Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1151/
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de, precum și și, prin curator, cu domiciliul în Târnăveni, str. nr.40, județul M, împotriva sentinței comerciale nr.575 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal răspund recurentele prin avocat ales, lichidatorul judiciar prin și pârâta " "SRL prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost timbrat cu suma de 20 lei(21-24 dosar), fiind depuse împuternicirile avocațiale, chitanța cu onorariul avocațial și un exemplar al sentinței nr.102/C din 23 octombrie 2009 pronunțate de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- prin care s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței atacate în sensul respingerii cererii de intervenție.
Nefiind cereri formulate instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului, modificarea sentinței criticate în sensul admiterii acțiunii formulate de - SRL Târnăveni, susținând oral motivele de recurs. Invocă disp.art.304 pct.9 pr.civ. prima instanță pronunțându-se doar asupra unui petit respectiv asupra consimțământului părții la încheierea actului juridic, apreciind că în cauză lipsea capacitatea părții.
Administratorul judiciar solicită respingerea recursului, prezentând oral situația de fapt, respectiv - SRL a dorit să depună un plan de reorganizare prin care se tindea la vânzarea a două active imobiliare, însă în mod inexplicabil administratorul statutar G s-a opus vânzării celui de-al doilea imobil și implicit semnării actului autentic, fără a-și motiva poziția.
Reprezentantul pârâtei - SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând oral motivele cuprinse în cadrul întâmpinării.
CURTEA,
Prin sentința nr.575 din 26 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Mureșa luat act de renunțările la acțiunea reconvențională, la cererea de chemare în judecată a intervenientei BCR SA - Sucursala Târnăveni și a respins cererea de renunțare la însuși dreptul pretins formulată de reclamanta -""SRL prin lichidatorul judiciar, precum și excepția lipsei de interes a reclamantei prin administrator statutar decedat și succedat de moștenitori.
Prima instanță a respins acțiunea formulată de -""SRL și cererea accesorie cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că -""SRL se află în procedura insolvenței și că inițial s-a aprobat un plan de reorganizare judiciară care prevedea vânzarea unor imobile.
S-a reținut că societatea debitoare prin administratorul statutar decedat și succedat de moștenitori, a solicitat anularea unui contract de vânzare-cumpărare a uneia dintre activele debitoarei, contract încheiat în perioada în care temporar, administratorul statutar a avut ridicat dreptul de administrare.
S-a reținut că prin sentința nr.219/04.04.2006, judecătorul sindic a ridicat parțial dreptul de administrare al administratorului statutar al debitoarei G, însă prin decizia nr.445/08.06.2006 a Curții de Apel Tg-M s-a admis recursul debitoarei, s-a modificat hotărârea judecătorului sindic și s-a respins cererea de ridicare parțială a dreptului de administrare al administratorului statutar.
S-a reținut că în perioada dintre cele două hotărâri, administratorul judiciar a vândut imobilul în litigiu pârâtei -" "SRL.
Prima instanță a reținut că raportat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bunul ce a constituit obiectul contractului se afla în patrimoniul debitoarei a cărei voință juridică era reprezentată plenar și exclusiv prin administratorul ei statutar.
Acesta a fost și motivul pentru care s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii prin administratorul statutar.
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că nu există nicio vătămare pentru debitoare prin vânzarea bunului, deoarece oricum debitoarea își asumase voluntar obligația de a-l vinde, potrivit planului de reorganizare judiciară.
S-a apreciat că bunul oricum ar fi trebuit vândut și că anularea contractului nu ar profita în nici un fel reclamantei câtă vreme acesta ar fi din nou valorificat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs a în calitate de administrator special al -""SRL, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare, deoarece nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție în interes propriu.
În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii -""SRL.
Recurenta a menționat în recurs că prima instanță nu a luat în considerare și nu analizat acțiunea prin prisma motivelor invocate de reclamantă, respectiv a lipsei capacității de a încheia actul juridic de către reclamantă datorită lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar.
S-a arătat că prima instanță nu a pus în discuție lipsa capacității de a încheia actul juridic ci doar lipsa consimțământului.
S-a arătat că în cauză lipsește însăși capacitatea de a încheia actul juridic, condiție esențială a cărei lipsă atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Recurenta a precizat că dispozițiile Codului d e procedură civilă sunt clare, în sensul că hotărârea casată nu are nicio putere și în consecință mandatul conferit administratorului judiciar pentru vânzare sunt lipsite de efecte juridice.
Recurenta a precizat că lipsa totală a consimțământului nu se poate confunda cu existența unui consimțământ afectat de viciul erorii, vicleniei sau a dolului, cum a reținut prima instanță.
De asemenea, împotriva sentinței au formulat recurs a și în calitate de succesoare ale lui G, în prezent decedat, fost administrator statutar al -""SRL.
Recurentele au solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare, deoarece nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție în interes propriu.
În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii -""SRL.
Recurentele au menționat în recurs că prima instanță nu a luat în considerare și nu analizat acțiunea prin prisma motivelor invocate de reclamantă, respectiv a lipsei capacității de a încheia actul juridic de către reclamantă datorită lipsei calității de reprezentant a administratorului judiciar.
S-a arătat că prima instanță nu a pus în discuție lipsa capacității de a încheia actul juridic ci doar lipsa consimțământului.
S-a arătat că în cauză lipsește însăși capacitatea de a încheia actul juridic, condiție esențială a cărei lipsă atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Recurentele au precizat că dispozițiile Codului d e procedură civilă sunt clare, în sensul că hotărârea casată nu are nicio putere și în consecință mandatul conferit administratorului judiciar pentru vânzare sunt lipsite de efecte juridice.
Recurentele au arătat că lipsa totală a consimțământului nu se poate confunda cu existența unui consimțământ afectat de viciul erorii, vicleniei sau a dolului, cum a reținut prima instanță.
Aceleași recurente au formulat recursuri împotriva aceleiași hotărâri și în dosarul nr- al Curții de Apel Tg-M, dosar care a fost conexat la dosarul nr- al Curții de Apel Tg-
Intimata -" "SRL a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
S-a făcut referire la existența unei cereri de completare a hotărârii atacate cu privire la cererea de intervenție, iar în ce privește fondul cauzei s-a arătat că sentința comercială nr.219/2006 a Tribunalului Comercial Mureș nu a fost modificată decât în ceea ce privește ridicarea dreptului de administrare al administratorului -""SRL nu și în privința încuviințării ca formalitățile de vânzare să fie îndeplinite de administratorul judiciar.
S-a apreciat că ridicarea dreptului de administrare se referă la debitoare și nu la persoană care exercită prerogativele de administrare și anume, administratorul statutar.
În ce privește acordul de voință al proprietarului imobilului s-a menționat că acesta a fost dat prin cuprinderea imobilului în planul de reorganizare în care se prevede înstrăinarea acestuia.
S-a arătat că voința proprietarului nu se poate identifica cu voința persoanei care exercită prerogativele dreptului de administrare.
Chiar dacă prin recurs și prin întâmpinare s-au făcut mențiuni cu privire la nepronunțarea primei instanțe asupra unei cereri de intervenție, aceste aspecte nu vor mai fi analizate de către instanța de recurs, având în vedere faptul că judecătorul sindic a completat hotărârea atacată și s-a pronunțat asupra acestei cereri prin sentința nr.102/23.10.2009 (filele 344-351, vol.VI dosar fond), sentință care nu a fost atacată de niciuna dintre părți.
Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
-""SRL se află în procedura insolvenței în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Mureș.
Față de debitoare s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului la data de 01.10.2004 (fila 321 vol.I dosar fond).
Debitoarea a depus un plan de reorganizare aprobat de judecătorul sindic și votat de către adunarea creditorilor.
Potrivit dispozițiilor acestui plan (filele 151-171 vol.II dosar fond) imobilul în litigiu situat în Târnăveni-, urma să fie vândut până la data de 31.08.2005.
Având în vedere faptul că imobilul nu s-a vândut până la acest termen, administratorul judiciar a demarat procedurile prealabile efectuării vânzării.
În acest sens a acceptat ofertele de cumpărare a imobilului depuse de către ofertanții interesați în achiziționarea imobilului și a încheiat un proces verbal de analiză a ofertelor de cumpărare.
Împotriva acestui proces verbal de analiză a ofertelor debitoarea -""SRL a formulat contestație care a fost respinsă de judecătorul sindic prin încheierea nr.100 din 22 martie 2006.
Această hotărâre a fost menținută prin decizia nr.514/20.06.2006 a Curții de Apel Tg-
Aceste hotărâri sunt însă irelevante în ce privește soluționarea acțiunii având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, deoarece se referă doar la procesul-verbal de analiză a ofertelor, care este o fază anterioară vânzării.
Obiectul acțiunii supuse analizei instanței este constatarea nulității absolute cu privire la contractul de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu.
Nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu nerespectarea normelor privind condițiile sale de validitate.
Astfel, verificarea instanței trebuie să vizeze verificarea condițiilor în care s-a încheiat actul a cărui nulitate se invocă.
Pentru a putea verifica aceste condiții vom face o prezentare generală a cadrului în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a invocat nulitatea absolută.
-""SRL se afla în procedura de reorganizare. Deoarece administratorul statutar nu a efectuat demersurile pentru vânzarea imobilului în litigiu, după cum am arătat mai sus, instanța a validat măsurile efectuate în vederea vânzării de către administratorul judiciar.
Acele hotărâri ale instanței prin care s-au validat măsurile preliminare nu confereau însă legitimitate administratorului judiciar pentru a efectua vânzarea în sine.
Pentru a se putea efectua vânzarea de către administratorul judiciar, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar și a ridicat parțial dreptul de administrare al administratorului statutar G, al societății debitoare, numai în ceea ce privește îndeplinirea formalităților impuse de legiuitor în considerarea obligației asumate de -""SRL prin planul de reorganizare, constând în vânzarea voluntară a activului imobiliar al debitoarei situat în orașul Târnăveni-, și a încuviințat ca aceste formalități să fie îndeplinite de administratorul judiciar.
Aceste dispoziții ale judecătorului sindic au fost date prin sentința nr.219 din 4 aprilie 2006 (fila 32 vol.IV, dosar fond).
Împotriva acestei sentințe s-a formulat recurs.
Cu toate acestea, la 6 aprilie 2006, administratorul judiciar a înstrăinat imobilul ofertantului cu oferta cea mai avantajoasă, respectiv pârâtului -" "SRL.
Contractul de vânzare-cumpărare (fila 274 vol.IV dosar fond), cuprinde următoarea clauză la pct.7: "Subsemnatul reprezentant al cumpărătoarei declar că am luat la cunoștință de faptul că sentința comercială nr.219 din 4 aprilie 2006, din dosarul nr.4120/2004 (numărul vechi al dosarului de faliment, anterior introducerii în sistemul ECRIS ), aflat pe rolul Tribunalului Comercial Mureș, este definitivă și executorie dar nu irevocabilă, și stărui în redactarea prezentului contract, asumându-mi consecințele ce decurg din această stare".
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare reiese faptul că -" "SRL avea cunoștință de faptul că nu exista o hotărâre judecătorească irevocabilă care să îl legitimeze pe administratorul judiciar să încheie contractul.
Existența unui risc în acest sens a fost confirmată de faptul că prin decizia nr.445/08.06.2006, Curtea de Apel Tg-M admis recursul administratorului statutar și a modificat sentința nr.219 din 4 aprilie 2006 în sensul că a respins cererea de ridicare parțială a dreptului de administrare al administratorului statutar al -""SRL în ce privește îndeplinirea formalităților de vânzare a activului ce face obiectul litigiului.
Este adevărat că potrivit art.720 ind.8 pr.civ. hotărârile date în primă instanță în materie comercială sunt executorii, însă această dispoziție trebuie coroborată cu dispozițiile art.720 ind.9 pr.civ. și cu cele ale art.371 ind.1 pr.civ.
Obligația instituită de judecătorul sindic presupunea efectuarea formalităților de vânzare de către -""SRL prin administratorul judiciar.
Având în vedere opoziția -""SRL prin administratorul statutar exprimată prin recursul formulat împotriva sentinței nr.219/2006 a judecătorului sindic, se poate aprecia că hotărârea judecătorului sindic ar fi fost susceptibilă de a fi pusă în executare numai după ce aceasta devenea irevocabilă, având în vedere dispozițiile art.720 ind.9 pr.civ.
De altfel și dispozițiile art.371 ind.1 alin.3 pr.civ. prevăd faptul că executarea silită are loc în baza unui titlu executoriu, acesta putând fi doar o hotărâre irevocabilă.
Nu se poate susține că la data efectuării vânzării administratorul judiciar avea calitatea de reprezentant al -""SRL în baza sentinței nr.219 din 4 aprilie 2006, deoarece decizia nr.445/2006 a Curții de Apel Tg-M lipsește de efecte juridice dispozitivul sentinței nr.219/2006 a judecătorului sindic.
Este necesar să ne raportăm la unul din principiile ce stau la baza procedurii judiciare și anume, relativitatea lucrului judecat.
În ceea ce privește relativitatea lucrului judecat trebuie subliniat că, după cum este cazul și în speța de față, dispozițiile din hotărârea atacată își mențin efectele doar în privința chestiunilor litigioase ce au fost soluționate de instanța de fond dar care nu au format obiectul recursului sau dacă formând obiectul recursului au fost respinse.
Ori, în speță sentința nr.219/2006 a judecătorului sindic a fost reformată în totalitate.
Dacă sentința nr.219/2006 a judecătorului sindic nu produce efecte, înseamnă că administratorul judiciar nu a avut niciodată calitatea de reprezentant al -""SRL.
Evident această interpretare este valabilă până la data la care s-a deschis procedura falimentului, însă aceasta s-a întâmplat doar la 6 decembrie 2006 (filele 119-120, vol.V dosar fond).
De la data deschiderii procedurii falimentului legiuitorul în mod automat îl legitimează pe administratorul judiciar să reprezinte debitoarea, schimbându-i acestuia calitatea de administrator judiciar cu aceea de lichidator judiciar.
Până la data deschiderii procedurii falimentului, având în vedere hotărârile mai sus menționate, singurul care a avut calitatea de reprezentant al -""SRL a fost administratorul statutar.
Odată clarificat acest aspect se poate trece la analiza condițiilor în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Vânzător în contractul atacat este -""SRL.
În contract se face mențiunea că vânzătorul este reprezentat de administratorul judiciar.
Din analiza de mai sus reiese că la data încheierii contractului administratorul statutar era singurul care avea drept de reprezentare al -""SRL.
În această situație putem vorbi de o lipsă totală a consimțământului -""SRL cu privire la vânzare, deoarece chiar dacă a existat un consimțământ acesta nu a fost acordat de reprezentantul legal al societății și în consecință nu are nicio valoare juridică.
În mod eronat prima instanță a cercetat dacă suntem sau nu în prezența unui viciu de consimțământ, întrucât în cauză nu este vorba de vicierea consimțământului ci despre inexistența acestuia, datorită faptului că exprimarea voinței societății se putea face numai prin reprezentantul legal al acesteia și anume prin administratorul statutar.
Chiar dacă în recurs se face referire la lipsa capacității de a încheia acte juridice a societății, menționăm că societatea debitoare avea capacitatea de a încheia acte juridice și că lipsa calității de reprezentant afectează consimțământul vânzătorului, acesta nefiind valabil.
În ce privește susținerea intimatei că sentința nr.219/2006 vizează dreptul de administrare al administratorului statutar și nu al debitoarei, menționăm că în nici un fel nu se poate face această distincție artificială, deoarece, chiar dacă Legea nr.64/1995 în vigoare la acea dată, prevedea că se poate ridica dreptul de administrare al debitorului, este evident că acest drept de administrare al debitorului era asigurat de către administratorul statutar.
Acest drept de administrare al debitoarei de către administratorul statutar era conferit de Legea nr.31/1990.
Dreptul de administrare al debitoarei prin administratorul statutar înceta de drept, potrivit art.50 alin.4 din Legea nr.64/1995, la data deschiderii falimentului.
În aceste condiții, este evident că dreptul de administrare al debitorului presupune exercitarea drepturilor de reprezentare de către administratorul statutar.
În ceea ce privește existența acordului la vânzare -""SRL prin aceea că în planul de reorganizare s-a menționat ca măsură de reabilitare și înstrăinarea imobilului în litigiu, această susținere nu este în concordanță cu dispozițiile legii.
celor două părți trebuie exprimate la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar voința societății putea fi exprimată numai de către reprezentantul legal al acesteia, care în condițiile mai sus menționate era administratorul statutar.
Având în vedere faptul că din contractul de vânzare-cumpărare reiese faptul că la data încheierii acestuia cumpărătorul avea cunoștință de existența unui litigiu cu privire la determinarea persoanei reprezentantului societății, nu putem reține buna-credință a cumpărătorului la încheierea contractului, fiind evidentă asumarea riscului posibilității desființării retroactive a mandatului de reprezentare ale administratorului judiciar acordat acestuia de judecătorul sindic prin sentința nr.219/2006, cu toate consecințele ce decurg de aici.
Pentru motivele mai sus menționate, instanța constată că actul atacat, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.561 autentificat la 6 aprilie 2006 de BNP, este nul absolut.
În consecință, instanța va admite recursul, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite acțiunea și va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, urmând să mențină celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța apreciază că există o culpă comună în ce privește încheierea contractului între cumpărător și vânzător, respectiv debitoarea -""SRL și cumpărătoarea -" "SRL, astfel în cât J din cheltuielile de judecată rămân în sarcina debitoarei, care fiind în faliment acestea nu se vor mai înscrie în tabel, iar J din cheltuielile de judecată vor fi trecute în sarcina pârâtei intimate -" "SRL, deoarece, după cum am arătat mai sus, nu se poate reține buna credință a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de a, domiciliată în municipiul Târnăveni,-, județul M, în calitate de administrator special al "", a și, domiciliate în municipiul Târnăveni-, județul M, prin curator, în calitate de succesoare ale administratorului statutar decedat G al - SRL, împotriva sentinței nr. 575/26.02.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, pronunțată în dosar nr-, și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de - SRL, reprezentată de și a, succesoarele administratorului statutar decedat G, în contradictoriu cu pârâții - SRL cu sediul în Târnăveni -, județul M, și - CONSULR SRL Târgu M succedată de cu sediul în Târgu M,-,.3, județul
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 516/06.04.2006 la BNP S, și dispune restabilirea situației anterioare cu privire la imobilul situat în T-veni,-, jud. M, înscris în CF nr. 259/a/IV/-Târnăveni nr. top. 948/2, compus din construcții și teren în suprafață de 20.057 mp.
Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
Obligă pârâta - SRL la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamanta - SRL Târnăveni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 24 noiembrie 2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
26.11.2009
7 exp.
Jud.fond:
Opinie separată
În sensul respingerii recursurilor și obligării recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
PRESEDINTE
În opinia mea, rămasă minoritară, s-ar fi impus respingerea recursurilor și, drept consecință a culpei procesuale, obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Așa cum rezultă din starea de fapt, expusă in extenso de către judecătorul sindic, cu precizarea cu acuratețe a fiecărei etape parcurse în cursul procedurii reorganizării și falimentului, ca procedură generală, și, ulterior, în procedura reorganizării (ambele declanșate potrivit dispozițiilor Legii nr. 64/1995 rep.):
- planul de reorganizare a fost propus de însăși debitoare, fiind confirmat de toți creditorii, plan ce a fost confirmat de judecătorul sindic prin sentința nr. 549/30.05.2005, hotărâre rămasă irevocabilă;
- conform acestui plan, propus de însăși debitoare și votat de toți creditorii, debitoarea s-a obligat, pentru a obține surse de finanțare, ca în primul an de reorganizare să procedeze la vânzarea activelor sale, printre care se număra și imobilul situat în mun. Târnăveni,-, jud. M;
- prin sentința nr. 219/04.04.2006, pronunțată de judecătorul sindic, printre altele s-a dispus ridicarea parțială a dreptului de administrare al administratorului statutar al debitoarei în ce privește îndeplinirea formalităților de vânzare voluntară a activului litigios;
- prin decizia nr. 445/08.06.2006 s-a admis recursul administratorului statutar doar în ce privește ridicarea parțială a dreptului de administrare în conținutul devoalat mai sus;
- la data de 06.04.2006, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat la notar sub nr. 561, imobilul în cauză a fost vândut către " " Târnăveni.
Din aceste date rezultă cu evidență faptul că administratorul judiciar a procedat legal la vânzarea imobilului, contractul în cauză neputând sub nicio formă să fie anulat sau constatat ca fiind nul, din cel puțin câteva motive: planul de reorganizare prevedea ca punct în vederea recuperării creanțelor tocmai vânzarea imobilului în cauză; planul a fost propus de însăși debitoare; planul de reorganizare a fost aprobat în întregul său de toți creditorii; același plan a fost confirmat de judecătorul sindic, astfel că a devenit irevocabil și, deci, era obligatorie punerea lui în executare conform etapelor stabilite în plan; la data efectuării vânzării, sentința nr. 219/2006 era definitivă și executorie, potrivit art. 12 din Legea nr. 64/1995 rep. (act normativ aplicabil la acea dată), dreptul de administrare al administratorului statutar fiind ridicat în ce privește vânzarea imobilului, astfel că vânzarea este perfectă cu îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 968 Cod civil.
Este clar că dacă s-ar admite recursul moștenitorilor administratorului special s-ar încălca grav drepturile la proprietate:
i) al cumpărătorului " " Târnăveni, cumpărător a cărui bună - credință nu-i poate fi pusă la îndoială. Chiar dacă se afirmă că acest cumpărător cunoștea situația imobilului ca și a debitoarei, faptul că s-a vândut ca urmare a executării planului de reorganizare, propus tocmai de debitoare, plan care cuprindea tocmai vânzarea imobilului în cauză, înlătură orice prezumție de rea - credință din partea cumpărătoarei. Dimpotrivă, apreciez că i s-ar încălca dreptul la proprietate al cumpărătoarei " ", în conținutul prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului;
ii) așa cum s-a arătat mai sus, creditorii au votat planul de reorganizare în toate punctele sale, inclusiv în ce privește vânzarea imobilului obiect al cauzei. De asemenea, trebuie precizat că, odată ce raportul privind vânzarea imobilului a fost aprobat de judecătorul sindic, supus de altfel discuției adunării creditorilor, vânzarea nu a fost contestată în niciun fel de creditori. Or, dreptul la proprietate asupra creanțelor ce urmează a fi satisfăcute potrivit planului de reorganizare, în ce-i privește pe creditori, nu poate fi contestat. Dacă se admite recursul, prin anularea vânzării (sumele fiind deja distribuite), se pune în discuție ca creditorii să aducă la masa credală sumele astfel obținute - ceea ce înseamnă, iarăși, că li se aduce atingere dreptului la proprietate, așa cum a fost prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.
Mai mult, sunt de opinia că debitoarea, prin moștenitorii administratorului special, nu poate justifica niciun interes în cauză, tocmai pentru că debitoarea a fost cea care a propus planul de reorganizare, unul din punctele importante pentru redresarea societății fiind tocmai vânzarea imobilului. Tot în ce privește lipsa interesului: așa cum s-a menționat anterior, confirmarea planului de reorganizare, inclusiv în ce privește vânzarea imobilului, a rămas irevocabilă prin decizia nr. 445/R/08.06.2006 - ceea ce s-a modificat fiind doar chestiunea privind ridicarea parțială a dreptului de administrare al administratorului statutar al debitoarei. Or, din moment ce planul de reorganizare a rămas irevocabil, în ce privește conținutul său, din moment ce sentința nr. 219/04.04.2006 era definitivă și executorie, potrivit art. 12 din Legea nr. 64/1995 rep. (în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 219/2006 ca și la momentul vânzării imobilului), astfel încât la data vânzării imobilului, tocmai datorită caracterului definitiv și executoriu al sentinței 219/2006, administratorul judiciar nu avea nevoie de confirmarea sau de acordul administratorului statutar.
PRESEDINTE
Red.
Tehnored.
7 exemplare
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Alte cereri. Decizia 319/2008. Curtea de Apel Bacau | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
