Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 85/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 85/2009
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea a județului H împotriva Sentinței nr.1036/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.
La apelul nominal părțile au fost lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, față de actele și lucrările dosarului și faptul că recurenta a solicitat și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.1036/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC SRL H, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că împotriva debitoarei s-a dispus începerea procedurii simplificate de insolvență, în temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 coroborat cu art.270 din Legea nr.31/1990 după care s-a trecut la procedura falimentului și, întrucât nu s-au identificat bunuri sau lichidități în patrimoniul debitoarei s-a întocmit și s-a prezentat judecătorului sindic și creditorilor raportul final de lichidare în data de 20.08.2008.
Întrucât nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final al lichidatorului s-a dispus închiderea procedurii pe temeiul mai sus invocat.
Prin aceeași sentință s-a dispus respingerea cererii lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență de antrenare a răspunderii pârâților G și, foști administratori ai societății debitoare, pentru plata pasivului nerecuperat în cursul procedurii falimentului, în sumă de 1642 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale ale instituite prin textele de lege susmenționate prin raportare la condițiile generale ale răspunderii civile prevăzute de art.998, 999 Cod civil, respectiv săvârșirea faptelor ilicite imputate și a raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și ajungerea societății comerciale în stare de insolvență.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea Direcția generală a Finanțelor Publice H solicitând modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata pasivului nerecuperat.
În motivarea recursului se susține că aceștia, în calitate de administratori ai societății debitoare au continuat o activitate care a dus la încetarea de plăți și nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea încălcând astfel prevederile art.138 lit.c și d din legea nr.85/2006. De asemenea, în conformitate cu art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006 debitoarea, aflată în stare de insolvență era obligată să formuleze o cerere de deschidere a procedurii în maximum 30 de zile de la apariție.
Se susține, de către recurentă, că simplul fapt al reținerii de către administratorul debitoarei a contabilității conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia deoarece nu există posibilitatea de a analiza activul patrimonial, modul în care a fost gestionat, modul în care au fost respectate dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor sau dacă s-au efectuat unele transferuri patrimoniale și în ce condiții.
De asemenea, se susține că simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora.
Se susține, în continuare, că se impune atragerea răspunderii în baza dispozițiilor legale susmenționate indiferent dacă acestea au fost săvârșite cu intenție sau din culpă.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul nu este fondat.
În primul rând, nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simpla constatare a stării de insolvență este o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii membrilor organului de conducere la plata pasivului, nerecuperat în cursul procedurii, o atare soluție face abstracție de însăși dispozițiile din Capitolul IV al Legii nr.85/2006 ( art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă a acestora, limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii, astfel că nu poate fi primită.
În al doilea rând, nu poate fi primită afirmația că faptele imputate pârâților pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției, respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
În acest context, în cauză se impunea a se face dovada faptului că în mod intenționat prin fraudarea unor dispoziții legale, pârâții au urmărit cu prioritate, în mod neechivoc, ca singur obiectiv, continuarea activității în interesul lor patrimonial, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. la timp a obligațiilor către bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale așa cum se reține în motivarea cererii de atragere a răspunderii, nu poate conduce, prin ea însăși, la concluzia că prin aceasta s-a urmărit, în mod necesar, continuarea activității exclusiv în interesul pârâților.
Tot astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea, imputată pârâților în contextul articolului 138 alin.1 lit.d din lege, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuie să fi fost provocate, deci săvârșite cu intenția de a eluda obligații fiscale prin înscrieri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Cât privește dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, în legătură cu obligația debitorului de a adresa o cerere de insolvență tribunalului în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări, se constată că nerespectarea acestei obligații nu este sancționată cu antrenarea vreuneia din formele răspunderii civile împotriva debitoarei sau a reprezentanților săi și nici nu poate fi reținută ca fiind constitutivă a vreuneia din faptele prevăzute de art.138 lit. c sau d din același act normativ, pentru care judecătorul sindic a fost sesizat.
Așa fiind, în considerarea celor menționate recursul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea H împotriva sentinței nr.1036/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.- 3 ex./16.02.2009
Jud.sindic
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|