Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1128/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr.1128/2008

Ședința publică din data de 13.05.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC FOOD SRL prin reprezentant legal împotriva sentinței comerciale nr. 317/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 11.02.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații:DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, intimat SP, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii judiciare.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.1586 din 22.04.2008.

Recursul nu este timbrat, recurenta-debitoare fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 4).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de SC FOOD SRL prin reprezentant legal și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 317 din 11 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC FOOD SRL.

În temeiul art. 33 alin 4 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC FOOD SRL, având număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -.

În temeiul art. 34 din legea privind procedura insolvenței s-a numit administrator judiciar SP iar în temeiul art.47 alin 1 din Legea nr. 85/2006 s-a ridicat dreptul de administrare al administratorilor statutari ai debitoarei.

În temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus ca administratorul statutar al debitoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 28 alin 1 din lege, cu mențiunea că refuzul depunerii constituie infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006.

S-a dispus comunicarea hotărârii tuturor instanțelor în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschis conturi, potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 44 din Legea nr. 85/2006 debitoarea a fost obligată să pună la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.

În temeiul art. 48 alin 1 din Legea nr. 85/2006 s-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoare are disponibil bănesc în conturi, să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.

În temeiul art. 61 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și ORC, prin Buletinul procedurilor de insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, debitoarea SC FOOD SRL înregistrat la data de 14 martie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 22 aprilie 2008 (5), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC FOOD SRL Câmpia împotriva sentinței civile nr. 317 din 11.02.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./19.05.2008

Jud.fond.-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1128/2008. Curtea de Apel Cluj