Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1065/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE NR. 1065
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâții și, împotriva sentinței comerciale nr. 361 din 1 iulie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC 777 SRL O prin CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - și intimații creditori persoană juridică și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ M, având ca obiect antrenare răspundere administrator.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă, prin avocat și recurentul pârât, prin avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile formulate de pârâții și, au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din legea nr. 85/2006.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei precum și un set de înscrisuri în vederea susținerii motivelor de recurs.
Avocat, pentru recurentul pârât, depune la dosar, în copie xerox, acte de stare civilă, din care reiese domiciliul acestuia.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat și avocat, pe rând având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței pronunțate de judecătorul-sindic și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea de antrenare răspunderii patrimoniale, înregistrate la Tribunalul Mehedinți sub nr.10158/F- și precizarea de acțiune depusă la 10.06.2009, lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura insolvenței în cazul debitoarei SC 777 SRL O, a solicitat obligarea foștilor administratori la plata sumei de 780.640,74 lei, reprezentând creanță bugetară.
Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin sentința nr.361/01.07.2009, a obligat pârâții și să plătească creditorilor creanța bugetară în sumă totală de 780.640,74 lei, cu titlu de despăgubiri civile conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor.
Judecătorul sindic a apreciat că vinovați de toate neregulile și abaterile financiare sunt cei doi pârâți, în calitatea lor de administratori ai societății, care nu au angajat un contabil cu studii economice și nici nu au încheiat contracte de prestări servicii în domeniul contabilității, cu persoane fizice sau juridice, ci în mod premeditat nu au ținut contabilitatea societății conform legii.
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs pârâții și, care au invocat faptul că au fost citați la adrese unde nu locuiesc.
Astfel, recurentul a fost citat la adresa din O,-,.37 și cea din DTS,-, al.O2,.1,.75, în condițiile în care acesta în calitatea acestuia de cetățean are rezidență în orașul S,-.
În ceea ce privește pe numita, aceasta nu a avut niciodată domiciliul în O,-,.37, recurenta împreună cu soțul fiind plecată din țară cu soțul încă din anul 2003.
Ca acte justificative recurenții au depus cărțile de rezidență pe numele, seria - nr.12514 din 22.02.2008, pașaport pe numele seria - nr.-/06.11.2008, act adițional nr.3540/09.07,2002, Încheierea judecătorului delegat la ORC M nr.1474/12.09.2002, procura nr.3161/16.08.2002, Încheierea 3408/24.09.2009, adeverință pe numele nr.31/4-2-D-154-07523/2002 din 15.09.2005 eliberată de primarul orașului, adeverința din 30.11.2008, cerere pentru obținerea autorizației de muncă depusă la 11.11.2008 de, conformare de înscriere nr.33112/20.07.2009, eliberată de primarul orașului Bachum, adverința nr.33.21/14.03.2007 a primarului orașului Bachum, autorizație de muncă Bachum din 11.11.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile art.304 pct.5 Cod pr. civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat.
Nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare se încadrează în dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr. civilă, respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr. civilă.
Sancțiunea nulității operează în considerarea vătămării intereselor procesuale ale persoanei nelegal citate, legată de încălcarea dreptului la apărare al părții ce a fost în imposibilitatea invocării în faza judecății în primă instanță a nelegalității chemării sale în judecată și a formulării unei apărări corespunzătoare.
Ori, în speța de față, pârâții au fost citați doar la sediul debitoarei, practicianul în insolvență nefăcând nici un demers pentru identificarea domiciliului celor 2 pârâți.
Cum interesele personale ale celor 2 pârâți au fost vătămate, în condițiile în care nu au fost legal citați Curtea, în raport de prevederile art.312 Cod pr. civilă, va admite recursul, va casa sentință și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței.
Cu ocazia judecării fondului, instanța va avea în vedere și celelalte apărări invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții și, ambii cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură, cu sediul în DR.TR.S,.AV., STR.-, nr. 117, Județ M, împotriva sentinței comerciale nr. 361 din 1 iulie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și De Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC 777 SRL O PRIN CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, cu sediul în, nr. 42, Județ M și intimații creditori JURIDICĂ cu sediul în DR.TR.S, nr. 82, -. PARTER, Județ M și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ M, cu sediul în DR.TR.S, B- - I, nr. 3, Județ
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. jud. /2 ex./
Tehnored. /5.10.2009
Jud. sind.
30 2009
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|