație, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit și constatărilor lichidatorului judiciar, determină concluzia firească a existenței unor înțelegeri frauduloase între reprezentanții debitoarei și cei ai cumpărătorilor.

Astfel, la data de09.12.2003debitoarea I Nord a vândut către M Ferma în schimbul sumei de 3.305.498.319 lei vechi (din care teren 1.255.000.000 lei vechi) plus, total de 3.923.353.000 lei, în condițiile în care potrivit evaluării de active efectuate în anul 2001 valoare acesteia era de 7.570.283.293 lei, tranzacția fiind materializată în factura fiscală nr. -/09.12.2003.

La data de10.12.2003I Nord a vândut către I, societate la care asociat și administrator era pârâtul, Ferma, în schimbul sumei de 2.150.000.000 lei vechi (din care teren 806.000.000 lei) plus, total de 2.558.500.000 lei vechi, în condițiile în care potrivit evaluării de active efectuate în anul 2001 valoarea acesteia era de 9.040.753.665 lei vechi, tranzacția fiind materializată în factura fiscală nr. -/10.12.2003.

La data de05.12.2003debitoarea a emis o factură pentru o autospecială furgon, iar la data de15.12.2003I Nord a înstrăinat prin vânzare directă un număr de 17 bunuri mobile (printre care un autoatelier, o autocisternă, 8 autobene și 7 remorci cu destinații diferite) către Euro, societate reprezentată de pârâtul, tranzacții materializate în 17 facturi fiscale semnate de primire de către acest pârât, iar alte asemenea bunuri pârâtului personal, în schimbul unor prețuri inferioare cu 401.733.522 lei celor stabilite prin raportul de evaluare, așa cum rezultă din Anexa nr. 12 raportului de expertiză întocmit în cauză (vol. VIII).

În aceeași perioadă, reprezentată de către pârâtul, a cumpărat prin aceeași modalitate de vânzare directă, de la debitoarea I Nord, unde deținea funcția de director comercial, mai multe bunuri mobile pentru care a plătit o sumă totală cu 2.102.973.021 lei mai mică decât valoarea stabilită la ultima evaluare.

Judecătorul sindic a constatat că potrivit raportului de expertiză întocmit, în perioada în care au reprezentat societatea debitoare fie în drept fie doar în fapt, pârâții și au încheiat mai multe tranzacții prin care debitoarea I Nord a acumulat debite fictive sau nejustificat de mari către alte societăți comerciale pe care le controlau: prin factura fiscală nr. -/31.01.2003 emisa de S, a fost achiziționată cantitatea de 5.000 kg îngrășământ agricol de tip folistop în valoare totală de 13.995.725.000 lei vechi, la prețul unitar de 2.345.500 lei/kg (fără TVA), în condițiile în care producătorul unic al acestui produs, a valorificat același produs la prețul de 800 lei/kg, cu TVA inclus. se găsește și în prezent în depozitele debitoarei, fiind expirat termenul de valabilitate, de unde reiese concluzia că nu a fost necesar pentru activitatea desfășuratră de către societate, împrejurarea invocată de către pârâți referitoare la imposibilitatea valorificării din cauza sechestrului pus de către DGFP I nefiind reală. Plata către S s-a realizat prin compensare cu alte creanțe dobândite de către I de la societăți reprezentate de diferite persoane de etnie romă, prin vânzarea altor bunuri la prețuri mult supraevaluate, iar ca urmare a acestei tranzacții Iad obândit un drept de creanță asupra I Nord, pe care l-a compensat cu prețul pe care urma să îl plătească pentru bunurile achiziționate de la societate.

La data de09.12.2003debitoarea I Nord, reprezentată de pârâtul, a achiziționat de la M, cu factura -, 8 tractoare fabricate în anul 1980 cu suma de 1.904.000.000 lei (238.000.000 lei bucata) și le-a revândut în aceeași zi către I cu factura nr. -, în contul aceleiași creanțe, deși anterior vânduse 34 de tractoare fabricate în 1995 cu suma de 95.200.0000 bucata (3.236.800.000 total) către S, cu factura -/30.08.2002.

La data de14.12.2003a fost emisă de către Astra factura fiscală nr. -/14.12.2003, factură acceptată la plată de către pârâtul, care atestă prestarea unor servicii în agricultură în valoare de 600.000.000 lei, în condițiile în care în perioada 2003 - 2004 I Nord nu a mai efectuat lucrări agricole deoarce nu a mai preluat în arendă teren agricol. Susținerea pârâților din întâmpinare referitoare la existența unor contracte de arendă încheiate anterior în derulare nu se confirmă de către probele administrate, din evidențele contabile și cererile de creanță înregistrate rezultând că toate contractele de arendă au fost reziliate anterior acestei perioade.

La data de10.12.2003între I, Internațional Import Export I, I, debitoarea I Nord și acționarul majoritar 2000 au avut loc mai multe cesiuni de creanță, iar la data de29 ianuarie 2004debitoarea I Nord a realizat mai multe operațiuni de compensare prin intermediul Bursa, în care au fost implicate și I, M, Astra, International Import Export I și S, conform raportului de expertiză întocmit și înscrisurilor anexate. În urma acestor operațiuni, la care toate societățile au fost reprezentate fie de către pârâtul fie de către pârâtul -, debitele fictive create în patrimoniul debitoarei I Nord s-au compensat cu creanțele pe care această societate le avea ca urmare a vânzărilor de bunuri menționate anterior și pentru care prețul nu a fost încasat efectiv.

Instanța de fond a reținut că expertul contabil a identificat, analizând situația contabilă, că în perioada01.01.2004 - 31.01.2004debitoarea I Nord a efectuat, pe baza a 30 de chitanțe, plăți în valoare totala de 720.431.684 lei către asociatul unic Agro 2000 I, sumele fiind încasate de către pârâtul, în fără să se poată găsi nicio justificare pentru plata acestor sume, precum și alte plăți nedatorate efectuate de către pârâți: fila cec seria - nr. -/17.10.2002 () emisă de Colect Metal I pentru suma de 88.440.800 ROL, girată de pârâtul in favoarea, deși nu exista nicio obligatie de plata către această societate; filele cec -/13.12.2002 si -/27.01.2003 () emise de I pentru valoarea totală de 261.800.000 lei, girate de pârâtul in favoarea B, deși nu exista nici o obligație de plata către această societate; biletele la ordin scadente la 10.10.2003, 13.10.2003 si 15.10.2003, emise de I pentru valoarea totală de 207.685.940 ROL, girate de către pârâtul in favoarea B la 12.09.2003 si încasate, deși nu exista nicio obligatie de plată și fila cec -/10.01.2004 (pentru 98.150.000 ROL) emisa de către pârâtul în numele debitoarei I Nord în favoarea Media Class Barlad, deși nu existau relații comerciale între cele două societăți.

În ceea ce privește modalitatea ținerii evidențelor contabile, expertul contabil a identificat faptul că evidența contabilă (atât cea sintetică cât și cea analitică) în perioada supusă expertizării a fost ținută cu ajutorul tehnicii de calcul, însă odată cu vânzarea a 4 calculatoare către SC SRL I și către baza de date s-a pierdut. Pe baza documentelor aflate în arhiva unității și situațiilor rezultate în urma prelucrării documentelor primare pe calculator, expertul contabil a reținut că membrii organelor de conducere nu au ținut o evidenta contabila in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991 republicata, astfel încât s-a ajuns ca neînregistrarea in contabilitate a documentelor contabile sa influențeze in mod negativ rezultatele financiare ale anului 2003 cu suma de peste 1.300.000 lei noi. Operațiunile din notele contabile întocmite in unele cazuri nu sunt susținute de documente din care sa rezulte necesitatea in mod justificativ a înregistrării respective. Astfel, in anul 2003 au fost înregistrate in cont 661 "cheltuieli cu întreținerea si reparații" servicii prestate de către terți fără a avea contracte încheiate cu prestatorii de servicii și fără a avea document din care sa rezulte efectuarea lucrărilor respective. In luna iulie 2003, pozițiile din registrul jurnal nr. 453- 462 in suma totala de 57.182,50 lei nu au îndeplinit condițiile legale pentru ca aceste cheltuieli sa fie deductibile fiscal, deoarece nu aveau documente contabile justificative. In aceeași situație se află și operațiunile din registrul jurnal din lunile august si noiembrie 2003, când se înregistrează cheltuieli in valoare de 227.181,40 lei in condițiile in care in anul 2003-2004 SC I NORD SA nu a mai efectuat lucrări agricole deoarece nu a mai preluat in arenda teren agricol. In contabilitate s-au înregistrat pe cheltuieli lipsurile si consumurile de material in valoare de 19.187 lei in luna decembrie 2003, fără a exista documente si fără a se analiza cauzele care au dus la existenta acestor lipsuri. De asemenea, în contabilitatea societății s-au înregistrat operațiuni ce nu au fost efectuate, în condițiile în care societatea nu a mai executat lucrări agricole iar in luna decembrie 2003 s-a înregistrat in contul "Cheltuieli privind alte materiale consumabile" suma de 153.523,90 lei reprezentând erbicide consumate. Tot in luna decembrie se înregistrează în contabilitatea societății suma de 917.281 lei, in contul "alte cheltuieli de exploatare", reprezentând producția neterminată fără a exista documente justificative și fără ca societatea să fi executat lucrări agricole în anul 2003-2004. În perioada supusă analizei de către expertiza contabilă sectorul contabil a fost condus de către pârâta, care a îndeplinit funcția de director economic la SC I NORD SA, având responsabilitatea legalității și oportunității operațiunilor din contabilitatea debitoarei, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicată.

În drept, instanța de fond a reținut că în reglementarea art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea membrilor organelor de conducere devine operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, când aceștia au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale articolului menționat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.

Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, iar aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvență a debitoarei falite.

Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, această formă specială de răspundere fiind instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, prin reprezentantul său care în procedura de față este lichidatorul judiciar, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.

Astfel, față de situația de fapt astfel reținută, instanța de fond a apreciat că prin faptele prezentate în concret anterior, săvârșite în mod concertat în perioada 24.05.2001 - 28.02.2004 de către administratorul de drept și de fapt, care a exercitat conducerea în fapt a societății SC I NORD SA împreună cu pârâții -, în calitate de director comercial, în calitate de director economic, și, în calitate de administrator și director tehnic al societății, s-a cauzat prejudiciul constatat în cursul prezentei proceduri în tabelul consolidat al creanțelor, prejudiciu ce a determinat în mod direct intrarea societății în încetare de plăți cu consecința insolvenței vădite.

Judecătorul sindic a constatat, în mod corect, că pârâții, și - au săvârșit fapte ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) (au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane), b) (au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice), c) (au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti) și e) (au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia) iar pârâta de litera d) (au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin aceste fapte cauzând în mod direct starea de insolvență a debitoarei.

Instanța de fond a reținut că apărările pârâților sunt lipsite de substanță și relevanță în mare parte, precum și de suport probator, întrucât contractul de privatizare al debitoarei SC "I NORD" SA a fost semnat de către pârâtul, la fel și toate facturile, biletele la ordin, ordinele de compensare și restul înscrisurilor cu relevanță juridică, care poartă semnăturile pârâților, fapt ce denotă intenția acestora concurentă la devalizarea societății debitoare, anterioară încheierii contractului de privatizare. Cum relevanță are în cauză responsabilitatea faptică rezultată din realizarea operațiunilor juridice descrise ce au determinat starea de insolvență, instanța de fond a arătat că nu poate reține o culpă concurentă a administratorului, care nu a efectuat acte de administrare în fapt, pentru a înlătura în parte răspunderea pârâților, ci o culpă exclusivă și solidară a celor patru pârâți.

În ceea ce privește cuantumul pasivului, instanța de fond a reținut că acest pasiv a fost stabilit ca urmare a verificării și acceptării creanțelor creditorilor înscriși în cursul procedurii în tabelul definitiv întocmit, consolidat de către judecătorul-sindic prin sentința comercială nr. 201/COM/31.05.2005 (fila 216, vol. V), în urma soluționării contestațiilor formulate, afișat în varianta consolidată, cuantum ce nu mai poate face obiectul unei contestații în această etapă a procedurii, legea instituind prezumția de responsabilitate pentru întreg pasivul rămas neacoperit independent de existența legăturii de cauzalitate între faptele culpabile și cuantumul prejudiciului, legătura de cauzalitate vizând doar starea de insolvență.

Față de aceste considerente, instanța de fond apreciat că se impune ca în temeiul dispozițiilorart. 138din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, să fie admisă acțiunea formulată de către Cabinet, cu sediul în mun. I, B-dul. - nr. 24,. 331,. B,. 4, parter, jud. I, cod de identificare fiscală RO-, număr de ordine în 574, privind stabilirea răspunderii personale a pârâților, cu domiciliul în mun. I,-, jud. I, cu domiciliul în com., jud. I, domiciliată în com., jud. I și, domiciliat în mun. I,-, jud. I, în calitate de membri ai organelor de conducere ale debitorului SC I NORD SA, urmând a fi stabilită răspunderea personală în solidar a pârâților, și - pentru pasivul debitorului falit SC I NORD SA ce va rămâne neacoperit la data închiderii procedurii, după valorificarea activelor rămase.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termenul legal pârâții, - și solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii promovate de lichidatorul judiciar iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se efectua o expertiză judiciară.

Recurenții, în motivarea recursurilor susțin că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală din următoarele motive:

Procesul de privatizare a fost inițiat de către (Administrația Domeniului Statului) care a dispus inițial să vândă activele societății. Tot -ul a dispus să se facă evaluarea activelor de către o societate autorizată.

În final nu a mai vândut activele societății și a ales conform legii să vândă acțiunile societății, valoarea unei acțiuni fiind stabilită după criterii legale stabilite de către vânzător.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 38/07.05.2002 a fost semnat între ca reprezentant al statului în calitate de vânzător și " 2000" reprezentată legal de dl.

În mod greșit, arată recurenții, s-a reținut că actul de vânzare-cumpărare a fost semnat de reprezentantul " 2000". Acesta la data respectivă nici nu cunoștea de începerea procesului de privatizare.

Instanța de fond a preluat afirmațiile lichidatorului și fără a le verifica și a avea probe a reținut ca prim aspect nereal că Societatea Agricolă administrată de a achitat 20% din valoarea contractului iar restul repartizat în cinci rate aceasta preluând societatea de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare nr. 38/2002.

Avansul de 20% a fost achitat de reprezentantul " 2000" de la acea dată iar afirmația lichidatorului precum că valoarea acțiunilor a fost subevaluată existând o diferență de vânzare de 1.386.486,50 lei adică 13.868.465.000 lei vechi este o aberație.

Această sumă a fost reținută de instanță ca făcând parte,din pasivul neacoperit de 12.527.000 lei Ron adică 125.270.000.000 lei Rol ceea ce înseamnă o cifră astronomică.

a devenit acționar la " 2000" după ce procesul de privatizare se încheiase.

La data privatizării societatea comercială "I NORD" avea înregistrate în contabilitate datorii de peste 45.000.000.000 lei Rol reprezentând taxe și impozite la bugetul de stat, bugetul local, asigurări sociale, etc. datorii care proveneau din anii 1993-2000. Parte din această sumă o reprezenta majorările și penalizările.

Consideră că și această sumă care a fost inclusă în pasivul neacoperit în mod greșit ne-a fost imputată nouă.

Tot în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că în perioada 24.05.2001-28.02.2004 activitatea debitoarei "I NORD" a fost gestionată de " 2000" având ca administrator de fapt și de drept pe pârâtul care a exercitat conducerea de fapt a societății împreună cu -, în calitate de director comercial, în calitate de director economic și în calitate de administrator director tehnic al societății.

În această perioadă a fost administrator și și iar nu a fost administrator ci director tehnic fără a avea puteri decizionale cum de altfel și.

Ferma care a fost vândută "M" era sechestrată de I iar vânzarea s-a făcut cu acceptul în scris al acestei instituții iar suma încasată a intrat în contul și bugetul acesteia.

Diferența de valoarea reținută de către instanță de la 3.923.353.000 lei la 7.570.283.293 lei Rol este o invenție a lichidatorului.

Creditorul adică Ias tabilit prețul și nu noi.

La fel, Ferma a fost vândută către "" I la prețul stabilit și acceptat de către I care era creditoarea societății și care instituise sechestru asigurator pe acea fermă. Și diferența dintre suma de 2.558.500.000 lei și 9.040.753.665 lei este o invenție a lichidatorului.

Creditorul, adică Iaa cceptat în scris vânzarea acestei ferme la prețul la care s-a vândut pentru a-și recupera creanța ce constă în taxe și impozite la bugetul de stat.

Vânzarea celor 17 bunuri mobile către "EURO " s-a făcut tot cu acordul care avea instituit sechestru asigurator iar prețul a fost stabilit prin evaluare de către o persoană autorizată.

Marea majoritate a utilajelor respective erau amortizate integral iar cele neamortizate aveau o valoare neamortizată foarte mică. Prețul de vânzare fără a fost mult mai mare decât valoarea de inventar și decât valoarea rămasă de amortizat. Suma de 401.733.522 lei reținută de instanță ca fiind inferioară valorii reale a celor 17 bunuri nu concordă cu realitatea. La data respectivă această operațiune comercială a fost verificată de Garda Financiară care a constatat legalitatea vânzării.

La fel de este și reținerea de către instanța de fond a faptului că "" reprezentată de - a cumpărat de la debitoarea "I NORD" mai multe bunuri pe care a plătit suma totală de 2.102.973.021 lei mai mică decât valoarea stabilită de ultima evaluare.

Reținerea la modul general a unor aspecte precum că s-au vândut "mai multe bunuri" la prețuri subevaluate fără a preciza concret ce anume și fără a avea probe care să demonstreze acest fapt nu este de natură a justifica atragerea răspunderii personale pentru pasivul neacoperit.

Toate bunurile vândute au fost evaluate la prețul real avându-se în vedere valoarea amortizată, tipul bunului, gradul de uzură fizică și morală, etc.

Cantitatea de 5.000 kg îngrășământ agricol de tip filostop a fost achiziționată de la "" S la prețul la care această societate a acceptat să vândă.

Scopul achiziționării îngrășământului a fost acela de a fi folosit la culturile agricole și era absolut necesar. Motivul pentru care nu s-a folosit acel îngrășământ nu este cel reținut de instanță că nu era necesar ci altul. Pentru a reține acest fapt instanța trebuia să aibă constatarea unor specialiști în materie. Societatea nu a achiziționat îngrășământul pentru a-l. Nefolosirea îngrășământului imediat după achiziționare a fost determinată de mai mulți factori și în special de fenomenul secetos. Ulterior, deși activitatea agricolă a continuat nu s-a mai putut folosi întrucât s-a instituit sechestru asigurator de către Cantitatea de 5.000 kg îngrășământ se află în stoc și în prezent și neputința lichidatorului de a vinde acel îngrășământ nu poate duce la obligarea recurenților de a răspunde patrimonial personal cu suma de 13.995.725.000 lei Rol.

Faptul că la data de 09.12.2003 s-a achiziționat de la "M" 8 tractoare fabricate în anul 1984 cu suma de 1.904.000.000 lei (238.000.000 lei bucata) care au fost vândute în aceeași zi către "" nu înseamnă ceva ilegal. S-a efectuat o activitate comercială fără a se cauza societății prejudicii. Instanța a făcut o comparație lipsită de dovezi. Faptul că societatea vânzându-se anterior 34 de tractoare cu prețul de 95.200.000 lei bucata nu duce automat la concluzia că aceste tractoare au fost subevaluate iar celelalte supraevaluate. Se impune a se constata tipul și puterea utilajului, gradul de uzură efectivă pentru fiecare utilaj în parte. Trebuie avut în vedere că durata de amortizare a unui tractor este de 7 ani însă dacă cele 34 de tractoare, fie ele fabricate în anul 1995 fuseseră exploatate la maxim și întreținute necorespunzător nu pot fi comparate cu altele mai vechi care au fost întreținute și reparate recent cu piese noi.

Total greșită reținerea de către instanță a faptului că la data de 14.12.2003 s-a plătit de către pârâtul către C "ASTRA" suma de 600.000.000 lei care atestă prestarea unor servicii în agricultură în condițiile în care în perioada 2003-2004 "I NORD" nu a mai efectuat lucrări agricole deoarece nu a mai preluat teren în arendă.

Și de această dată instanța a preluat susținerile lichidatorului care nu cunoaște activitatea desfășurată în agricultură și în special cea a "I NORD".

a încheiat cu ocazia privatizării 2 contracte cu " 2000" din care unul pentru vânzare acțiuni și unul de concesionare teren pentru o perioadă de 49 ani. În afară de contractul de concesiune societatea avea încheiate contracte de arendă pentru o perioadă de 5 ani adică 2000-2005. în anul agricol 2003-2004 s-au desfășurat o multitudine de activități agricole, arat, discuit, însămânțat, erbicidat, etc. toate activitățile fiind înregistrate în evidențele contabile.

Toate cesiunile de creanță s-au efectuat în condiții legale iar instanța le-a reținut la modul general doar pentru a crea impresia că recurenții au comis ilegalități.

Operațiunile de compensare prin intermediul "BURSA " s-au făcut în mod legal și reținerea de către instanță a faptului că au fost efectuate pentru a stinge debite fictive nu au suport probator.

Cele 30 de plăți efectuate au fost legale și toate sumele încasate de justificate. Pârâtul nu a încasat nicio sumă nedatorată. Aceasta a creditat societatea cu sume foarte mari tocmai pentru ca aceasta să-și continue activitatea.

Cât privește reținerea de către instanța de fond a faptului că evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991 consideră că este. Așa cum au arătat, în anul agricol 2003-2004 s-au desfășurat o multitudine de activități agricole, nefiind reală susținerea că acestea nu au fost efectuate.

Acele sume reținute de instanță respectiv 1.300.000 lei, 57.182,50 lei, 227.181,40 lei, 19.187 lei, 153.523,90 lei și 917.281 lei au fost susținute de documente justificative și nu sunt fictive.

Susținerea că obligarea de a suporta pasivul neacoperit în sumă de 12.265.498,80 lei este ilegală din următoarele motive:

a) la data introducerii acțiunii nu se încheiase procedura de vânzare a bunurilor societății de către lichidator.

Din răspunsul la întâmpinare, chiar lichidatorul precizează că a introdus acțiunea în temeiul art. 139 din Legea nr. 85/2006 pentru a nu se prescrie dreptul la acțiune și că până la data introducerii acțiunii nu s-au vândut toate bunurile și nu s-au distribuit sumele încasate. Astfel, în timpul judecării pricinii s-au mai valorificat bunuri în valoare de 2.112.407 lei Ron adică 21.124.070.000 lei Rol.

Acest fapt denotă ușurința cu care a fost privită situația reală atât de către lichidator cât și de către instanța de judecată.

La instanța de fond, arată recurenții, s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească faptele imputabile recurenților. S-a respins în mod nejustificat efectuarea acestei expertize.

b) nu s-a ținut cont că debitele adică pasivul neacoperit în sumă de 12.527.000 lei Ron adică 125.270.000.000 lei Rol o reprezintă așa cum precizează lichidatorul în pagina nr. 6 cererii de chemare în judecată "cea mai mare creanță o are bugetul de stat prin I de peste 90% din totalul creanțelor".

În asemenea situație în mod greșit nu s-a stabilit și nu s-a defalcat ce reprezintă suma imputată fiind considerate pasiv neacoperit.

Practica a statuat că nu se încadrează în situațiile prevăzute în alin. 1 al art. 138:

- nerespectarea obligațiilor fiscale privind plata creanțelor bugetare de către debitorul în procedură. În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ prin Decizia nr. 901/27.05.2003 în BJ 2003, pag. 522;

- nedepunerea diligențelor pentru îndeplinirea mandatului încredințat în vederea administrării societății;

- neînregistrarea în contabilitate a datoriilor la bugetul de stat;

- managementul defectuos;

- neșansa unei activități profitabile;

- conjunctura economică nefavorabilă;

- riscul comercial.

Pentru a răspunde pecuniar în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să existe un raport de cauzalitate între fapta recurenților și prejudiciu. Procentul de peste 90% din suma de 12.265.498,80 lei Ron menționat de către lichidator ca reprezentând creanțe la bugetul de stat (acestea provin din perioada 1993-2002 și implică și majorări + penalități) înseamnă cel puțin 11.038.948,92 lei Ron sumă cu care ar trebui diminuată răspunderea recurenților.

Diferența trebuie stabilită în mod cert dacă a fost cauzată de recurenți și nu tratate aspectele la modul general prin copierea de către instanță a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Suma de 12.265.498,80 lei cred că este egală cu totalul încasărilor pentru un an de zile.

c)valorificarea bunurilor de către lichidator s-a făcut prin vânzare directă sau prin licitație. Prețul a fost stabilit de către lichidator însă oferta a fost cea care l-a definitivat. Dacă lichidatorul ar fi valorificat toate bunurile la prețuri mai mari pasivul neacoperit s-ar fi diminuat sau nu ar fi existat.

d)pentru a răspunde pecuniar cu averea proprie, consideră recurenții, nu este suficient să ai o funcție de conducere, director economic sau director tehnic atât timp cât nu ai putere de decizie și ești un angajat cu contract individual de muncă.

În dovedirea recursurilor recurenții au depus acte printre care și o expertiză contabilă extrajudiciară.

În cauză a fost depusă întâmpinare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate.

În susținerea cererii de respingere a recursurilor formulate Agenția Națională de Administrare Fiscală arată următoarele:

Prin sentința nr. 75/25.05.2004 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, în dosarul nr. 11/2004 s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitorului "I NORD", jud. I, în baza art. 29-1 din Legea nr. 64/1995 republicată și modificată prin nr.OG 38/2002.

Prin adresa nr. 11.477/23.06.2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I s-a înscris în de creanțe al creditorilor cu o creanță în cuantum de 10.903.144 lei Ron în baza procesului-verbal nr. 6103 din 22.06.2004.

Prin sentința nr. 13/Com/18.01.2005 pronunțată de către Tribunalul Iași - judecător sindic s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului menționat.

Prin adresa 4401 din 07.03.2005 instituția recurentă și-a diminuat creanța, înscriindu-se la masa credală cu suma de 10.706.328 lei Ron, motivat de faptul că obligațiile CASS, până la data de 30.06.2003, au fost preluate de B și cu care s-a înscris în de creanțe al creditorilor în cuantum de 196.816 lei Ron.

Ca urmare a valorificării activelor aparținând debitorului "I-NORD", jud. I, Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului I i-a fost distribuită suma de 2.095.947 lei Ron.

Societatea debitoare "I-NORD" are obligații neonorate la bugetul consolidat al statului reprezentând impozite și taxe în cuantum de 8.610.381 lei (Ron).

Conform raportului de Inspecție Fiscală nr. 6103 din 22.06.2004 întocmit de către organele de control din cadrul Direcției Controlului Fiscal al a jud. I, Serviciul Control Fiscal nr. 4 în care se precizează că "urmare a verificării evidenței financiar-contabile pe baza cărora societatea a înregistrat veniturile și cheltuielile care au condus la stabilirea rezultatului financiar s-au constatat abateri de la prevederi în vederea stabilirii profitului impozabil, după cum urmează: societatea a efectuat lucrări agricole în perioada iulie-decembrie 2003 înregistrând pe costuri c/val., semințe, îngrășăminte, motorină și alte uleiuri minerale, prestații efectuate de terți privind operațiunile de arat și semănat, fără a înregistra și venituri din lucrări în curs sau producție neterminată conform punct 4.65 din Ordinul nr. 306/2002, încălcând astfel prevederile nr. 306/2002 și a Legii contabilității nr. 82/1991, precum și art. 9 alin. 1 din Legea privind impozitul pe profit nr. 414/2002, societatea a înregistrat pe cheltuieli cu întreținerea și reparațiile (611), prestații efectuate de diverse persoane fizice și juridice fără a avea la bază contracte semnate cu prestatorii, fără a exista și prezenta devize și situații cu prestațiile efectuate, care anume sunt lucrările efectuate, locul unde au fost prestate, încălcând prevederile art. 9 alin. 7 lit. s din nr.HG 859/2002, au fost înregistrate pe cheltuieli cu obiecte de inventar și piese de schimb fără a fi întocmite și prezentate organului de control documentele legale prevăzute de nr. 831/1997 și nr. 425/1998, încălcând astfel art. 9 lit. j din nr.HG 859/2002, neînregistrarea în evidența contabilă a societății a facturii fiscale nr. -/14.02.2003 emisă de către Penitenciarul Iași în sumă de 74.984.280 lei (Rol), din care venituri neînregistrate în sumă de 62.012.000 lei (Rol), neînregistrarea în evidența contabilă a societății a facturii fiscale nr. -/09.04.2003 emisă de către în sumă de 29.835.000 lei (Rol), din care venituri neînregistrate în sumă de 23.090.679 lei (Rol), neemiterea facturii fiscale și neînregistrarea în contabilitate conform prevederilor art. 68 alin. 1 din nr.HG 598/13.06.2002 a livrărilor efectuate către Societatea Agricolă Agro 2000 conform avizului de însoțire marfă nr. -/03.05.2003 în valoare de 208.597.486 lei (Rol), neemiterea facturii fiscale și neînregistrarea în contabilitate conform prevederilor art. 68 alin. 1 din nr.HG 598/13.06.2002 a livrărilor efectuate către Societatea Agricolă Agro 2000 conform avizului de însoțire marfă nr. -/03.05.2003 în valoare de 573.512.075 lei (Rol). Din verificarea prin sondaj a balanțelor de verificare, a jurnalelor de vânzări și cumpărări și a documentelor înscrise în acestea s-au constatat următoarele abateri de la prevederile legale: societatea nu a colectat TVA, conform art. 16.4 lit. c din Legea nr. 345/2002, la avansurile încasate de la clienți, societatea a efectuat livrări de bunuri pe bază de avize de însoțire a mărfii fără să întocmească facturi fiscale și fără să colecteze TVA-ul încălcând art. 68 alin. 1 din nr.HG 598/13.06.2002, a emis facturi fiscale pe care nu le-a înregistrat în jurnalul de vânzări, în evidența contabilă și în decontul de TVA, a înregistrat consumuri fără documente legal aprobate prin nr. 425/1998 pentru diverse materiale, piese de schimb, îngrășăminte, semințe, uleiuri minerale pentru care, inițial, societatea a dedus TVA-ul din facturi dar nu a colectat TVA-ul aferent sumelor nedeductibile din punct de vedere fiscal, societatea neînregistrându-și și nevalorificându-și producția neterminată rezultând o diferență de TVA colectată față de evidența contabilă a societății în sumă de 348.150.520 lei (Rol) și implicit TVA de plată, provenită din necolectarea TVA-ului aferent avansurilor încasate de la clienți conform art. 16 (4) lit. c din Legea nr. 345/2002 în sumă de 175.422.805 lei (Rol), neînregistrarea în evidența contabilă a societății a facturii fiscale nr. -/14.02.2003, precum și a facturii fiscale nr. -/09.04.2003, neemiterea facturii fiscale și neînregistrarea în contabilitate conform prevederilor art. 68 alin. 1 din nr.HG 598/13.06.2002 a livrărilor efectuate către "" conform avizului de însoțire a mărfii nr. -/30.12.2003, neemiterea facturii fiscale și neînregistrarea în contabilitate conform prevederilor art. 68 alin. 1 din nr.HG 598/13.06.2002 a livrărilor efectuate către Societatea Agricolă Agro 2000 conform avizelor de însoțire a mărfii nr. -/03.05.2003 și nr. -/03.05.2003.

De asemenea, din verificarea efectuată s-a constatat că factura fiscală nr. -/31.03.2004 în sumă de 3.570.000.000 lei (Rol) emisă de "I-NORD" nu a fost înregistrată în evidența contabilă a societății, respectiv în jurnalul de vânzări în luna martie 2003, ci în luna aprilie 2003, iar factura fiscală nr. -/25.04.2003 primită de la "" reprezentând storno la o factură primită anterior de la aceeași societate în sumă de 3.782.500.000 lei (Rol) nu a fost înregistrată de "I-NORD" în evidența contabilă, respectiv în jurnalul de cumpărări a lunii aprilie 2003, ci în jurnalul de cumpărări a lunii septembrie 2003 la poziția 28" rezultă că administrația debitoarei "I-NORD" nu a ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991 - legea contabilității, nerespectând prevederile legale în materie, respectiv Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 345/2002, nr.HG 598/2002.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului judiciar reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității, astfel:

- potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate pentru c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății";

- potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".

Tot în Raportul de Inspecție Fiscală nr. 6103 din 22.06.2004 se menționează faptul că până la data de 04.02.2004 societatea debitoare a avut capital integral privat în baza Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 38/07.05.2002 încheiat între Societatea Agricolă Agro 2000, având ca administrator pe dl, în calitate de cumpărător și Agenția Domeniilor Statului în calitate de vânzător, prin care cumpărătorul a achiziționat 72,07% din valoarea acțiunilor la "I-NORD"

Întrucât nu s-au respectat termenii contractului amintit, de către Societatea Agricolă Agro 2000, prin administrator, acesta a fost reziliat, astfel că Agenția Domeniilor Statului prin deținerea unui procent de 72% din totalul de acțiuni, devine acționar majoritar.

În calitate de acționar majoritar, Agenția Domeniului Statului nu a întreprins niciun demers în schimbarea persoanelor care făceau parte din conducerea debitorului astfel că acestea au putut să desfășoare diverse activități, în interes personal, de pe urma cărora au obținut foloase necuvenite.

debitoarea în situația de încetare a plăților, administrația societății debitoare a pus creditorii în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. Așa cum arată întreaga doctrină în domeniu și numai simpla prejudiciere a creditorilor prin producerea stării de încetare de plăți ar fi suficientă pentru antrenarea răspunderii personale a administratorului.

Dispozițiile art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, în care se stipulează răspunderea "administratorilor care, au dispus, în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți",ne apar ca o sancțiune aplicată organelor de conducere pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 27 alin. 1 și/sau alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Continuarea activității în interes personal, desfășurarea unei activități neprofitabile a avut ca efect încetarea de plăți a societății și majorarea datoriilor față de stat. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi și penalități, responsabilă pentru neachitarea acestora, cât și pentru starea de insolvență fiind numai administratorii societății debitoare.

Starea de incapacitate de plată a debitoarei constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică, a unei administrări total necorespunzătoare a societății și nu în ultimul rând a unei activități desfășurate în interes personal în vederea obținerii de avantaje materiale și foloase necuvenite.

Deși, societatea înregistra pierderi, datorită unui management defectuos și dezinteresului manifestat de administratori în conducerea activității societății, pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate atât față de societate, cât și față de terți, încălcând prin acțiunile și atitudinea lor legea. Prin aceasta, au dovedit rea credință, încercând doar să amâne ceea ce era inevitabil, respectiv intrarea în încetare de plăți a debitoarei.

În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, prevederea legală trebuie interpretată în primul rând, pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se afla în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximul 30 de zile de la apariția stării de insolvență" (alin. 1) și că "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă" (alin. 2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus și pentru a nu mai crește insolvabilitatea care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi,pentru a arăta importanța aceste obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentanții săi legali (administratorii), cu o obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca.

În concluzie, art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura în tot sau în parte pasivul debitorului.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304¹Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 atragerea răspunderii membrilor organelor de supraveghere, conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a unor condiții, respectiv: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere sau supraveghere și a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, fapta care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a-g, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită. Astfel, instanța poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere sau de oricare altă persoană dacă s-a dovedit cumulativ că acestea au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării plății.

Instanța de fond a reținut în mod corect că pârâții, și - au săvârșit fapte ce se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) (au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel a unei alte persoane), b) (au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice), c) (au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și e) (au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia) iar pârâta de litera d) (au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, stabilind legătura de cauzalitate între faptele săvârșite și ajungerea debitoarei în situația încetării plății.

La stabilirea vinovăției recurenților instanța de fond a avut în vedere și raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză (vol. VIII) la data de 30 iunie 2005, raport care a fost comunicat pârâților fără ca aceștia să formuleze obiecțiuni precum și rapoartele de inspecție fiscală a

Recurenții, mult după efectuarea raportului de expertiză contabilă despre care au făcut vorbire mai sus au solicitat instanței de fond efectuarea unei noi expertize contabile. Instanța de fond, în mod justificat a respins cererea de efectuare a unei noi expertize contabile având în vedere că pârâții nu au formulat obiecțiuni la primul raport de expertiză ceea e echivalează cu acceptarea acestuia.

Recurenții în primul motiv de recurs au arătat că instanța de fond în mod greșit a arătat că actul de vânzare-cumpărare a fost semnat de reprezentantul " 2000" în realitate acesta fiind semnat de, că la data privatizării Societatea Comercială "I NORD" avea înregistrate în contabilitate datorii de peste 45.000.000.000 lei Rol, care în mod greșit au fost incluse în pasivul neacoperit. Recurenții au mai arătat că în această perioadă a îndeplinit funcția de director tehnic fără a avea puteri decizionale cum de altfel și.

Într-adevăr din actele și lucrările dosarului rezultă că actul de vânzare-cumpărare a fost semnat de dar ulterior semnării acestui act administrativ conducerea în drept și în fapt a debitoarei s-a făcut de către pârâți așa cum rezultă din faptul că toate facturile, biletele la ordin, ordinele de compensare și restul înscrisurilor cu relevanță juridică poartă semnătura acestora.

În ceea ce privește cuantumul pasivului curtea apreciază că pasivul a fost stabilit prin sentința comercială nr. 201/Com/31.05.2005 definitivă în urma soluționării contestațiilor formulate acesta nemaiputând face obiectul unei noi contestații în această fază.

Motivele de recurs de la punctele 2,3,4 se referă la faptul că fermele, și cele 17 bunuri mobile către "" au fost vândute cu acordul care aveau instituit sechestru asigurator pe ele.

Din actele dosarului rezultă că și-a dat acordul cu privire la vânzarea acestor bunuri cu condiția ca valoarea obținută să fie achitată în contul datoriilor către aceasta.

Concluziile expertizei contabile arată că aceste bunuri mobile și imobile au fost vândute la prețuri subevaluate iar datoriile către nu au fost achitate.

Relevant în cauză este faptul că aceste bunuri au fost vândute către societăți comerciale în care pârâții aveau interes.

Recurenții arată că toate bunurile care au fost vândute au fost evaluate la prețul real.

Susținerile recurenților nu pot fi primite atâta timp cât din actele și lucrările dosarului rezultă clar că evaluarea bunurilor a fost evitată singurul reper de care s-a putut ține seama fiind expertiza întocmită cu ocazia privatizării societății comerciale din care rezulta clar valoarea mult mai mare a acestor bunuri în raport cu cea obținută în urma valorificării de către pârâți.

În motivele de recurs 6 și 7 recurenții contestă că li s-a imputat faptul că au achiziționat cantitatea de 5.000 kg îngrășământ agricol la un preț superior, îngrășământ pe care nu l-au mai folosit și faptul că au vândut mai multe tractoare la un preț mic și au cumpărat alte tractoare la prețuri superioare.

Pentru ambele tranzacții recurenții aduc argumente prin care să justifice necesitatea efectuării acestora, argumente care în opinia Curții nu sunt credibile.
În niciun caz nu se poate justifica achiziționarea unei cantități mari de îngrășământ agricol la un preț superior prețului de piață și a unui număr de tractoare la prețuri mult mai mari decât cel obținut în urma vânzării anterioare a altor tractoare în condițiile în care societatea comercială traversa o perioadă economică dificilă.

Singura justificare credibilă ar fi un interes personal în dauna interesului societății comerciale pe care o reprezentau.

Motivele următoare de recurs fac referire la legalitatea cesionării creanțelor și încasării unor sume nedatorate de către pârâtul precum și nerespectarea normelor în ceea ce privește evidența contabilă, precizându-se că toate sumele încasate de recurentul sunt justificate, cesionarea creanțelor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale iar evidența contabilă a fost ținută în mod corect.

Nici aceste motive de recurs nu sunt întemeiate. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză la data de 10.12.2003 și 29 ianuarie 2004 debitoarea a realizat mai multe operațiuni de compensare. În urma acestor operațiuni la care toate societățile au fost reprezentate fie de către pârâtul fie de către pârâtul -, debitele fictive avute în patrimoniul debitoarei s-au compensat cu creanțele pe care această societate le avea ca urmare a vânzărilor de bunuri menționate anterior și pentru care prețul nu a fost încasat efectiv.

Conform aceluiași raport de expertiză în perioada 01.01.2004-31.01.2004 debitoarea a efectuat pe baza a 30 chitanțe plăți încasate către pârâtul fără să se poată găsi nicio justificare pentru plata acestor sume.

În ceea ce privește modalitatea ținerii evidenței contabile, în perioada analizată, sectorul contabil a fost condus de către pârâta și potrivit raportului de expertiză nu s-a ținut o evidență contabilă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1999 republicată, astfel încât s-a ajuns ca neînregistrarea în contabilitate a documentelor contabile să influențeze în mod negativ rezultatele financiare în perioada analizată.

În apărarea lor recurenții au mai criticat și faptul că la data introducerii acțiunii în răspundere procedura de vânzare a bunurilor societății de către lichidator nu se închisese.

Acest aspect nu are nicio relevanță în cauză, deoarece potrivit prevederilor legale în vigoare, cererea care vizează răspunderea în discuție poate fi formulată în timpul desfășurării procedurii insolvenței și numai în interiorul termenului de prescripție. În niciun text din Legea nr. 85/2006 nu se face vorbire despre faptul că introducerea acțiunii în răspundere a membrilor de conducere s-ar face după încheierea procedurii de vânzare a bunurilor.

Având în vedere considerentele expuse și prevederile art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale speciale pentru faptă proprie reglementată de prevederile art. 138 din Legea procedurii insolvenței, va respinge recursurile formulate, menținând sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de recurenții, și - împotriva sentinței comerciale nr. 139/S din 25.03.2008 a Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ faliment - judecător sindic, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 Iunie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -

15.06.2009

2 ex.-

Președinte:Cipriana Poiană
Judecători:Cipriana Poiană, Geta Sandu, Camelia Gheorghiu

← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată ....		Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 113/2008.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță