Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1066/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 1066/

Ședința publică din 05 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de cu sediul în Târgu M,-,.4, județul M, împotriva sentinței nr. 1585 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar Târgu M, intimații creditori B prin cons. jur., BRD GENERALE Târgu M prin av., Târgu M prin cons. jur., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că a sosit dosarul de fond de la Tribunalul Comercial Mureș și s-a depus la dosar din partea recurentei, prin registratura instanței la data de 30 octombrie 2009, taxa de timbru de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Lichidatorul judiciar pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat de învederând instanței faptul că își însușește prima parte din cererea de recurs. La întrebarea instanței, declară că nu înțelege să formuleze recurs.

Reprezentantul creditoarei SA B solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, considerând că judecătorul sindic a dispus corect intrarea în faliment a debitoarei.

Reprezentantul creditoarei BRD GENERALE Târgu solicită respingerea recursului, considerând că hotărârea primei instanței prin care s-a infirmat planul de reorganizare este corectă.

Reprezentantul creditoarei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii.

După dezbateri se prezintă creditorul intimat BANCA COMERCIALA SA prin cons.jur., care depune la dosar delegația de reprezentare și concluzii scrise.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1585 din 25 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic respinge cererea administratorului judiciar de încuviințare a convocării unei noi ședințe a creditorilor în vederea votării planului de reorganizare propus de debitoare. planul de reorganizare depus de debitoare Târgu M și dispune intrarea în faliment a debitoarei cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că debitoarea a depus un plan de reorganizare care a fost admis de judecătorul sindic prin sentința comercială nr. 1410 din 1 iunie 2009, fiind fixat termen în vederea confirmării planului la data de 25 iunie 2009.

La termenul stabilit pentru confirmarea planului nu s-a reușit obținerea unei hotărâri a creditorilor în sensul votării planului, astfel că judecătorul sindic în temeiul dispozițiilor art. 107 alin.2 lit. a din Legea nr.85/2006, a dispus deschiderea procedurii falimentului. S-a apreciat de către judecătorul sindic că cererea formulată de administratorul judiciar în sensul acordării unui nou termen pentru o nouă adunare a creditorilor nu poate fi primită întrucât procedura insolvenței se desfășoară cu respectarea principiului celerității în scopul consacrat de art. 2 din Legea nr. 85/2006, iar termenele stabilite de această lege sunt subordonate acestui principiu, ele fiind de 20 - 25 de zile, respectiv de 15 zile și nu pot fi depășite.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs debitoarea Târgu M, solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii administratorului judiciar, convocarea unei noi adunări generale a creditorilor, întrucât la prima adunare au participat un număr redus de creditori, cea mai mare parte a lor a lipsit, și nici nu și-au exprimat opțiunea votului prin corespondență pentru termenul din 25 iunie 2009.

Viabilitatea planului de reorganizare propus de debitoare nu poate fi apreciată de către judecătorul sindic, decât dacă aceasta a fost pusă în discuția unui număr cât mai mare de creditori, întrucât interesul lor de a-și recupera creanțele primează.

Se arată că la data la care s-a dispus convocarea adunării creditorilor pentru confirmarea planului, tabelul de creanțe nu era definitiv, întrucât existau cereri de creanțe care nu au fost analizate. în acest sens creanța creditoarei Porche Leasing România și apreciind că aceasta a fost prematur convocată pentru votarea planului de reorganizare în condițiile în care creanța acesteia nu a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanță.

Mai susține în continuare că se impune interpretarea poziției creditorilor care nu au participat la ședință și nici nu au comunicat punctul lor de vedere în legătură cu planul de reorganizare în sensul aprobării tacite a planului propus de către debitoare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, creditoarea S, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe, ca temeinică și legală, susținând că atâta timp cât planul de reorganizare nu a fost votat de creditorii reprezentând majoritatea absolută din totalul creanțelor, judecătorul sindic a procedat corect la declararea falimentului societății debitoare. Nu se impunea repetarea procedurii de convocare a creditorilor și ținerea unei noi adunări a acestora pentru confirmarea planului, în condițiile în care, nu au fost înregistrate vicii de procedură care să justifice constatarea nulității procesului verbal încheiat cu ocazia primei adunări a creditorilor în scopul confirmării planului.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Împotriva societății debitoare Târgu M s-a deschis procedura generală de insolvență în cadrul căreia debitoarea a propus un plan de reorganizare admis de judecătorul sindic, prin încheierea 1410 din 1 iunie 2009, stabilindu-se termen pentru confirmarea planului de către creditori pentru data de 25 iunie 2009.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin.1 din Legea nr. 85/2006, a fost convocată de către administratorul judiciar adunarea creditorilor pentru confirmarea planului iar în urma votului exprimat s-a constatat că nici o categorie de creditori nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 pct. 4 referitor la acceptarea planului, respectiv planul să fie acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanțelor dintr-o anumită categorie ( creanțe garantate, bugetare, chirografare stabilite conform art. 96 alin. 1 sau alte creanțe chirografare ), ba mai mult planul a fost respins de categoria de creditorii reprezentând 38% din valoarea creanțelor din această categorie, planul fiind votat doar de creditori cu creanțe garantate reprezentând 11,642% din valoarea creanțelor.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin.3 din Legea nr. 85/2006, un plan poate fi considerat confirmat dacă cel puțin J + unu din categoriile de creanțe menționate în programul de plăți acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimu una dintre categoriile defavorizate să accepte planul. În cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat, în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanțelor a acceptat planul sau dacă fiecare categorie defavorizată de creanțe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan. În speță fiind înscrise în planul de plăți mai multe categorii de creanțe se impunea obținerea unei majorități absolute din partea unei categorii de creanțe ( garantată, bugetară, sau chirografară), și cum această majoritate nu a fost obținută, în mod temeinic și legal judecătorul sindic a făcut aplicarea dispozițiilor art. 107 alin.2 lit. a din Legea nr. 85/2006, dispunând deschiderea procedurii falimentului.

Așa cum corect a reținut și judecătorul sindic, nu se impunea convocarea unei noi adunări generale a creditorilor, în condițiile în care au fost respectate normele procedurale prevăzute de art. 13, 14 din Legea nr. 85/2006 privind convocarea și ținerea adunării generale a creditorilor, debitoarea trebuind să dea dovadă de responsabilitate și să facă demersuri la toate mediile de creditori în legătură cu posibilitatea reală de valorificare a planului de reorganizare pentru a nu se ajunge la declararea falimentului.

Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 316 din același cod va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de cu sediul în Târgu M,-,.4, județul M, împotriva sentinței nr. 1585 pronunțată la data de 25 iunie 2009 de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

14 exp./08.12.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1066/2009. Curtea de Apel Tg Mures