Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1120/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1120

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul - J, împotriva sentinței nr. 166 din data de 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TR S J/- CF - prin lichidator TR S, având ca obiect procedura insolvenței înlocuire lichidator.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost declarat în termenul legal și că pe cererea de recurs este menționată sentința nr. 1166.

Curtea, din oficiu, invocă excepția privind tardivitatea declarării recursului și constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționarea cauzei pe excepția invocată.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 166 pronunțată la data de 03.04.2008 de către Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis cererea formulată de M-Administrația Finanțelor Publice privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SRL.

În temeiul art. 107 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SRL D T-

S-a desemnat lichidator judiciar, cu o remunerație de 10 % din valoarea încasată din vânzarea bunurilor și valorificarea creanțelor debitorului, respectiv 1000 lei în situația prevăzută de art. 131 din Lg.85/2006, care va îndeplini atribuțiunile prevăzute de art. 25. din Legea 85/2006.

În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

S-a fixat termenul maxim de 10 zile socotit de la comunicarea sentinței pentru predarea gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 08.05.2008

S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 22.05.2008.

S-a fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 05.06.2008

S-a fixat termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 19.06.2008.

S-a fixat termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 26.06.2008.

În temeiul art. 113 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a fixat termen de verificare la instanță la 08.05.2008 și ultima zi a fiecărei luni, pentru depunerea de către lichidator a raportului lunar de activitate, respectiv ultima zi a fiecărui trimestru începând cu anul 2008, pentru depunerea raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire între creditori.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Mehedinția declarat recurs, recurentul - J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurentul a arătat că, deși a câștigat licitația organizată de DGFP M privind desemnarea în calitate de administrator judiciar al debitorului SC SRL TR S, judecătorul sindic, soluționând cererea de deschidere a procedurii, nu a ținut cont de oferta sa și a numit în această calitate pe.

La termenul de azi, Curtea a invocat din oficiu, excepția tardivității declarării recursului.

Examinând actele și lucrările cauzei, în raport de excepția invocată din oficiu, Curtea reține că potrivit art.301 pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr.85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

În speță, sentința nr.166 pronunțată la data de 03 aprilie 2008 fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1504 din data de 17 aprilie 2008, fila 3 dosar nr- supliment al Tribunalului Mehedinți, iar față de această dată, termenul de declarare și motivare a recursului, calculat pe zile libere conform dispozițiilor art.101 alin. 1.civ.Cod Penal s-a împlinit la data de 30 aprilie 2008.

Cum, cererea de recurs a recurentului SC - J, a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinți la data de 28 iulie 2008 conform ștampilei Poștei Române, fila 10 dosar nr- deci peste termenul legal de 10 zile, în cauză intervine sancțiunea decăderii conform art.103 alin. 1.civ.

Cod Penal

În consecință, față de considerentele expuse, Curtea consideră că nu se mai impune cercetarea pe fond a motivelor de recurs și va respinge ca tardiv recursul recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul - J,cu sediul în Tg.J, str. -,.4,.3,.4, județul G împotriva sentinței nr. 166 din data de 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL TR S J/- CF - prin lichidator TR S, cu sediul în Dr.Tr.S,-,.2,.4, județul M, ca tardiv formulat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud. /22.10.2008

jud. Fond orfescu

tehnoredactat MB/4ex./22.10.2008

15 Octombrie 2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1120/2008. Curtea de Apel Craiova