Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1107/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1107
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Geta Sandu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de "" B împotriva sentinței comerciale nr. 94/S/ 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat cu delegație de substituire a doamnei avocat apărătorul lichidatorului judiciar I, lipsă fiind recurentul-creditor SC ""SA B și intimatul-debitor "M "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 2-lea termen de judecată.
Avocat depune la dosar delegația de substituire a doamnei avocat apărătorul lichidatorului judiciar, precizând că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța pune în discuția părților excepția tardivității declarării recursului promovat de SC ""SA B invocată la termenul de judecată din 01 iunie 2009 de apărătorul lichidatorului judiciar.
Avocat apărătorul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului ca fiind tardiv introdus, motivând că la fila 35 din dosarul Tribunalului Iași - judecător sindic există dovada publicării în buletinul procedurilor de insolvență a sentinței recurate. Solicită a se observa că, ștampila de pe plicul de expediere a cererii de recurs este din data de 16 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată de lichidatorul judiciar.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 94/S/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar, cu sediul în mun. I,-, --1, scara B, etaj 3,. 2, jud. I și,în consecință,
În temeiul dispozițiilor art.107 alin. 1 lit A pct. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
S-a ispus începerea procedurii falimentului debitorului SC M, cu sediul social în mun. I, nr. 2A, județul I, nr. de înregistrare în Registrul comerțului J- și cod de identificare fiscală RO -.
A fost respinsă cererea formulată de către creditorul SC SA B, de desemnare în calitate de lichidator judiciar a Management Reorganizare Lichidare
În temeiul dispozițiilor art.107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost desemnat provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe fostul administrator judiciar, cu sediul în mun. I,-, --1, scara B, etaj 3,. 2, jud. I, cod de identificare fiscală RO -, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0023, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege și care,în lipsa unei convenții încheiată cu creditorii, va fi remunerat în baza deconturilor aprobate de judecătorul-sindic.
A fost respinsă cererea formulată de către creditorul SC SA B, de desemnare în calitate de lichidator judiciar a Management Reorganizare Lichidare
În temeiul dispozițiilor art.107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridică acesteia dreptul de administrare.
A fost fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 03 martie 2009.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
A fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la data de 31 martie 2009.
A fost fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la data de 30 aprilie 2009.
A fost fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la data de 14 mai 2009.
A fost fixat termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la data de 26 mai 2009,ora 11,00
A fost fixat termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de 27 mai 2009.
În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului, indisponibilizarea imobilelor, a părților sociale și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut că în cadrul procedurii deschisă împotriva debitorului SC SA I în baza Legii nr.64/1995 (act normativ atunci în vigoare),prin raportul înregistrat la data de 11.02.2008 - nr.94/11.02.2008,administratorul judiciar I,desemnat să administreze procedura a propus ca soluție pentru plata creanțelor,intrarea debitorului în faliment pe temeiul dispozițiilor art.107 alin.1 lit. A pct. c din Legea nr.85/2006 întrucât nici unul dintre subiectele îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în termenul de 30 de zile de la definitivarea tabelului creanțelor.
Raportul a fost înregistrat,afișat și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență 602/19.02.2008 fără a se formula contestație de către părțile interesate.
Într-o primă judecată finalizată,prin sentința comercială nr.189/S din 15.04.2008,s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar și s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului cât și celelalte măsuri prevăzute de art.107 din Legea nr.85/2006 referitoare la dizolvarea societății debitoare,ridicarea dreptului de administrare al acesteia,desemnarea lichidatorului judiciar,fixarea termenelor limită pentru consolidarea tabelului creanțelor și îndeplinirea publicităților impuse de lege.
Împotriva menționatei hotărâri,creditorul SC SRL B formulează recurs pe motiv că judecătorul-sindic a încălcat prevederile art.11 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006 în sensul că la desemnarea provizorie a lichidatorului judiciar trebuia să țină seama de eventuale cereri ale creditorilor,nu a motivat desemnarea în această calitate a administratorului judiciar și nici respingerea cererii sale de desemnare în cauză a unui alt practician în insolvență,expunând pe larg argumentele in favoarea opțiunii pentru un alt practician în insolvență pentru ca în final, să solicite a se dispune înlocuirea lichidatorului desemnat cu practicianul indicat de el.
Prin decizia nr.507/03.11.2008,Curtea de Apel Iași admite recursul promovat de creditorul SC SRL împotriva menționatei hotărâri judecătorești pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare,cu motivarea că judecătorul-sindic" nu a exercitat rolul activ în judecarea cauzei prin faptul că nu a cerut părților să precizeze dacă a avut loc adunarea creditorilor și dacă s-a discutat în cadrul acesteia propunerea de schimbare a lichidatorului judiciar provizoriu.și de asemenea nu s-a pronunțat și nici nu a menționat câte oferte de servicii ale altor lichidatori sau practicieni în insolvență au fost depuse.și nu a motivat în fapt și în drept soluția prin care a fost respinsă cererea SC SRL de desemnare în calitate de lichidator judiciar a Management Reorganizare Lichidare I ".
Deși recursul privea doar măsura desemnării lichidatorului judiciar,sentința susindicată fiind integral casată,față de prevederile art.311 cod procedură civilă,atât propunerea formulată de administratorul judiciar cu privire la trecerea debitorului la faliment cât și cererea creditorului SC SRL B au fost supuse rejudecării cu citarea debitorului și creditorilor.
La termenul acordat în acest sens,fiind prezenți creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I și B,oral,au apreciat că se impune acordarea unui termen pentru a se dezbate în adunarea creditorilor propunerea formulată de administratorul judiciar cu privire la trecerea debitorului la faliment,amânare care nu se justifică dacă se observă prevederile art.94 alin.5 din Legea nr.85/2006 potrivit cărora,nerespectarea termenelor de depunere a planului (30 de zile de la afișarea tabelului definitiv ) este expres sancționată cu decăderea părților -debitor și creditori-din dreptul de a propune un plan de reorganizare și,ca o consecință a acestei decăderi,începerea procedurii falimentului din dispoziția judecătorului-sindic.
În cauză, tabelul creanțelor asupra averii debitorului fiind definitivat prin sentința comercială nr.471/S/13.11.2007,se constată că la momentul sesizării judecătorului-sindic cu propunerea de trecere la faliment -11.02.2008 - termenul de decădere era de mult împlinit.(vol. XII 213-214; vol. XIII 1-4).
Având în vedere că de la data stabilirii cu caracter definitiv a masei pasive creditorii au avut suficient timp pentru a aprecia utilitatea unui plan de reorganizare,nu se justifică supunerea acestei propuneri dezbaterii adunării creditorilor și aceasta,dacă se au în vedere și prevederile art.94 alin.2 din Legea nr.85/26 ce prevăd doar posibilitate scurtării acestui termen nu și prelungirea lui.
Prin urmare, debitorul și creditorii fiind sub incidența sancțiunii prevăzută de art.94 alin.5 din Legea nr.85/2006,care prevede că nerespectarea termenului de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe conduce la decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare și,ca urmare,la trecerea,din dispoziția judecătorului sindic,la faliment,ca sancțiune a nedepunerii planului în termenul legal impus,se va admite cererea administratorului judiciar și se va dispune deschiderea procedurii de faliment cât și celelalte măsuri prevăzute de art.107 din Legea nr.85/2006 referitoare la dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al acesteia,desemnarea lichidatorului judiciar,îndeplinirea formalităților de publicitate prevăzute de lege cu privire la aceasta,fixarea termenelor limită pentru consolidarea tabelului definitiv al creanțelor conform art.108 din menționata lege.
Referitor la cererea formulată de creditorul SC SRL B privind desemnarea lichidatorului judiciar,judecătorul-sindic va avea în vedere atât prevederile art.20 și art.25 din Legea nr.85/2006 referitoare la atribuțiile administratorului judiciar și respectiv ale lichidatorului judiciar cât și pe cele ce reglementează procedura de numire și înlocuire a acestora,cuprinse în art.11 alin.1 lit. c, art. 19,art.24 și art.34 ale aceleiași legi.
Sub acest aspect se reține că prin sentința civilă nr.221/COM/14.06.2006, s-a deschis împotriva debitorului SC M SA I procedura reglementată de Legea nr.64/1995 ( act normativ atunci în vigoare ),dispunându-se printre altele,desemnarea L în calitate de administrator judiciar, ținând seama de pregătirea profesională și experiența acestuia constatate cu prilejul altor proceduri de insolvență.
Desemnarea în cauză a persoanei administratorului judiciar a fost verificată și de instanța de control judiciar în cadrul recursului promovat de creditorul SC SRL B,prin decizia nr.11/08.01.2007 Curtea de Apel Iași apreciind că această desemnare este provizorie,adunarea creditorilor fiind cea care decide menținerea sau schimbarea administratorului judiciar.
În exercitarea atribuțiilor conferite de lege,administratorul judiciar desemnat în cauză a procedat la convocarea primei adunări a creditorilor pentru data de 06.10.2006,adunare în care în prezența unui procent de 80,51 % din valoarea creanțelor anunțate în procedură,a fost desemnat comitetul creditorilor al cărui membru este și creditorul SC SRL (vol. XI 83)
Într-adevăr,cu ocazia acelei prime adunări a creditorilor nu a fost confirmat administratorul judiciar dar nici nu a fost formulată de către creditorii prezenți o altă opțiune în acest sens și cu excepția desemnării comitetului creditorilor,nu s-a propus și nici nu s-a adoptat vreo altă măsură pentru buna desfășurare a proceduri deși nimic nu l-a împiedicat pe creditorul SC SRL B să-și manifeste și exprime poziția cu privire la persoana practicianului,singurele obiecțiuni formulate de acest creditor fiind cu privire la persoana președintelui comitetului creditorilor.
Cadrul normativ aplicabil desemnării administratorului judiciar /lichidatorului judiciar este Legea nr.85/2006 care cuprinde dispoziții clare în acest sens,din textul art.11 alin.1 lit. c,art.19,art.24 și art.34 rezultând fără posibilitate de interpretare diferită că desemnarea practicianului în insolvență poate fi efectuată fie provizoriu de judecătorul -sindic prin sentința de deschidere a procedurii,fie în prima ședință a adunării creditorilor sau ulterior,la recomandarea comitetului creditorilor cu votul creditorilor care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor sau de creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor,fără consultarea adunării creditorilor,fie de judecătorul-sindic prin încheierea care soluționează contestațiile formulate de creditori pentru motive de nelegalitate a deciziei de desemnare luată cu votul creditorilor deținând 50% din valoarea creanțelor sau de creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor.
Se constată așadar că,cu excepția creditorului care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, legea nu atribuie nici unuia dintre creditori,considerat individual,dreptul de a decide și impune,în afara cadrul organizat reprezentat de adunarea creditorilor sau comitetul creditorilor,desemnarea unui anumit practician pentru administrarea procedurii nici la deschiderea procedurii și nici ulterior, indiferent de faza în care se află procedura,și nici nu lasă acestor organe un termen nelimitat pentru luarea unei decizii în acest sens,celeritatea procedurii excluzând derularea ei în termene lungi și totodată impunând,ca definitivarea desemnării practicianului care să administreze procedura să se poziționeze în timp cât mai aproape de momentul deschiderii procedurii
Stabilirea prin dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006 a cadrului de manifestare a voinței creditorilor care este adunarea creditorilor ( ce funcționează ca organ colegial și în cadrul căreia deciziile se adoptă prin vot ) este pe deplin justificată atât pentru rigurozitatea procedurii și buna desfășurare a acesteia dar și în considerarea poziției pe care o are în cadrul procedurii practicianul desemnat, administratorul judiciar și lichidatorul judiciar fiind prezenți și implicați în toate fazele procedurii.
În speță,în solicitarea sa de desemnare a unui alt practician în insolvență pentru administrarea falimentului,creditorul SC SRL B se prevalează de dispozițiile art.11 lit. c din Legea nr.85/2006 care,în opinia sa,se aplică pentru identitate de rațiune și desemnării lichidatorului judiciar întrucât între acesta și administratorul judiciar nu există deosebiri esențiale în ceea ce privește modalitatea de desemnare sau natura atribuțiilor,existând similitudini între cele două calități,diferența fiind dată doar de momentul în care cei doi intervin în procedură.
Într-adevăr,în mod generic activitatea pe care o exercită cei doi are o natură comună și constă în administrarea activității și bunurilor debitorului însă această activitate se efectuează în faza distincte ale procedurii,administratorul judiciar fiind cel care conduce și supraveghează activitatea debitorului după deschiderea procedurii și în cursul reorganizării sau până la începerea falimentului în timp ce lichidatorul judiciar conduce și supraveghează operațiunile de lichidare a activului patrimonial,în cursul falimentului,ambii urmărind în final maximizarea valorii averii debitorului în interesul plății creditorilor.
Tocmai aceste faze distincte ale procedurii în care cei doi intervin au relevanță asupra cererii formulată de creditorul SC SRL B pentru că așa cum rezultă din conținutul invocatului art.11 lit. c din Legea nr.85/2006, preferința și opțiunea creditorului nemajoritar pentru un anumit practician în insolvență poate fi avută în vedere,de judecătorul-sindic,tot provizoriu,doar la momentul deschiderii procedurii, moment care în speță este de mult depășit întrucât s-a dispus trecerea la faliment,fază a procedurii în care desemnarea lichidatorului,chiar și provizorie,are loc în condițiile art.24 din Legea nr.85/2006 respectiv,cu aplicarea corespunzătoare prevederilor art.19 din această lege.
Prin urmare,față de procedura de desemnare a practicianului reglementată în art.19 din Legea nr.85/2006 și prevalându-se de dispozițiile art.24 alin.3 din lege,ce îngăduie desemnarea în calitate de lichidator judiciar a administratorului judiciar desemnat anterior,judecătorul-sindic va desemna pentru administrarea falimentului debitorului pe administratorul judiciar I,provizoriu,până la data confirmării sale sau numirii unui alt practician, în condițiile prevăzute de alin.2,3,4 ale articolului susindicat.
Se apreciază ca oportună alegerea administratorului judiciar desemnat anterior și pentru administrarea falimentului având în vedere pe de o parte faptul că în calitatea sa de manager al procedurii,acesta își stabilește o strategie în cadrul căreia este obligat să ia permanent măsuri în condiții de urgență și oportunitate iar interferarea unui alt practician în derularea procedurii la acest moment poate conduce la modificări ale acestor măsuri privind gestionarea procedurii iar pe de altă parte pentru că în concret,acesta și- demonstrat experiența și resursele necesare gestionării dosarului în sensul că în perioada de observație a realizat inventarul averii debitorului pentru a se cunoaște care este dimensiunea acestei averi, a stabilit masa pasivă prin întocmirea tabelului creanțelor,a luat măsuri pentru reîntregirea averii debitorului prin promovarea acțiunii în anularea unui transfer realizat în perioada suspectă,a convocat prima adunare a creditorilor în care a fost desemnat comitetul creditorilor,comitet care fiind mandatarul masei credale trebuie să manifeste interes ridicat și permanent față de deciziile practicianului desemnat să administreze procedura iar,sub acest aspect,nu s-au evidențiat omisiuni ale administratorului judiciar de natura a prejudicia interesele creditorilor.
Dacă cererea creditorului are semnificația unei cereri de înlocuire a administratorului judiciar trebuie constatat că prevederile art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006 conferă exclusiv comitetului creditorilor calitatea procesuală activă în procedura de înlocuire, înlocuire care se poate dispune numai pentru motive temeinice,prin motivele temeinice înțelegându-se acele fapte sau omisiuni grave ale practicianului în insolvență care pun în pericol grav interesele colective ale creditorilor cărora,ceea ce nu i se poate imputa administratorului judiciar desemnat anterior.
Atât timp cât caracterul colectiv al procedurii reglementată de Legea nr.85/2006 îi obligă pe creditorii concurenți să se reunească într-o procedură comună cu reguli specifice inclusiv în ceea ce privește cadrul de manifestare a voinței acestora cu privire la persoana practicianului,în afara acestui cadrul legal nu pot fi impuse și nici luate în considerare preferințele individuale ale creditorilor în legătură cu persoana practicianului,cu atât mai mult cu cât în speță practicianul pentru care creditorul și-a manifestat opțiunea este și incompatibil conform art.30 alin.3 din OUG nr.86/2006,fiind lichidator judiciar al unui dintre creditorii care s-au anunțat în procedură respectiv SC SA
În considerarea celor mai sus expuse, a fost respinsă cererea formulată de creditorul SC SRL
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SA B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând, în esență, că judecătorul sindic a încălcat dispozițiile art. 11 al. 1 lit. "c" din Legea 85/2006 raportat la art. 107 alin. 2 lit. b din același act normativ, potrivit cu care avea obligația ca la desemnarea provizorie a lichidatorului judiciar, să țină cont de cererea depusă de ea, în calitate de creditoare.
În termen procedural lichidatorul judiciar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului, la filele 35, 34 din dosarul Tribunalului Iași existând dovada publicării hotărârii în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar raportat la disp. art. 8 din Legea 85/2006 recursul este declarat peste termenul de 10 zile.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate cât și a excepțiilor invocate, Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității declarării recursului, în conformitate cu exigențele art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, text conținând o normă de procedură și art. 301 din Codul d e procedură civilă termenul de recurs aplicabil în materia hotărârilor pronunțate în domeniul reglementat de Legea 85/2006 este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, în condițiile în care, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, comunicarea actelor de procedură în această materie se realizează prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Întrucât hotărârea judecătorească se integrează categoriei actelor de procedură supuse comunicării potrivit art. 266 alin. 3 Cod procedură civilă, pentru calcularea termenului peremptoriu prevăzut de lege pentru declararea recursului, legea impune comunicarea actului de procedură atacabil în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea 85/2006.
În această situație, Curtea reține că potrivit dovezii de comunicare a hotărârii pronunțate de către instanța de fond în condițiile impuse de lege, dovada consemnată la dosarul instanței de fond, fila 114, sentința a fost publicată în Buletinul Procedurilor Insolvenței la 25.03.2009, act care, circumscris dispozițiilor art. 100 alin. 4 din Codul d e procedură civilă face dovada până la înscrierea în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator care a consemnat actele și data publicării. Curtea arată că prin nicio susținere a recurentului sau probă a cauzei nu se infirmă publicarea actului de procedură în aceste condiții de natură a echivala comunicării sale pentru ca termenul de recurs să-și înceapă cursul.
În aceste condiții, evocând dispozițiile art. 101 alin. 1 și art. 102 Cod procedură civilă, termenul de recurs și-a început cursul la 25.03.2009, fiind împlinit la 7.04.2009, astfel că recursul înregistrat la 16.04.2009 (conform ștampilei poștei aplicate pe plicul de expediere a declarației de recurs -fila 11 dosar recurs) apare declarat în afara termenului legal și peremptoriu prevăzut pentru efectuarea actului de procedură al părții.
Astfel, conform art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, în lipsa unei dispoziții contrare, Curtea subliniind că nici o dispoziție legală nu înlătură în această materie sancțiunea cu caracter general conținută de textul evocat, sancțiune care operează imperativ.
În aceste condiții, dând efect dispozițiilor citate, Curtea va admite excepția de procedură invocată de lichidatorul judiciar și, având în vedere caracterul său dirimant va respinge recursul formulat de SA B împotriva sentinței 94/S/19.02.2009 a Tribunalului Iași ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta "" împotriva sentinței comerciale nr. 94/S/ 19.02.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Pt. judecător aflat
în
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.07.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Claudia SusanuJudecători:Claudia Susanu, Liliana Palihovici, Geta Sandu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|