Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1179

Ședința publică din 11 iunie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Morariu Adriana

Grefier - -

Pe rolul instanței se află soluționarea recursurilor declarate decreditoarele BANK SA, cu sediul în municipiul B, sector 1, - de, nr. 15 și S,-, județul S șiBANCA TRANSILVANIA SA -SUCURSALA, cu sediul în municipiul B, str. -, -.2,. parter, județul B, în contradictoriu cu creditoarele intimate- SRL, sector 3,-, Administrația Finanțelor Publice Municipală - B, - nr. 5, județul B,Primăria Municipiului, cu sediul în B, - nr. 1, județul B,debitoarele intimate - SRL, B,-, -.7,. A,.4,. 10, județul B,- B - prin lichidator Cabinet Individual de Insolvențășiintimatul parte în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin de pe lângă Tribunalul Botoșani, cu sediul în municipiul B,-, județul B,mpotriva sentinței nr. 64 din 12 februarie 2009 a judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fisca- dosar nr-.

Procedura este necompletă cu creditoarea intimată- SRL B și debitoarea intimată SRL B,întrucât la dosar au fost restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu mențiunea "destinatar mutat" și "nu permite afișarea".

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că recursurile sunt legal timbrate, că deși părțile lipsesc, recurentele au solicitat a se conferi aplicabilitate dispozițiilor art.242 din Codul d e procedură civilă și, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțarea asupra recursurilor ce constituie obiectul prezentului dosar.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prinsentința nr. 64 din 12.02.2009, Tribunalul Botoșani - judecătorul sindic a respins ca nefondate contestațiile formulate de Bank SA B - Agenția B și Banca Transilvania SA - Sucursala B la tabelul preliminar de creanțe privind pe debitoarea - SRL.

În motivarea soluției, s-au reținut următoarele:

Prin contestația introdusă la judecătorul sindic la data de 28 noiembrie 2008,creditoarea - Bank SAa contestat tabelul preliminar întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență privind pedebitoarea - SRL.

În motivarea contestației, creditoarea a arătat că lichidatorul a înscris-o în tabelul preliminar cu o creanță în sumă de 94.144,48 lei chirografară și nu creanță garantată.

A mai arătat contestatoarea că a acordat un credit în sumă de 70.000 lei, care nu a fost restituit de debitoare, iar din contractul de garanție mobiliară rezultă că creditorul a fost garantat cu disponibilități bănești prezente și viitoare în contul împrumutului, că această garanție a fost înscrisă în Arhiva de Garanții Reale Mobiliare.

În dovedirea contestației, contestatoarea a depus la dosar copia contractului de credit cu anexe, copie înscriere la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

Prin contestația introdusă la judecătorul-sindic la data de 10 decembrie 2008,creditoarea Banca Transilvania SA - Sucursalaa contestat tabelul preliminar depus de lichidator, cu motivarea că, în baza contractului de credit nr. 487/05.09.2005 a acordat un credit societății - SRL B de 30.000 lei, pentru care la data deschiderii procedurii trebuia să restituie 79.940,48 lei.

A mai arătat creditoarea-contestatoare că, în mod greșit lichidatorul a înscris creanța ca fiind chirografară când în realitate este garantată cu garanții reale ce constă în soldul creditor al contului deschis la Banca Transilvania - Sucursala B, garanția fiind supusă publicității, conform Legii nr. 99/1999.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 5, lit. b din legea nr. 99/1999, privind garanțiile reale mobiliare intră sub incidența titlului referitor la garanții reale mobiliare, soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economicii ori depozitele la termen deschise la instituțiile bancare sau financiare.

Din înscrisurile depuse de ambele creditoare-contestatoare rezultă că acestea au instituit garanții pe soldul creditor al contului curent (filele 217,255), garanție care nu se află enumerată expres, ambele creditoare nu au făcut dovada existenței unor sume de bani în conturile indicate reținute drept garanție la data deschiderii procedurii.

De sumele viitoare în aceste conturi nu poate fi vorba cât timp încasările se fac într-un cont deschis separat de administratorul judiciar sau lichidator, sumele adunate fiind supuse distribuirilor între creditori.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs Bank și Banca Transilvania.

Prima recurentă a arătat că potrivit principiului de drept "accesorium sequitur principale", atâta vreme cât contractul principal de credit nr. 15/16.02.2007 este în ființă și sumele datorate în temeiul acestuia nu sunt rambursate în totalitate, nici garanția reală asupra disponibilităților bănești din cont nu-și poate înceta efectele.

Garanția reală mobiliară este constituită valabil prin contractul de credit menționat mai sus, și înregistrată la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Totodată, legea insolvenței prevede ca: "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanțiilor reale".

Nu există nici o reglementare instituită de Legea nr. 85/2006 care să prevadă ca o garanție reală mobiliară - cum este cazul de față - își încetează efectele ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, iar contractul de gaj are efecte doar asupra sumei existente în cont la data deschiderii procedurii, aceasta fiind în totală contradicție atât cu obiectul garanției constituite, cât și cu reglementările legale prevăzute în Titlul VI din Legea nr. 99/1999.

Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că "garanția nu este enumerată expres", întrucât la art. 7 din contractul de credit se menționează că "îndeplinirea de către împrumutat a obligației de plată asumate în baza prezentului Contract de credit este garantată cu următoarele garanții: garanție reală mobiliară, de 1, fără deposedare, asupra soldului creditor al contului curent constituită de împrumutat asupra disponibilităților bănești prezente și viitoare.

A doua recurentă a arătat că: deși soldul creditor al contului curent nu este cuprins în mod expres în art. 6 alin. 5 lit. b din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, acest fapt nu înseamnă că această garanție nu intra sub incidența Legii nr. 99/1999. Nu putem interpreta restrictiv dispozițiile legale, limitându-ne doar la articolul menționat, lipsind de sens prevederile art. 6 alin. 1 potrivit cărora pot constitui obiect al garanției reale mobiliare toate bunurile mobile, corporale, sau necorporale. În al doilea rând, lista bunurilor prevăzute la art. 6 nu este limitativă. Astfel, art. 16 alin. 1 teza finală face referire la faptul că bunul afectat garanției trebuie descris, sens în care contul este cel care trebuie individualizat în mod distinct, iar nu sumele de bani existente în cont.

Conform art. 3.2. din contractele de garanție, debitorul a constituit în favoarea creditorului o garanție reală mobiliară. Conform art. 4.1 al acelorași contracte, garanția va fi continuă, iar în baza art. 7.2. bunul afectat garanției îl reprezintă sumele care constituie din timp în timp soldul creditor contului. Astfel, obiectul garanției îl constituie și sumele viitoare, nu numai cele existente în contul debitorului la un moment dat. Faptul că încasările se fac într-un cont deschis separat de administratorul judiciar, se referă la încasările provenite strict din lichidarea averii debitorului și care vor fi distribuite între creditori.

Recursurile formulate nu sunt întemeiate.

Întrucât apărările părților sunt similare, instanța va analiza împreună susținerile recurenților.

În mod temeinic și legal judecătorul sindic a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.6 alin. 5 lit. Titlul VI din Legea nr. 99/1999 care stipulează că intră sub incidența titlului referitor la garanții reale mobiliare soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituțiile bancare sau financiare.

Recurenții au instituite garanții pe soldul creditor al contului curent, garanție care nu e menționată expres în dispoziția legală învederată. În plus, nu a fost făcută dovada existenței unor sume de bani în conturile constituite drept garanție la data deschiderii procedurii.

Mai mult, trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 2,3; art. 10; art. 20 lit. f; art. 25 lit. h; art. 28 lit. b; art. 37; art. 48 din Legea nr. 85/2006, sumele încasate după deschiderea procedurii insolvenței, se consemnează în contul averii debitorului distinct de contul curent, condițiile de efectuare a plăților făcându-se potrivit dispozițiilor lichidatorului judiciar.

Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 alin. 1, Cod procedură civilă,

DECIDE:

Respinge - ca nefondate - recursurile declarate decreditoarele BANK SA, cu sediul în municipiul B, sector 1, - de, nr. 15 și S,-, județul S șiBANCA TRANSILVANIA SA -SUCURSALA, cu sediul în municipiul B, str. -, -.2,. parter, județul B, în contradictoriu cu creditoarele intimate- SRL, sector 3,-, Administrația Finanțelor Publice Municipală - B, - nr. 5, județul B,Primăria Municipiului, cu sediul în B, - nr. 1, județul B,debitoarele intimate - SRL, B,-, -.7,. A,.4,. 10, județul B,- B - prin lichidator Cabinet Individual de Insolvențășiintimatul parte în proces Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin de pe lângă Tribunalul Botoșani, cu sediul în municipiul B,-, județul B,mpotriva sentinței nr. 64 din 12 februarie 2009 a judecătorului sindic de pe lângă Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond. -

2 ex./17.06.2009

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Morariu Adriana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Suceava