Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 11/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 11/

Ședința publică din 08 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de AVAS, cu sediul în B, str. -.-., nr.50, sector 1, împotriva sentinței nr.1524/6 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș - Biroul judecătorului sindic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimat-lichidator Târgu M, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Recursul este declarat și motivat în termen, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997.

Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Reprezentantul intimatului-lichidator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate. Învederează faptul că deși a fost înscrisă în tabelul preliminar apoi ulterior în tabelul definitiv, această creanță a fost preluată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cumulându-se creanțele CAS la creanțele acestei creditoare iar ulterior a intervenit protocolul încheiat cu AVAS care a preluat creanțele CAS. În consecință cererea AVAS apare ca fiind lipsită de obiect întrucât creanța din litigiu este cuprinsă în totalul creanțelor DGFP. În ceea ce privește al doilea petit arată că termenul limită era luna noiembrie 1999, ori nu s-a făcut dovada niciunui demers efectuat pentru recuperarea debitelor. debite ce apar astfel ca fiind prescrise.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1524/6 noiembrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dos. nr- al Tribunalului Comercial Mureș, au fost respinse contestațiile formulate de petiționarii și B împotriva planului IV de distribuire a sumelor obținute în procedura falimentului debitoarei " ", plan întocmit de lichidatorul judiciar și afișat conform procesului verbal încheiat la data de 4 octombrie 2007.

În ce privește contestația formulată de B, în considerentele hotărârii atacate, judecătorul sindic arată că aceasta are un conținut complex deoarece se îndreaptă, în același timp, atât împotriva planului de distribuire potrivit art. 122 din Legea nr. 85/2006, cât și împotriva tabelului definitiv de obligații al debitoarei.

Cauza de față are ca obiect doar capătul de cerere referitor la planul de distribuire, în raport cu care judecătorul sindic reține că, cu valoare de principiu, art. 122 din Legea nr. 85/2006 stabilește regula cu valoare de principiu potrivit căreia la distribuirile prevăzute în plan participă doar creditorii înscriși în tabelul definitiv de obligații, iar ordinea în care urmează să beneficieze acești titulari de drepturi este cea stabilită de art. 123 și respectiv 121.

Or, precizează judecătorul sindic, petiționara B nu este înscrisă în tabelul de obligații al debitoarei, neavând calitatea de creditor.

Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulate împotriva planului IV și distribuirea sumelor către conform art. 123 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. În motivele de recurs se susține că hotărârea judecătorului sindic este nelegală și netemeinică, motivându-se că cu privire la întocmit de lichidatorul judiciar este incidentă excepția prevăzută de art. 76 din Legea nr. 85/2006. astfel, recurenta afirmă că nu a fost notificată de lichidatorul judiciar potrivit art. 7 din Legea nr. 85/2006, fapt ce a dus la imposibilitatea depunerii declarației de creanță în termenul prevăzut de lege. În continuare, recurenta afirmă că prin "disjungerea" capătului de cerere cu privire la contestația împotriva planului de distribuire IV, judecătorul sindic s-a antepronunțat, deși firesc ar fi fost să se pronunțe mai întâi cu privire la contestația împotriva ui definitiv.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Instanța de recurs reține că procedura specială în ce privește distribuirea sumelor realizate în urma lichidării, în baza unui plan de distribuire (art. 12 și urm. din Legea nr. 85/2006) privește fie categoria de cheltuieli (taxe, alte cheltuieli legate strict de vânzarea bunurilor, precum și cele legate de administrarea și conservarea acestor bunuri), fie categoriile de creditori, potrivit ordinei de preferință prevăzută la art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Din acest punct de vedere, instanța de recurs reține ca fiind corect raționamentul judecătorului sindic potrivit căruia planul de distribuire nu poate fi contestat decât de creditorii participanți la procedura insolvenței, fie în ce privește cheltuielile legate de vânzarea bunurilor supuse urmăririi, sau de administrarea sau conservarea bunurilor de persoanele interesate. Cum suntem, în cazul de față, în ipoteza în care o terță persoană, recte recurenta, contestă planul de distribuire în ce privește pretinsa creanță pe care o afirmă împotriva debitoarei, dar care nu este înscrisă în tabelul definitiv, evident că în mod corect judecătorul sindic a respins contestația recurentei.

În ce privește pretinsa "antepronunțare" în cauză, prin faptul că a disjuns contestația la tabelul definitiv de cea privind planul de distribuire, instanța de recurs va respinge această apărare, nefiind vorba de o antepronunțare, pentru că judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra contestației privind tabelul definitiv, ci doar în ce privește contestația împotriva planului de distribuire.

Pentru aceste argumente, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul AVAS B, cu sediul în B, str. -.-., nr.50, sector 1, formulat împotriva sentinței comerciale nr.1524/6 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorului sindic în dosarul nr- a Tribunalului Comercial Mureș.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

12.03.2008

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 11/2008. Curtea de Apel Tg Mures