Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 113/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 113
Ședința publică de la 06 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL B împotriva Sentinței civile nr. 1044/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind intimata - SRL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea recurentei, o adresă prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei.
Mandatarul - SRL depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Mandatarul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL.
Susține că ar fi trebuit îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct.5 și pct.6 din Legea nr.85/2006.
Susține caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
Arată că sunt depuse la dosar înscrisuri, bilete la ordin care dovedesc certitudinea creanței.
Invocă prevederile art. 3741.pr.civ. și ale Legii nr.58/1934, conform cărora cambiile și biletele la ordin nu mai trebuie investite cu formulă executorie.
Face vorbire de nerăsturnarea prezumției stării de insolvență.
Solicită cheltuieli de judecată în recurs doar contravaloarea taxei judiciare de timbru.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința nr.1044/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului s-a respins cererea creditoarei - "" SRL B de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - "" SRL
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că reclamanta creditoare nu deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă constatată printr-un titlu executoriu investit cu formulă executorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea solicitând modificarea soluției în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că, în mod nelegal, judecătorul sindic nu i-a recunoscut creanța în sumă de 106.745,63 lei, pe care o deține împotriva debitoarei în condițiile în care aceasta rezultă din facturile emise debitoarei, semnate, ștampilate și înregistrate în contabilitatea acesteia.
De asemenea, în legătură cu aceeași creanță, debitoarea a emis o serie de bilete la ordin refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de disponibil?????. Potrivit art. 61 din Legea nr.58/1934, aplicabil și biletelor la ordin, acestea nu necesită investirea cu formulă executorie.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, se constată următoarele:
Potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, în termen de 10 zile de la primirea copiei de pe cererea creditorului de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență.
Prin aceasta, legiuitorul pune la îndemâna debitorului nemulțumit de cererea de deschidere a procedurii formulate de creditori un mijloc de apărare în considerarea cadrului mai general al dreptului fundamental la apărare al oricăror persoane fizice sau juridice în fața procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa.
Pentru a deveni eficient, însă acest drept trebuie exercitat în mod efectiv sens în care, în context, debitorul se impune a lua la cunoștință despre procedura insolvenței declanșată împotriva sa prin cererea adresată de către creditor judecătorului sindic.
În acest sens art.7 din Legea nr.85/2006 astfel cum acesta a fost completat cu dispozițiile alin.3/1 prin OUG nr.173/19.11.2008, impune cu necesitate arătarea debitorului împotriva căruia se formulează o cerere de insolvență, în conformitate cu normele Codului d e procedură civilă.
În acest sens, debitorul a fost citat, în conformitate cu dispozițiile art.92 alin.4 Cod pr.civilă prin afișare la sediul societății, în condițiile în care se consemnează în procesul - verbal de îndeplinire a procedurii de citare, nici o persoană nu a fost găsită la sediul societății, procedură aflată în concordanță inclusiv cu dispozițiile art.92/1 Cod pr.civilă potrivit cu care comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice decât dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
Cu toate acestea, date fiind consecințele deosebite cu privire la însăși ființa societății comerciale, persoană juridică, în situația în care este admisă împotriva sa o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, această constatare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății, și care a determinat îndeplinirea prin afișare a procedurii de citare, trebuie verificată de către judecătorul sindic în vederea prevenirii oricăror consecințe viitoare care cu greu s-ar mai putea înlătura.
În acest sens, se impunea ca aceasta să solicite Oficiului Registrului Comerțului H informații despre sediul societății debitoare pentru a constata dacă acesta corespunde sau nu cu cel indicat de către creditoare în cererea de chemare în judecată a debitoarei.
Neprocedând astfel, instanța de recurs va constata că procedura de citare cu debitoarea nu a fost îndeplinită la momentul judecății, sens în care, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.5 Cod pr.civilă se va dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, se vor obține informațiile necesare de la Oficiul Registrului Comerțului H cu privire la sediul societății debitoare, urmând ca în funcție de acest sediu să se îndeplinească procedura de citare potrivit legii.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere de către judecătorul sindic inclusiv criticile formulate de creditoare în recurs în legătură cu condițiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate, urmând a admite sau a înlătura criticile acesteia în funcție de soluția ce se va pronunța.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL B împotriva Sentinței comerciale 1044/F din 12 noiembrie 2008 pronunțată de judecător sindic în Dosar - al Tribunalului Hunedoara și, în consecință:
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex.3/20.02.2009
Jud. fond:
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Eugenia Florescu, Doina Hârceagă
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|