Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 110/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 110

Ședința publică de la 14 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 2: Mariana Moț

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP O, cu sediul în S, județul O, împotriva sentinței nr.525 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr în format vechi 18/F/2006), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA S reprezentată prin lichidator S, cu sediul în S,.1C,. A,.1, județul O și intimata SC SRL S, cu sediul în S, nr., județul O, având ca obiect contestație vânzare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul intimatei debitoare prin reprezentant G și intimata SC SRL S prin administrator, lipsind recurenta creditoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentant G, pentru lichidatorul intimatei debitoare depune concluzii scrise.

Constatându-se recursul în stare de judecată, se acordă cuvântul părții:

Reprezentant G, pentru lichidatorul intimatei debitoare, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise.

Administrator, pentru intimata SC SRL S solicită respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 525 din 29 octombrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Olt desemnat în dosarul de faliment nr. 18/F/2006 s-a respins contestația formulată de contestatorul Direcția Generala a Finanțelor Publice O, în contradictoriu cu intimata SC SRL și lichidator privind vânzarea activului "Complex " aparținând debitoarei falite SC SA S, în urma licitației din 28.09.2007.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că față de debitoarea SC SA S se desfășoară procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, aflată în faza de lichidare judiciară, iar la data de 04.10.2007 creditoarea DGFP Oaf ormulat contestație împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar S, conform raportului lunar din 01.10.2007 cu privire la valorificarea patrimoniului societății falite, precizând că înțelege să conteste vânzarea Complexului către SC SRL, vânzare pe care o consideră nelegală și în dauna creditorilor, deoarece s-a efectuat în mod defectuos și cu încălcarea flagrantă de către lichidatorul judiciar a dispozițiilor exprese ale art. 116 pct. 1 din Legea 85/2006 privind maximizarea valorii averii debitorului.

A susținut creditoarea contestatoare că lichidatorul nu a întreprins toate măsurile dispuse de lege pentru realizarea maximizării averii debitoarei, adjudecarea bunurilor societății făcându-se sub prețul de evaluare, care este neserios și se datorează dezinteresului manifestat de lichidatorul desemnat.

Totodată, contestatoarea a susținut că au fost încălcate și dispozițiile imperative ale art. 509 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare lichidatorul S, desemnat ca lichidator judiciar al debitoarei, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că procedura de vânzare a activelor respective s-a desfășurat greoi datorită faptului că activul se află în apropierea zonei de locuit și a și utilizarea activului pentru creșterea animalelor nu mai poate fi continuată, activul fiind și degradat datorită faptului că nu a mai fost exploatat de o lungă perioadă de timp.

De asemenea, lichidatorul a arătat că a organizat mai multe licitații, respectiv la datele de 21.06.2007, 02.08.2007, 12.09.2007 la care nu s-a prezentat nici un ofertant, iar la licitația din 28.09.2007, organizată în condiții de deplină legalitate si cu respectarea dispozițiilor art. 500 - 515 Cod procedură civilă, activul a fost adjudecat de către SC SRL pentru suma de 650.000 lei, licitația începând de la prețul de 500.000 lei datorită faptului că nu s-a oferit prețul de evaluare.

Menționează lichidatorul că activul respectiv fusese scos la vânzare și de către S în anii 2005 și 2006, anterior declanșării procedurii de faliment, la acea dată activul fiind evaluat la 690.396 lei, însă nu s-a reușit vânzarea la prețul de evaluare și nici în urma organizării unei a doua licitații cu prețul redus cu 25%, respectiv 459.940 lei și, de asemenea, nici la oat reia licitație la prețul de 345.198 lei, așa încât prețul obținut în urma licitației contestate este un preț corect, stabilit de mecanismul cerere-ofertă.

În cauză s-a dispus citarea adjudecatarului SC SRL, iar lichidatorul a depus la dosar actele privind organizarea licitației și adjudecarea activului.

Analizând actele dosarului în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale, judecătorul sindic a reținut ca neîntemeiată contestația formulată de creditoarea DGFP

Judecătorul sindic a constatat că au fost organizate mai multe licitații de către lichidatorul debitoarei fără a se reuși vânzarea activului, așa încât fiind incidente dispozițiile art. 509 alin. 5 Cod procedură civilă, în mod corect lichidatorul a dispus adjudecarea activului către SC SRL, care a oferit un preț mai mare decât celălalt participant la licitație, respectiv SC SRL, licitația începând de la suma de 500.000 lei, iar adjudecarea făcându-se pentru suma de 650.000 lei în urma unor oferte succesive și a re- tragerii celuilalt participant la licitație.

Chiar dacă prețul oferit este situat sub prețul de evaluare de 1.607.030 lei, respectiv sub 50% din acesta și că potrivit art. 116 pct. 1 din Legea 85/2006 și lichidatorul are îndatorirea să facă toate demersurile în vederea maximizării averii debitorului, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul și-a îndeplinit toate obligațiile privind procedura vânzării la licitație, organizând mai multe licitații.

Cu privire la prețul obținut s-a reținut că el nu poate fi neserios câtă vreme este un preț consistent și el a fost obținut în urma unor licitații succesive desfășurate cu respectarea cerințelor legale, neavând relevanță faptul că acest preț nu acoperă creanța creditoarei contestatoare și a celorlalți creditori cu atât mai mult cu cât caracteristicile activului vândut, (degradat prin trecerea timpului și prin faptul că nu a mai fost folosit de o bună perioadă de timp și așezat în apropierea unei zone locuite, fapt ce împiedică folosirea lui conform destinației inițiale), au determinat neatractivitatea acestuia.

În motivarea soluției sale, judecătorul sindic a arătat că, pentru același activ, anterior declanșării procedurii insolvenței fată de debitoarea SC SA S, însăși creditoarea contestatoare, respectiv DGFP O - S, a încercat valorificarea prin vânzare la licitație și, din dosarul de executare nr. 3147 din 27.03.2001 întocmit rezultă că prețul obținut în urma licitației este apropiat de prețul stabilit la acea dată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP O, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 3041Cod procedură civilă.

În motivare recurenta reiterează contestația, susținând că vânzarea Complexului este nelegală și în dauna creditorilor, deoarece lichidatorul judiciar a încălcat dispozițiile exprese ale art. 116 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, în sensul că nu a întreprins toate demersurile pentru a realiza o maximizare a averii debitoarei, adjudecarea făcându-se sub prețul de evaluare.

A mai invocat că prețul obținut este neserios, el reprezentând nici măcar J din prețul de evaluare, fapt ce atrage nelegalitatea vânzării prin neîndeplinirea uneia din condițiile vânzării.

Recurenta susține că au fost încălcate și dispozițiile imperative ale art. 509 alin. 2 Cod procedură civilă.

Lichidatorul judiciar al debitoarei prin concluzii scrise a cerut respingerea recursului, susținând că lichidatorul a respectat întocmai procedura de vânzare stabilită de creditorii societății, organizând mai multe licitații cu efectuarea publicității impuse de art. 504 Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat.

În primul rând, în cererea de recurs nu sunt formulate critici în legătură cu sentința pronunțată, ci s-a reiterat din nou contestația la vânzare în totalitatea ei.

Hotărârea criticată a fost dată cu respectarea dispozițiilor legii, respectiv a procedurii impuse prin Legea privind procedura insolvenței, Secțiunea a 2-a - efectuarea lichidării.

Astfel, justificat pe baza probelor cauzei judecătorul sindic a reținut că lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile privind procedura vânzării la licitație - prin organizarea mai multor licitații cu efectuarea publicității și cu respectarea prevederilor art. 509 Cod procedură civilă.

au pornit de la prețul de evaluare al activului, însă nu au existat ofertanți, motiv pentru care, în cele din urmă, s-a vândut la cel mai mare preț, oferit de către SC SRL față de celălalt participant la licitație, respectiv SC SRL, cu respectarea întocmai a dispozițiilor în materie, respectiv art. 509 Cod procedură civilă.

Prețul obținut nu poate fi considerat neserios, atâta vreme cât, pe lângă faptul că este consistent față de activul vândut - degradat și neatractiv, el este rezultatul mecanismului cerere - ofertă al economiei de piață.

Mai mult, însăși recurenta, în calitate de creditoare a încercat valorificarea prin vânzarea la licitație și nu a reușit, motiv pentru care s-a ajuns la procedura concursuală de față și la vânzarea activului în cadrul dosarului de faliment.

Ori, comparând valoarea activului înscrisă în dosarul de executare al recurentei ( de 690.396 ) lei cu prețul obținut la licitație ( de 650.000 lei ), se observă că prețul obținut este consistent și apropiat celui stabilit chiar de recurentă.

În consecință, Curtea consideră că nu există nici un motiv de nelegalitate al hotărârii recurate, conform art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, încât va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DGFP O, cu sediul în S, județul O, împotriva sentinței nr.525 din 29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr- (număr în format vechi 18/F/2006), în contradictoriu cu intimata debitoare SC SA S reprezentată prin lichidator S, cu sediul în S,.1C,. A,.1, județul O și intimata SC SRL S, cu sediul în S, nr., județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 februarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

15 Februarie 2008

Red. Jud. / 10.03.2008

Tehnored. / 3 ex.

jud. fond: - Tr.

Președinte:Maria Necșulescu
Judecători:Maria Necșulescu, Mariana Moț, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 110/2008. Curtea de Apel Craiova