Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 103/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.103

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, Județul B, împotriva sentinței nr. 806 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu lichidatorul domiciliat în B,-, Județul B, debitoareaSCcu sediul în P, Județul B și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂUcu sediul în B, str. -,. 2. Județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B, intimatul-lichidator, intimata-debitoare SC și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, constatând că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea inițial înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr.5514/2007, lichidatorul judiciar, economist a solicitat instituirea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - societate dizolvată pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.30(1) din Legea nr.359/2004.

Prin sentința nr.806 din 27 octombrie 2008 Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de lichidatorul judiciar desemnat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC, a dispus închiderea procedurii și radierea societății debitoare de la ORC- Tribunalul Buzău,de asemenea, a autorizat executarea silită a celor doi asociați și până la acoperirea pasivului de 1183 lei creanță DGFP B și a dispus plata către lichidatorul judiciar CONT a sumei de 4.000 lei cu titlu de indemnizație din fondul de lichidare, descărcându-l pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr.280/14.11.2007 judecătorul sindic a admis cererea și menținut lichidatorul desemnat inițial de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

În cadrul acestei proceduri, lichidatorul judiciar a notificat creditorii, a întocmit tabelul suplimentar și tabelul definitiv consolidat al creanțelor, potrivit căreia debitoarea înregistrează creanțe, după cum urmează: Direcția Generală a Finanțelor Publice B - 1183 lei creanță bugetară.

Întrucât societatea debitoare nu are bunuri de valorificat și nici clienți de urmărit, iar societatea debitoare este în nume colectiv, s-au solicitat relații despre posibilele imobile și bunuri aflate în posesia foștilor asociați și administratori ai societății debitoare în scopul recuperării de la aceștia a datoriilor înregistrate în tabelul de creanțe.

Cum, potrivit adresei nr.4304/4.07.2008 emisă de Primăria P, în averea personală a asociaților societății debitoare există bunuri urmăribile, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii și autorizarea executării silite a asociaților de către organul de executare fiscală competent, iar în conformitate cu prevederile art.126 din lege, instanța a autorizat executarea silită a celor doi asociați și, până la acoperirea pasivului de 1183 lei.

Judecătorul sindic a constat că în cadrul acestei proceduri s-a trecut la executarea silită potrivit art.126 din Legea nr.85/2006, procedura ce sporește considerabil cheltuielile de executare și diminuează corespunzător sumele cuvenite creditorilor.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pe motiv că, în mod greșit instanța de fond a autorizat executarea silită a celor doi asociați ai societății în nume colectiv, întrucât, așa cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, (Raportul lunar și Raportul final), asociații societății în nume colectiv sunt Gh., și și nu și.

Se mai arată că, potrivit art. 3 din Legea 31/1990 și art. 126 din Legea nr.85/2006, răspunderea pentru plata obligațiilor sociale ale societății în nume colectiv aparține tuturor asociaților cu răspundere nelimitată izvorând direct din calitatea de asociat al unei astfel de societăți, astfel că, judecătorul sindic trebuia să autorizeze executarea silită a celor patru asociați ai societății în nume colectiv, respectiv Gh., și.

Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurată, în sensul autorizării executării silite a celor patru asociați până la acoperirea pasivului de 1183 lei, creanța DGFP

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, urmează să admită recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 3(2) din Legea nr.31/1990, asociații în societatea în nume colectiv, răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.

Potrivit relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului ( fila 14 dosar fond), asociații SC sunt următorii: Gh., și.

Din actele existente la dosarul de fond, rezultă că Gh. a decedat și în evidențele Primăriei comunei P figurează cu bunuri soția și asociata.

Cu toate acestea, instanța de fond, în baza art. 126 din Legea nr.85/2006 a dispus eronat autorizarea executării silite a doi asociați, pe nume și, în condițiile în care aceasta din urmă nu figurează nici în evidențele ORC

În atare situație, Tribunalul Buzăua soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, din punct de vedere a autorizării executării silite, motiv pentru care, cu ocazia rejudecării se va stabili, în condițiile legii, care sunt asociații care urmează să răspundă pentru acoperirea pasivului în discuție.

De asemenea, instanța de fond va verifica dacă asociatul decedat Gh. are moștenitori care urmează să răspundă alături de ceilalți asociați, potrivit art.230 din Legea nr.31/1990 și art. 126 din Legea nr.85/2006.

Așa fiind, Curtea văzând și dispozițiile art.312 (1),(2),(3),(5) din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoareaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în B,-, Județul B, împotriva sentinței nr. 806 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu lichidatorul domiciliat în B,-, Județul B, debitoareaSCcu sediul în P, Județul B și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂUcu sediul în B, str. -,. 2. Județul

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./3.02.2009

f- - Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 103/2009. Curtea de Apel Ploiesti