Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 103/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 103/2010

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței 1701 din 4 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ și SC SRL PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR, având ca obiect procedura insolvenței contestație la preliminar al creditorilor.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Curtea, după deliberare, în baza înscrisurilor existente la dosar și în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 1701/4 mai 2009 Tribunalului Comercial Clujs -a respins contestația formulată de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, ca rămânând fără obiect.

S-a respins contestația formulată de către creditoarea AVAS B ca fiind neîntemeiată.

În motivare se arată că prin sentința civilă nr. 2778/C/2008 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C împotriva debitoarei SC SRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare, fiind numită ca și administrator judiciar .

La data de 2 februarie 2009 administratorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar de creanțe, înscriind creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C cu suma de 96.982 lei.

La data de 6 februarie 2009 creditoarea Caf ormulat contestație împotriva tabelului preliminar, arătând că această creanță de 96.982 lei cu care a fost înscrisă creditoarea a fost înscrisă din eroare, întrucât după cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, respectiv cererea de admitere a creanțelor, înregistrată la data de 16.01.2009, creanța este de 99.480 lei. Având în vedere cele menționate s-a solicitat înscrierea creditoarei în tabelul preliminar cu suma de 99.480 lei.

La data de 12 februarie 2009 creditoarea AVAS Baf ormulat contestație împotriva tabelului preliminar, arătând că prin cererea de admitere a creanței nr. 34288/10.12.2008, a solicitat înscrierea în tabel cu o creanță în valoare de 2.862,82 lei preluată de la C în temeiul dispozițiilor OUG nr. 95/2003 în categoria creanțelor bugetare prevăzute de art. 123, pct. 4 din Legea nr. 85/2006. În data de 02.02.209 s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență tabelul preliminar al creanțelor, în care creditoarea nu figurează ca și creditor al debitoarei. Întocmirea tabelului preliminar al creanțelor s-a făcut cu neobservarea declarației AVAS B, fapt pentru care se solicită modificarea acestuia și înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 2.862,82 lei. Nu a fost notificată de deschiderea procedurii debitoarei, luând cunoștință de dosar la data de 28.11.2008 când s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4742 sentința comercială nr. 2778/C/2008 și urmare acestui lucru s-a formulat cerere de admitere a creanței.

Administratorul judiciar al debitoarei, răspunzând contestațiilor, a dispus înscrierea creditoarei DGFP C în creditorilor cu suma de 99,480 lei, așa cum ea a fost solicitată și a creanței AVAS B cu suma de 2.600 lei, ea fiind consolidată în valută la valoarea de 878,30 USD, la cursul BNR din ziua deschiderii procedurii, 27 octombrie 2008 de 2,96 lei/dolar.

Analizând contestațiile formulate de creditoarele C și AVAS B, judecătorul sindic a reținut următoarele:

În ceea ce privește contestația DGFP C, ea a rămas fără obiect, prin completarea ui creditorilor, de către administratorul judiciar, cu exact suma solicitată, fiind respinsă ca atare.

Contestația creditoarei AVAS Baf ost respinsă ca neîntemeiată, conform art. 73 din Legea nr. 85/2006, creanța pretinsă fiind înscrisă în creditorilor prin transformarea în lei a creanței consolidate în valută, la data deschiderii procedurii, conform art. 69 din Legea nr. 85/2006. Creanța AVAS Baf ost preluată în dolari americani, conform Protocolului nr. 2/2004 încheiat cu CNAS B, ea fiind preluată de la CAS

Împotriva sentinței a formulat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe cale de consecință, înscrierea creanței AVAS în acest tabel cu suma de 2862,82 lei (preluată de la CAS C) în categoria creanțelor bugetare.

În motivarea recursului se arată că, prin cererea de admitere creanței AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI solicitat înscrierea în Tabelul obligațiilor SC SRL a creanței sale "în valoare de 2.862,82 RON", creanță preluată de la CAS C în temeiul dispozițiilor OUG nr. 95/2003 în categoria creanțelor bugetare prev. la art. 124 pct. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Conform practicii Tribunalului Comercial Cluj - rațiunea diminuării creanței - în lipsa unei notificări în temeiul art. 72 alin. 4 în care să i se explice recurentei motivele înscrierii parțiale a creanței - bănuiește că se referă la virtuala incidență a dispozițiilor art. 69 alin. 2 referitoare la creanțele declarate în valută - neincidente, întrucât AVAS si-a declarat valoarea de referință a creanței în lei.

In această situație înscrierea AVAS cu creanța în valoare de "2.600 RON", este total eronată.

Declarația recurentei cuprinde creanța declarată în RON, recurenta nesolicitând înscrierea creanței în valută.

Această creanță a fost preluata de AVAS prin Protocolul nr. 2/23.02.2004 (atașat declarației de creanță comunicată la dosarul de insolvență al falitei) încheiat cu CAS C, pe calea cesiunii de creanță, la valoarea de 2.862,82 RON sumă pe care recurenta a solicitat-o în cererea de admitere a creanței depusă la dosarul cauzei.

Cesiunea creanței este reglementată de dispozițiile art.1 al OUG nr.95/2003 în care se arată că "Prezenta ordonanță reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante, existente în evidentele contabile ale la 30.06.2003, pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite, către (actual AVAS) în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile nr.OUG51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată aprobată prin legea nr. 409/2001".

AVAS a preluat aceste creanțe pe calea cesiunii de creanță, situație în care valoarea preluată (și cu care trebuie înscrisă) este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune (Protocolul nr.2/23.02.2004) cât și în declarația de creanță transmisă la dosarul instanței.

Unul din efectele cesiunii de creanță, între părți este că, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile. Creanța rămâne neschimbată, în sensul că-și păstrează natura (civilă a sau comercială), garanțiile, etc. Tot ca efect al cesiunii de creanță, cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanței, indiferent de prețul plătit si chiar dacă s-a făcut cu titlu gratuit.

Înscrierea AVAS cu creanța preluată de la CAS C N, însă diminuată la suma de 2.600 lei față de cea solicitată, este greșită și nelegală, deoarece nu ține cont de natura și caracterul special al creanțelor preluate de AVAS (fie cele preluate de la bănci cedente, fie cele preluate de la Casele de Asigurări de Sănătate, fie cele preluate de la Societățile Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice), care au ca temei norme juridice speciale, derogatorii de la dreptul comun privind conservarea și valorificarea acestora.

Examinând recursul, instanța constată următoarele:

In mod legal administratorul judiciar a aplicat dispozițiile art. 69 alin. 2 din Legea 85/2006 și a dispus înscrierea creanței declarate de către AVAS în raport de cursul leu/dolar de la data deschiderii procedurii de insolvență. Împrejurarea că de la data preluării creanței și până la data deschiderii procedurii insolventei, dată în raport de care se calculează contravaloarea creanței consolidate în dolari americani cursul de schimb leu/dolar a suferit modificări nu are nici o relevanță în cauză, aplicabile fiind dispozițiile legale anterior enunțate. Creditoarea nu are nici o justificare legală de a-si alege cursul la care să i se calculeze contravaloarea creanței consolidate în dolari americani, în funcție de cursul mai favorabil.

In acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație și Justiție care prin Decizia nr. XII din data de 20.03.2006, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii asupra aplicabilității dispozițiilor fostului art. 83 alin. 2 din Legea 64/1995, identic cu art. 69 alin. 2 din Legea 85/2006, în cazul creanțelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a arătat că procedura de executare colectivă nu face diferență în funcție de natura creanțelor, astfel că dispozițiile din Legea 64/1995, în prezent legea 85/2006, referitoare la modul de înregistrare a naturii creanțelor sunt aplicabile și în cazul creanțelor AVAS. Textele din OUG 51/1998 și 95/2003 referitoare la consolidarea creanțelor în valută nu pot fi considerate texte speciale în raport de legea care reglementează procedura insolventei.

Decizia pronunțată în recursul în interesul legii este obligatorie cu privire la dezlegarea problemei de drept conform dispozițiilor art. 329 alin. 3. iar faptul că dispoziția din Legea 64/1995 a fost abrogată nu schimbă incidența deciziei enunțate, deoarece actuala Lege 85/2006 conține o reglementare similară, neexistând vreun argument pentru o altă abordare.

In consecință, în baza argumentelor enunțate, soluția judecătorului sindic de a respinge contestația recurentei AVAS în baza dispozițiilor art. 73 alin. 3 din Legea 85/2006 este pe deplin legală și temeinică.

Susținerile recurentei conform cărora a solicitat înscrierea creanței în moneda națională, situație în care nu se impune reducerea cuantumului creanței sunt neîntemeiate, deoarece conform dispozițiilor legale enunțate creanțele preluate de au fost consolidate în dolari americani la data preluării, suportând astfel atât beneficiile aprecierii cât și riscurile deprecierii. Nimic nu împiedică declararea creanței în moneda națională, însă cuantumul creanței trebuie legal calculat în conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. 2 din Legea 85/2006, prin raportare la cursul leu - dolar de la data deschiderii procedurii de insolvență. Textul legal este lipsit de orice echivoc și nu oferă posibilități de interpretare:,Creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii, Mai mult, față de dispozițiile recursului in interesul legii anterior precizat, construcția juridică a recurentei este lipsită de orice relevanță.

Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 1701 din 4 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

6 ex/28.01.2010

Jud.primă instanță:

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 103/2010. Curtea de Apel Cluj