Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1049/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1049
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva sentinței 472 din 06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator -. J pentru debitoarea SC SA -. J și intimata creditoare -. J, având ca obiect procedura insolvenței - antrenare răspundere administrator.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționarea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.472/06 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, judecătorul sindic admis cererea formulată de lichidatorul judiciar Tg. J, desemnat să administreze procedura simplificată a falimentului debitoarei SC și în temeiul art. 138 lit. din Legea nr. 85/2006 a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale administratorului social al debitoarei respectiv, pentru întreg pasivul cunoscut al acesteia, respectiv 231.060 lei, către debitoare în vederea acoperirii creanțelor datorate creditoarei Tg- și continuarea procedurii pentru formularea cererii de închidere procedură.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a avut în vedere că prin sentința nr. 1746/ 17.11.2008 s-a deschis procedura simplificată și că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 al.1 lit.d din Legea nr. 85/2006, deoarece administratorul social nu depus la lichidator sau la dosar documentele prevăzute de lege astfel că există prezumția faptului că nu s- ținut contabilitatea conform Legii nr. 82/1991.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.5 proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul pârât a invocat faptul că procedura de citare și comunicarea sentinței recurate nu au fost îndeplinite conform cerințelor legale în condițiile în care domiciliază în Rm. V,-, -/4,.B,.19, județul V, iar pe întreaga durată a procesului la instanța de fond a fost citat și i s-a comunicat hotărârea în Rm. V,-,.9,.B,.17, județul
A mai susținut că prin faptul că nu a fost legal citat și nu a avut cunoștință despre proces a fost în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea și de a dovedi că nu se face vinovat de intrarea societății în insolvență și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006 pentru antrenarea răspunderii materiale.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate, este supusă dispozițiilor Codului d e procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică.
În alin.2 al aceluiași articol se prevede că, în procedurile contencioase reglementate de legea insolvenței vor fi citate în calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispozițiile din Codul d e procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziții exprese prevăzute de prezenta lege.
Legea instituie măsuri deosebite pentru ca părțile implicate în procedura insolvenței, respectiv debitorii și creditorii, să se bucure de o informare corectă a situației lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, aceștia să-și poată exercita dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
Potrivit art. 85 proc.civ. instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Totodată, art. 88 alin.1 pct.4 și alin.2 proc.civ. prevede că, citația trebuie să conțină sub sancțiunea nulității numele, domiciliul și calitatea celui citat.
Revenind la speță se constată că recurentul are domiciliul în Rm. V,-, -/4,.B,.19, județul V și a fost citat la adresa din Rm. V,-,.9,.B,.17, județul
Pentru a face dovada celor reținute deja recurentul a depus copia de pe cartea de identitate seria - nr.- eliberată la 12.03.2007 aflată la fila nr.6.
În condițiile de mai sus, rezultă că recurentului pârât i s-a pricinuit o vătămare prin imposibilitatea de a se apăra în justiție, iar sancțiunea este nulitatea acestui act, conform art. 105 alin.2 proc.civ.
Așa fiind, Curtea constată că judecarea cauzei s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată încât în temeiul art. 304 pct.5 proc.civ. se va admite recursul, se va desființa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Râmnicu V,-, - 1/4,.B,.19, județul V, împotriva sentinței 472/06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul - J, lichidator al debitoarei SC SA, cu sediul în Tg. J,-+E, județul G și intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE - J, cu sediul în Tg. J,-, județul
Casează sentința nr. 472 din 06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. 2 ex.
jud.sindic.
07 Octombrie 2009
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|