Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1187
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent G și pe intimat " ", lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " ", având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numărul 800/S din 19 decembrie 2008 a Tribunalului iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. avocat pentru recurentul.
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 3-lea termen, acordat ca lichidatorul judiciar să poată lua cunoștință de motivele de recurs și înscrisurile atașate la cerere și să formuleze întîmpinare, după care
Dl. avocat precizează, la interpelarea instanței, că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
Pentru recurentul, dl. avocat pune concluzii de admitere a recursului și de modificare a sentinței recurate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar privind antrenarea răspunderii materiale a administratorului.
În speță, natura juridică a răspunderii civile delictuale este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin coroborarea prevederilor alineatului 1 cu cele ale alineatului 2 ale art. 138 din lege, nu rezultă că prin simpla intrare în insolvență s-ar atrage răspunderea materială a administratorului dacă nu sunt dovedite actele frauduloase.
Neprezentarea recurentului pîrît la instanța de fond la interogatoriu se datorează faptului că acesta nu a avut cunoștință de spre proces.
Din probele administrate în cauză, mai susține dl. avocat, rezultă că starea de insolvență nu a fost cauzată culpabil de recurentul pîrît. Această situație ține de riscul activității comerciale și, în general, nu la orice intrare în insolvență se atrage răspunderea materială a administratorului.
Dl. av. mai susține că cerința culpei nu este incidentă în speță, arătînd că este greșită tendința judecătorului sindic de atragerea obiectivă a răspunderii administratorului.
Recursul de față fiind întemeiat, dl. avocat conchide solicitînd a fi admis.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 800/S din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea privind procedura insolvenței, s-a admite acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I, B-dul. - nr. 13, Bloc D1-A, etaj 1,. 2, jud. I, număr de ordine în 587, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului -G, cu domiciliul în mun. I, str. -. - nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, în calitate de fost administrator al debitorului ""
S-a stabilit răspunderea personală a pârâtului -G pentru pasivul debitorului falit "" I, în sensul că obligă pârâtul să acopere întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei, în cuantum de 88.355 lei, potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor întocmit de către lichidatorul judiciar.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului "" I, cu sediul declarat în mun. I, str. -. -, nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, cod de identificare fiscală - și număr de ordine în registrul comerțului J-.
S-a dispus radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței aprobat deconturile de cheltuieli prezentate de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență și dispune plata către acesta a sumei de 1.749,90 lei din fondul de lichidare (1.000 lei onorariu și 749,90 lei cheltuieli de procedură).
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, conform Codului d e procedura civilă.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 420/S/23.10.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în prezenta cauză, irevocabilă prin nerecurare (fila 86, vol. I), a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului "" I, cu sediul declarat în mun. I, str. -. -, nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, cod de identificare fiscală - și număr de ordine în registrul comerțului J-, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 lit. c pct. 4 și art. 3 pct. 25 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitorului (fila 174, vol. I), definitivat prin încheierea nr. 31/29.01.2008 (fila 170, vol. I) prin necontestare, cuprinde creanța în valoare totală de 88.355 lei aparținând creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice I, cu sediul în mun. I, str. -, nr. 26, jud.
La data de 14.12.2007 a fost depus și înregistrat raportul administratorului judiciar nr. 168/13.12.2007 cu privire la cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență (fila 156, vol. I), în cuprinsul căruia se reține că din analiza balanței de verificare sintetice rezultă că fostul administrator a ridicat sistematic sume de bani din casieria debitoarei fără justificare: 26.182 lei în anul 2004, 25.134 lei în anul 2005, 25.134 lei în anul 2006, fapte ce au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Astfel, la data de 14.07.2008 administratorul judiciar a formulat cerere privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului -G, cu domiciliul în mun. I, str. -. -, nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, în calitate de fost administrator al debitorului "" I, (fila 3, vol. II)în motivarea căreia arată că fostul administrator a ridicat sistematic sume de bani din casieria debitoarei în cursul anilor 2004-2007 pe care nu le justifică prin documente privind cheltuielile efectuate, nu a achitat datoriile la bugetul statului și nici nu le depune ca fiind sume nefolosite; nu a ținut o evidență contabilă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991; nu a achitat datoriile bugetare în sumă de 88.355 lei, deși din evidența contabilă rezultă că disponibilul contului casă și bancă era suficient pentru acoperirea integrală a acestor datorii.
În drept, lichidatorul judiciar și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări, atitudine ca va fi interpretată de către instanță ca un început de dovadă împotriva sa, potrivit dispozițiilor art. 225 din Codul d e procedură civilă.
La aceeași dată administratorul judiciar a depus și raportul final (fila 4, vol. II) înregistrat la data de 15.07.2008 în cuprinsul căruia se arată că întrucât nu există bunuri în patrimoniul societății pentru a fi valorificate iar debitorul nu are disponibil în conturi bancare, se impune închiderea procedurii după soluționarea acțiunii în stabilirea răspunderii personale.
Raportul final a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor insolvenței, fără a fi formulate obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul-sindic reține următoarele aspecte:
În fapt, potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași (fila 68, vol. I), societatea debitoare s-a înmatriculat la data de 14.11.2001, având ca unic asociat și administrator unic cu puteri depline pe pârâtul -G, cu domiciliul în mun. I, str. -. -, nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, - -, născut în loc. H, jud.
Notificat de către administratorul judiciar, la data de 10.12.2007 pârâtul -G s-a prezentat și a predat acestuia bilanțurile contabile încheiate la data de 31.12.2004, 2005, 2006.
Din analiza balanței de verificare sintetice efectuată de către administratorul judiciar a rezultat că fostul administrator a ridicat sistematic sume de bani din casieria debitoarei fără justificare: 26.182 lei în anul 2004, 25.134 lei în anul 2005, 25.134 lei în anul 2006, fapte ce au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, în situația neachitării creanței la bugetul consolidat, ceea ce a determinat declanșarea prezentei proceduri.
Deși administratorul judiciar a solicitat pârâtului predarea acestor sume de bani pe bază de chitanță, cu adresa nr. 90/10.04.2008, adresă primită personal de către pârât, care a semnat de primire dovada comunicării recomandate cu confirmare de primire, potrivit dovezilor atașate, acesta nu s-a conformat.
În drept, instanța reține că în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea membrilor organelor de conducere devine operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit din culpa lor, când aceștia au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale articolului menționat iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, iar aceste fapte să fi cauzat prejudiciul care a determinat starea de insolvență a debitoarei falite.
Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, această formă specială de răspundere fiind instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, prin reprezentantul său care în procedura de față este administratorul judiciar, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Astfel, față de situația de fapt astfel reținută, instanța apreciază că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul său, în condițiile în care s-a dovedit că pârâtul este cel care a ridicat sumele de bani din casieria debitoarei fără a le putea justifica nici scriptic nici faptic, fapte ce au determinat debitoarea să ajungă în incapacitatea plății creanței fiscale.
Apreciind că sunt întrunite toate cerințele răspunderii civile speciale prevăzute pentru administratorii societății falite de textul indicat anterior, față de aceste considerente, instanța apreciază că se impune ca în temeiul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, să fie admisă acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență, cu sediul social declarat în mun. I, B-dul. - nr. 13, --A, etaj 1,. 2, jud. I, număr de ordine în 587, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului -G, cu domiciliul în mun. I, str. -. -, nr. 9, bloc 826, scara C, etaj 1,. 7, jud. I, în calitate de fost administrator al debitorului " " I și să stabilească răspunderea personală a pârâtului-administrator în sensul că îl va obliga să acopere întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei, în cuantum de 88.355 lei, potrivit tabelului definitiv consolidat al creanțelor întocmit de către lichidatorul judiciar.
În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor și nici nu are disponibil în conturi bancare, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Totodată, pentru activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar, se va încuviința deconturile depuse de acesta, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorului, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, conform Codului d e procedura civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul -G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
Întrucât în acest moment nu se întrevăd chestiuni preliminare, pe fondul speței deduse judecății consideră că nu sunt îndeplinite condițiile de stabilire a răspunderii personale. De menționat că la hotărârea defavorabilă s-a ajuns și ca urmare a faptului că recurentul nu a avut cunoștință de proces și astfel a fost împiedicat să se apere; probabil procedura a fost realizată prin afișare, ceea ce deși respectă litera legii, de multe ori este doar un formalism care nu asigură informarea efectivă. Desigur că neputând ridica problema unui viciu de procedură nu poate cere casarea cu trimitere, dar aspectul învederat exclude reaua-credință a recurentului și face inaplicabilă prezumția simplă a judecătorului de fond dată de art. 225 Cod procedură civilă. Mai mult textul legal se referă la situația în care partea nu răspunde nejustificat la interogatoriu și nu la aceea când partea nu se prezintă niciodată la proces și nu depune întâmpinare.
În aceste condiții nu s-a putut administra probatoriul care să formeze judecătorului de fond convingerea că nu se află în fața unui caz de atragere a răspunderii personale, fără a se pune problema unei erori imputabile instanței care recunoaște că analizează în mod corect art. 138 din Legea nr. 85/2006 funcție de elementele de la dosar la acel moment. Urmează să depună probele care demonstrează neîntrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii, probe prin prisma cărora recursul trebuie admis.
Răspunderea personală a administratorului este instituită de lege ca ol răspundere excepțională pentru anumite cazuri în care sunt întrunite strict și neechivoc anumite condiții, neîntrunirea cumulativă a tuturor condițiilor atrage inexistența răspunderii deoarece, chiar dacă legea protejează creditorul și îi asigură recuperarea datoriei prin această procedură, nu este mai puțin adevărat că îi acordă o protecție limitată într-un cadru legal strict determinat. În mod indubitabil răspunderea administratorului este o formă specială de răspundere civilă delictuală, indiferent că o califică ca și natură juridică drept răspundere pentru fapta proprie sau una pentru fapta altuia, ceea ce înseamnă că trebuie să existe faptă ilicită, prejudiciu, culpă și legătură de cauzalitate. Uneori este reflectată însă o tendință de extindere nejustificată și cauzalitate. Uneori este reflectată însă o tendință de extindere nejustificată și dincolo de cerințele legii a instituției răspunderii personale a conducerii societății.
Tehnica legislativă aleasă pentru stabilirea cadrului de sancționare este una simplă și exactă, respectiv în teza inițială a art. 138 din Legea nr. 85/1996 cerință generală de cauzare a stării de insolvență urmată în tezele următoare de enumerarea anumitor acțiuni specifice prin care s-a ajuns la insolvență. Evident cele două teze trebuie corelate, respectiv simpla săvârșire a oricăror fapte nu atrage răspunderea dacă nu a dus la insolvență, dacă în lanțul cauzal acele fapte nu au determinat și contribuit în vreun fel la faliment. Alături de aceste condiții legale exprese, datorită faptului că în dreptul român nu există răspundere obiectivă independentă de culpă, se mai adaugă și o cerință implicită, aceea a vinovăției.
Acestea fiind zise greșit s-a reținut întrunirea cerințelor art. 138 lit. "a" din Legea nr. 85/2006, în sensul că pasivul se suportă de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în interes propriu. Recurentul nu se face vinovat de această faptă întrucât nu a folosit bunurile societății în interes propriu, ci permanent a încercat cu bună-credință să redreseze societatea pentru aof ace performantă. Într-adevăr banii figurează ca ridicați din casierie însă scopul real a fost achitarea de materiale de construcții, muncitori etc. în condițiile în care societatea a executat lucrări de antrepriză de construcții în mai multe contracte și nu a încasat prețul. Aceasta a fost cauza stării de insolvență,raporturi contractuale cu parteneri incorecți, iar atitudinea recurentului a fost în permanență aceea de a acoperi dintr-o parte găurile dintr-alta, încât este incorect ca la final să fie ținut responsabil. Sumele respective nu au fost niciodată ridicate efectiv din casierie, ci se regăsesc în contul contabil la bani ridicați de administrator fără a fi necesare justificări; practic la pasivul respectiv sunt trecute orice sume ridicate uzual pentru care nu se regăsesc alte documente contabile, iar recurentul nu a făcut decât să efectueze diferite plăți curente ale firmei. Dacă administratorul avea de încasat bani din contracte, nu îi lua dar muncitorii trebuiau plătiți, ce altă soluție contabilă exista decât ridicarea personală a banilor?
În concluzie lipsește atât fapta ilicită de folosire a bunurilor în interes personal (recurentul nu a avut nimic de câștigat), cât și vinovăția (nu avem nici măcar o culpă simplă atâta vreme cât nu avea cum să prevadă rezultatul insolvenței, ci a urmărit aducerea pe "linia de plutire" și mai ales lipsește legătura de cauzalitate între atitudinea recurentului și insolvență.
Ceea ce s-a întâmplat în cazul "" este dat de specificul relațiilor comerciale, în România mai mult poate decât în alte părți: intri în raporturi contractuale pentru a obține profit dar și cu un risc pe măsură, ceea ce toți partenerii la circuit știu. Independent de voința sa și a conducerii sale, "" nu a reușit să fie profitabilă datorită unor parteneri contractuali dolozivi, ceea ce firesc duce la falimentul firmei, dar nu înseamnă și răspunderea asociatului. Până la urmă aceasta este diferența de esență față de desueta societate în nume colectivtoți cei ce intră în circuitul economic știu că partenerii pot ajunge insolvabili dar de dragul profitului acceptă riscul, fără ca asta să însemne automat răsfrângere asupra administratorului decât în cazuri grave de insolvență cauzată culpabil, ceea ce în speța prezentă nu avem.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține că recursul de față este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Judecătorul-sindic a stabilit răspunderea personală a pârâtului, fost administrator al "" I pentru faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. "a" din Legea procedurii insolvenței, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice debitoare în folosul său, avându-se în vedere că pârâtul nu a justificat nici scriptic și nici faptic sumele de bani pe care le-a ridicat din casieria debitoarei falite.
Motivarea din recurs referitoare la scopul ridicării din casierie a banilor de către recurentul-pârât și anume efectuarea de plăți curente necesare diferitelor activități ale societății, nu poate fi primită, în condițiile în care sumele de bani ridicate de pârâtul-recurent din casieria unității nu au fost justificate nici scriptic, în documentele contabile ale societății debitoare și nici faptic.
Astfel, se reține că din analiza balanței de verificare sintetice întocmite de administratorul judiciar, pârâtul a ridicat diverse sume de bani, fără a le justifica în vreun fel așa cum rezultă din conținutul raportului administratorului judiciar privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență (filele 156-157 vol. I, dosar nr. 5846/1999 al judecătorului sindic). Față de conținutul acestui raport nu au relevanță juridică înscrisurile depuse în recurs.
Prin urmare, ridicarea de sume de bani din casieria debitoarei, fără o justificare legală reprezintă o faptă ilicită și culpabilă prin care s-a cauzat un prejudiciu societății debitoare, ceea ce a dus la ajungerea acesteia din urmă în stare de insolvență.
Așa fiind, se reține că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile de antrenare a răspunderii delictuale speciale reglementate de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. "a" din lege, referitoare la prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate și culpă.
Nu sunt fondate nici criticile recurentului referitoare la faptul că nu a putut să-și facă probatorii în prima instanță, deoarece nu a avut cunoștință de proces, procedura de citare cu acesta fiind realizată prin afișare.
Sub aspectul anterior menționat,Curtea relevă că potrivit dispozițiilor art. 92 Cod procedură civilă, citarea părților este legal îndeplinită și prin afișarea citației, în cazurile prevăzute în alineatele 2-4 ale articolului menționat.
Constatând că toate motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de pârâtul-recurent -G sunt nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul -G împotriva sentinței comerciale nr. 800/S din 19.XII.2008 a Tribunalului iași, Secția comercială și de contencios administrativ, Faliment, Judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -
10.11.2009
2 ex.
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
