Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 115/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 115/
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie Președinte secție
GREFIER -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 1067/21.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimata debitoare, prin lichidator judiciar, G,-, -. 2, birou 10, intimate creditoare G, PRIMĂRIA G, TRIBUNALUL GALAȚI, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la TRIBUNALUL GALAȚI - Secția Comercială - judiciare sub nr- din 26 martie 2008, debitoarea G, prin lichidator Cabinetul Individual a solicitat - în temeiul disp. art. 26 alin. 1, art. 27 alin. 1 și art. 107 alin. 1 lit. Aa din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Debitoarea a solicitat desemnarea în calitate de lichidator provizoriu a Cabinetului Individual.
În motivarea cererii de chemare în judecată, debitoarea a precizat, în esență, următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 64218 din 14 decembrie 2005, Administrația Finanțelor Publice Gas olicitat numirea unui lichidator al debitoarei pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 18.988 lei.
Prin adresa nr. 859 din 12 ianuarie 2006 fost transmisă cererea de numire ca lichidator, drept pentru care a procedat la notificarea debitoarei și administratorilor acesteia.
În dovedirea cererii de chemare în judecată, debitoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând în dosarul cauzei actele menționate în acțiune (filele 3-10).
Pentru desemnarea ca lichidator provizoriu și-a dat acordul Cabinetul Individual, care a fost desemnat în cauză.
Prin sentința comercială nr. 411 din 15 aprilie 2008 ( 16, 18-19) - irevocabilă prin nerecurare - a fost aprobată cererea debitoarei, cu consecința deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei menționate.
În aceeași cauză, au depus declarații de creanță creditorii Municipiul G pentru un debit în sumă de 135 lei ( 22-23), comunicată lichidatorului la 9 mai 2008 ( 24), Administrația Finanțelor Publice G, care a declarat o creanță în valoare de 31.502 lei ( 34-96), comunicata lichidatorului la 15 mai 2008 ( 97) si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B pentru un debit în valoare de 3.572,32 lei echivalentul sumei de 1.089,19 USD reprezentând creanța preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate G ( 25-32), comunicată lichidatorului la 14 mai 2008 ( 33), necontestate de acesta.
În exercitarea atribuțiilor delegate de Judecătorul-sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, lichidatorul a depus Raportul nr. 129 din 5 mai 2008 asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență ( 25), încuviințat de instanță la termenul de judecată din 17 iunie 2008 ( 117), Tabelul preliminar al creditorilor la 26 mai 2008 ( 100), afișat la ușa instanței la 26 mai 2008 ( 100), Tabelul definitiv consolidat al creditorilor debitoarei la 26 mai 2008 ( 102), afișat la ușa instanței la 26 mai 2008 ( 103) si Raportul final nr. 167 din 16 iunie 2008 ( 103-105), la care a anexat acte ( 106-107, 109-115) si Decontul cheltuielilor de procedura nr. 167 din 16 aprilie 2008 ( 108).
Prin Raportul final menționat, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei in temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri privind procedura, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului și aprobarea Decontului de cheltuieli aferent perioadei falimentului în sumă de 2.861,18 lei.
Motivându-și în fapt cererea de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul a precizat - în esență - că nu a identificat bunuri mobile sau imobile în averea debitoarei, care să poată fi valorificate pentru acoperirea pasivului în valoare totală de 35.224 lei.
Raportul final a fost afișat la ușa instanței la 16 iunie 2008 ( 116) si comunicat creditorilor la termenul de judecata din 17 iunie 2008 ( 117).
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Baf ormulat obiecțiunile nr. 18742 din 26 iunie 2008 ( 118-121), prin care a solicitat lichidatorului promovarea acțiunii în răspundere sau autorizarea instanței pentru a se permite creditorilor, prin Comitetul constituit de a formula cererea întemeiată pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificata, întrucât:
depus la dosarul cauzei, ce se dorește a fi un raport final, având în vedere solicitarea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, nu îndeplinește condițiile impuse de art.129 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Lichidatorul judiciar a omis să procedeze la acționarea organelor de conducere în ceea ce privește antrenarea răspunderii în condițiile art. 138.
Conform celor constatate de lichidatorul judiciar numit în cauză, debitoarea nu s-a conformat celor legale, nedepunând la dosarul cauzei actele și documentele prevăzute la art. 35 din Legea 85/2006.
Neconducerea evidentelor contabile cu respectarea rigorilor prevăzute de lege a avut în speță semnificația unei condiții favorabile pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență, evidența contabilă fiind organizată de așa manieră încât nu a fost posibilă reconstituirea realității operațiunilor și a situației financiare a societății,
Prin neprezentarea acestor acte, se dovedesc implicit cazurile de culpă prevăzute de legea specială, situație în care se impune antrenarea răspunderii fostei conduceri a debitoarei conform art. 138 din Legea nr. 85/2006. coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 pentru întreg pasivul, creditorii fiind în imposibilitate să verifice modul de gestionare a întregii activități comerciale.
O greșeală de gestiune înseamnă fie că, atunci când contabilitatea este corect ținută administratorul nu observă indicii de alertă sau nu dă curs avertismentului cenzorilor pentru a lua din timp măsuri de redresare, fie că atunci când contabilitatea nu este corect ținută, dificultățile devin imprevizibile și de cele mai multe ori de neînlăturat.
Contabilitatea greșit ținută sau fictivă reprezintă o gravă culpă a persoanelor care au administrat societatea falită. Însăși încetarea plăților de către societatea administrată reprezintă un serios indiciu de greșeală în gestiune.
Faptul că documentația financiar contabilă nu a fost pusă la dispoziția lichidatorului judiciar, nu-l exonerează pe acesta de obligația de a formula cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, în temeiul Legii 85/2006.
Averea debitorului a suferit un prejudiciu, a cărei existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că persoana juridică a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Închiderea procedurii asupra debitoarei, ca urmare a aprobării de către instanță a raportului final, în temeiul art.129, fără a da posibilitatea, cel puțin a autorizării de către judecătorul-sindic, creditorilor să formuleze cerere în temeiul art.138, apare ca prematură, mai ales pentru faptul că, creditorii sunt privați de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de legiuitor.
Mai mult decât atât, prin pronunțarea soluției de închidere a procedurii fără posibilitatea formulării unei astfel de cereri, obstrucționează dreptul instituției, în calitate de creditor în acest dosar, de control asupra activității lichidatorului judiciar, eliminându-se o etapă importantă din cadrul procedurii, în care creditorii pot solicita încuviințarea autorizării introducerii unei astfel de cereri.
Noile prevederile ale art.138 din noua lege, menționează expres persoanele care pot investi judecătorul-sindic cu cererea de aplicare a dispozițiilor legale privind răspunderea organelor de conducere: "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului.". Astfel, în raport de aceste prevederi, cererea privind antrenarea răspunderii trebuie formulată în primul rând de acești participanți la procedură, și abia ulterior, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea cu condiția ca administratorul judiciar sau lichidatorul să fi omis să indice, în raportul său, asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă a omis să formuleze acțiunea prevăzuta de alin.1.
În cauză, lichidatorul a opinat faptul că în cauză s-au constat fapte ce fac incidente prevederile art.138 însă nu a înțeles să apeleze la prerogativa aceluiași text de lege, omițând formularea cererii de antrenare, și astfel, consideră că este necesară autorizarea creditorilor, prin intermediul Comitetului, de a putea formula o astfel de cerere.
Creditoarea nu a solicitat administrarea de probatorii în dovedirea susținerilor din obiecțiuni.
Cererea creditoarei privind autorizarea Comitetului creditorilor pentru formularea cererii in răspundere a fost încuviințată de Judecătorul-sindic la termenul de judecata din 2 septembrie 2008 ( 123).
La adunarea creditorilor din 14 octombrie 2008 ( 124) - convocata pentru soluționarea cererilor - lichidatorul a precizat ca nu înțelege să formuleze cerere în răspundere, iar creditorii Municipiul G și Administrația Finanțelor Publice G nu s-au prezentat și nu au contestat cererile lichidatorului.
La același termen de judecată, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bap recizat că nu a convocat adunarea creditorilor pentru formularea cererii în răspundere, așa cum a solicitat la 2 septembrie 2008.
Instanța de fond a considerat obiecțiunile nr. 18742 din 26 iunie 2008 formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B că sunt nefondate.
Conform disp. art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, s-a reținut că creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin cinci zile înainte de data convocării adunării creditorilor convocată pentru aprobarea raportului final.
Susținerile creditoarei din obiecțiuni și concluziile din 14 octombrie 2008 au fost înlăturate, având în vedere că lichidatorul a precizat că nu înțelege să formuleze cererea în răspundere întrucât nu sunt îndeplinite cerințele disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, creditoarea nu a convocat adunarea creditorilor pentru constituirea Comitetului creditorilor si formularea cererii în răspundere în temeiul disp. art. 138 alin. 3 din aceiași lege.
Prin sentința comercială nr. 1067/2008, TRIBUNALUL GALAȚIa respins, ca nefondate, obiecțiunile nr. 18742 din 26 iunie 2008, formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva Raportului final nr. 167 din 16 iunie 2008.
A fost aprobat Raportul final nr. 167 din 16 iunie 2007, întocmit de Cabinetul Individual de Practician în Insolvență din G,-, -mnia,. 2, biroul 10A, în calitate de lichidator al debitoarei G, cu sediul în G,-, -. 15 J-, -, aflată în procedură de faliment.
Prin aceeași sentință, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei G și radierea falite societății din Registrul Comerțului.
Prin închiderea procedurii falimentului, Judecătorul-sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
S-a dispus ca sentința de închidere a procedurii falimentului debitoarei să fie notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice G și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, pentru efectuarea mențiunii de radiere și prin Buletinul procedurilor de Insolvență.
A fost aprobată cererea lichidatorului și s-a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.861,18 lei reprezentând cheltuieli de procedură, conform Decontului de cheltuieli nr.167 din 16 aprilie 2008.
S-a ajuns la aceste concluzii reținându-se de către instanța de fond următoarele:
În temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, Judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul in care este înmatriculat.
În conformitate cu disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, procedura de faliment a fost închisă când Judecătorul-sindic a aprobat raportul final.
Prin cererea înregistrată sub nr. 64218 din 14 decembrie 2005, Administrația Finanțelor Publice Gas olicitat numirea unui lichidator al debitoarei pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 18.988 lei.
Prin adresa nr. 859 din 12 ianuarie 2006 s-a transmis cererea de numire ca lichidator și s-a procedat la notificarea debitoarei si administratorilor acesteia.
Judecătorul-sindic desemnat în cauză a pronunțat Sentința comercială nr. 411 din 15 aprilie 2008 ( 16, 18-19) - irevocabila prin nerecurare - prin care a aprobat cererea debitoarei, cu consecința deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei.
La cererea debitoarei, a desemnat ca lichidator provizoriu Cabinetul Individual, căreia i-a stabilit atribuțiile și remunerația.
În aceeași cauză, au depus declarații de creanță creditorii Municipiul G pentru un debit în sumă de 135 lei ( 22-23), comunicată lichidatorului la 9 mai 2008 ( 24), Administrația Finanțelor Publice G, care a declarat o creanță în valoare de 31.502 lei ( 34-96), comunicată lichidatorului la 15 mai 2008 ( 97) și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B pentru un debit în valoare de 3.572,32 lei echivalentul sumei de 1.089,19 USD reprezentând creanța preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate G ( 25-32), comunicată lichidatorului la 14 mai 2008 ( 33), care nu au fost contestate.
Lichidatorul nu a identificat în averea debitoarei bunuri sau valori care să poată fi valorificate pentru acoperirea pasivului de 35.224 lei, motiv pentru care a solicitat închiderea procedurii falimentului acesteia.
În raport cu considerentele expuse, în exercitarea atribuțiilor conferite de disp. art. 11 alin. 1 lit. n din Legea nr. 85/2006 și constatând a fi îndeplinite cerințele disp. art. 132 alin. 2 din lege, Judecătorul-sindic a apreciat că cererea lichidatorului este fondată, urmând a fi admisă, a fost aprobat Raportul final și a fost închisă procedura falimentului împotriva debitoarei G și radierea societății din Registrul Comerțului, cu aplicarea în cauză a disp art. 135 si art. 136 din lege.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs B, criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Nu s-a observat că însuși lichidatorul judiciar a precizat faptul că în cauză s-au constatat fapte care fac incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În cauză, recurenta a formulat o cerere prin care a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere.
În cazul în care lichidatorul nu formulează cererea prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor să o formuleze.
Nu s-a observat că trebuia să se facă aplicarea disp. art. 138 alin. 3 teza finală și să se dispună angajarea răspunderii administratorilor care au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind evidentă îndeplinirea condițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Ca urmare, consideră că se impune antrenarea răspunderii patrimoniale conform art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Recursul de față este nefondat;
Instanța de fond, printr-o temeinică și legală administrare a probelor, interpretând corect dispozițiile Legii nr. 85/2006, a pronunțat în cauză o soluție justă.
Lichidatorul judiciar nu a înțeles să promoveze cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a societății debitoare.
În concluziile raportului final s-a menționat că în cauză se impune închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, neexistând bunuri sau venituri în contul debitoarei iar creditorii nu au avansat sumele necesare continuării procedurii.
În speță, procedura insolvenței a fost închisă în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia, în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic poate da o sentință de închidere a procedurii.
În conținutul susmenționatului articol sunt menționate două condiții cumulative și anume: insuficiența bunurilor din averea debitorului pentru acoperirea cheltuielilor administrative și inexistența unei oferte din partea creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare pentru închiderea procedurii.
Aceste condiții sunt îndeplinite în speța de față, situație de fapt în raport cu care judecătorul sindic a dispus corect închiderea procedurii.
De altfel, în condițiile în care textul de lege stipulează posibilitatea închiderii procedurii, în orice stadiu al acesteia (art. 131) nu mai era necesară stabilirea persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei, persoană juridică, în stare de insolvență.
Textul de lege nu condiționează închiderea procedurii de analizarea posibilității atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere și control, referindu-se explicit numai la situația în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii ca în cazul de față.
Rezultă că nici unul din motivele de recurs invocate în cauză nu sunt fondate, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041.pr.civ. să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 1067/21.10.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2009.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, dr. | JUDECĂTOR, |
Grefier, |
ST//2 ex/18.03.2009
Fond:
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure, Valentina Vrabie
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|