Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1206/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-
Dosar nr- Decizia nr. 1206/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Loredana Albescu JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
- - - - - judecător
- - - președinte secție
- - grefier &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-creditoareC S & Sîmpotriva sentinței civile nr. 694/F din 14 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimata-debitoare R, lipsă fiind reprezentantul recurentei-creditoare.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, cerere pentru lipsă formulată de recurenta-creditoare prin reprezentant, taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și concluzii scrise formulate de aceiași parte.
Cu privire la cererea de amânare aflată la dosar, reprezentantul intimatei-debitoare arată că se opune acesteia întrucât reprezentantul recurentei-creditoare nu face dovada că are de susținut o altă cauză la înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța constată că recurenta-creditoare a mai beneficiat de un termen pentru apărare, cererea acesteia pentru lipsă apărare fiind admisă prin încheierea din 30 octombrie, motiv pentru care respinge cererea de amânare formulată pentru termenul de azi.
Reprezentantul intimatei-debitoare depune un înscris cu care înțelege să facă dovada că societatea debitoare are înregistrate obligații de plată la bugetul de stat. Precizează că nu are alte cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.
Consilier juridic, pentru intimata-debitoare C R, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală întrucât instanța de fond în mod corect a reținut că societatea nu se află în stare de insolvență și are un statut financiar bun. Arată că a depus dovezi la dosar în sensul că desfășoară activități curente, în ciuda susținerilor făcute de creditoare cu privire la închiderea unor magazine ale debitoarei, precizând, totodată, că a depus la dosar certificator constatator în sensul că societatea are 350 salariați și sunt virate contribuțiile acesteia la bugetul de stat.
Menționează că a observat în notele de concluzii scrise depuse de recurenta-creditoare la dosar susținerile făcute de aceasta cu privire la existența unor datorii rezultând din contractul de prestări servicii încheiat între părți și, sub acest aspect, arată că a făcut dovada la instanța de fond a concilierii cu reprezentanții societății creditoare și nu există stare de insolvabilitate a debitoarei întrucât relațiile cu creditoarea au fost încheiate amiabil.
În concluzie, consideră că instanța de fond - constatând faptul că nu este îndeplinită una dintre condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de insolvență și anume starea de insolvență a debitorului - în mod legal nu a mai procedat la analiza celei de-a doua condiții (existența unei creanțe certe, lichide și exigibile) astfel încât hotărârea pronunțată este legală și temeinică, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA - deliberând -
Asupra recursului în materia insolvenței de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 694/F/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă contestația debitorului R și a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de creditoarea S & S -, județul
A reținut judecătorul sindic că la data de 01.07.2007 între părți s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care creditorul s-a obligat să verifice din punct de vedere calitativ și cantitativ toate produsele realizate în procesul de fabricație al debitorului, să organizeze, să conducă și să gestioneze întreaga activitate de control a calității, de dezvoltare și de vânzări pe piața internă din România. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani iar prețul a fost stabilit sub forma unei sume lunare fixe plus un comision procentul din vânzări.
La data de 20.11.2008 debitorul a notificat creditorul cu privire la rezilierea contractului de prestări servicii, invocând ca temei dispozițiile art.22 alin.4, notificare ce a fost primită la data de 24.11.2008. Creditorul a procedat la facturarea în continuare a prețului contractual, apreciind că rezilierea nu a operat, în condițiile în care debitorul nu i-a achitat toate sumele datorate în termenul de preaviz de 30 de zile. De asemenea creditorul a calculat și facturat penalități de întârziere în temeiul art.19 din contract.
Instanța reține că deschiderea procedurii insolvenței presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibilă de mai mult de 30 de zile și un debitor aflat în stare de insolvență. Refuzul de plată a unei creanțe după expirarea unui termen de 30 de zile de la scadență nu poate conduce la concluzia că debitorul s-ar afla în insolvență, trebuind analizată și motivația acestui refuz care poate să aibă legătură sau nu cu insuficiența fondurilor și starea de insolvență.
În cauză părțile interpretează în mod diferit clauzele contractuale privitoare la modalitatea de reziliere unilaterală a contractului de prestări servicii, respectiv în ce privește obligațiile de plată ale debitorului.
Instanța constată că nu este necesar a analiza caracterele creanței invocate prin prisma interpretării dispozițiilor contractuale, în condițiile în care în cauză nu este îndeplinită cea de a doua condiție și anume starea de insolvență a debitorului.
Astfel din extrasele de cont depuse la dosar de către debitor rezultă că acesta desfășoară activitate comercială, are disponibilități bănești și efectuează în mod curent plăți către furnizori. De asemenea din înscrisurile depuse rezultă că societatea debitoare are un număr de 346 salariați iar la data de 02.07.2009 nu avea datorii nici către bugetul de stat și nici către bugetul local.
Procedura reglementată de Legea 85/2006 nu poate fi folosită de creditor pentru a forța debitorul să achite sume al căror cuantum acesta este îndreptățit să le conteste.
Având în vedere faptul că debitorul nu se află în stare de insolvență creditorul nu poate uza de procedura reglementată de Legea 85/2006, având posibilitatea de a proceda la executarea silită după obținerea unui titlu executoriu.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termen legal S & S, arătând că sentința este criticabilă prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă:
1. nelegalitatea soluției constă în neobservarea stării de insolvență. Astfel, neplata
datoriei nu constituie un simplu refuz de plată, ci este consecința stării de insolvență a debitoarei. La data intentării acțiunii, debitoarea înregistrează datorii la diferiți clienți în sume extrem de mari, cât și la bugetul de stat, totalizând 184.007 RON, la care se adaugă și creanța recurentei de 259.987,59 RON.
Această stare este agravată de pierderile acumulate în activitatea comercială, care se cifrează potrivit înscrisurilor care emană de la debitoare la 7,7 miliarde lei vechi, astfel că creditoarea este lipsită de garanția că-și va încasa datoriile.
Insolvența intervine indiferent de raportul dintre activul și pasivul patrimoniului debitorului, pentru aplicarea procedurii fiind suficientă existența chiar a unei singure datorii ce depășește valoarea-prag prevăzută de lege, iar faptul că debitoarea ar desfășura activitate comercială profitabilă nu are relevanță juridică în ceea ce privește insolvența.
2. soluția este în contradicție cu probele administrate.
Prin întâmpinare, intimata Ras olicitat respingerea
recursului ca nefondat, arătând că pe parcursul derulării procesului a demonstrat că niciuna din cerințele art. 3 pct. 1 și art. 31 din Legea nr. 85/2006 nu este îndeplinită în cauză.
Recursul de față apare ca nefondat.
Examinând sentința recurată pentru motivele invocate și din oficiu, reține următoarele: Potrivit art. 31 din Legea nr. 85/2006 orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă.
Legea nr. 85/2006 instituie trei condiții cumulative pentru ca un creditor să poată formula cererea de deschidere a procedurii: cuantumul creanței să depășească valoarea-prag; creanța creditorului îndreptățit să fie certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile; debitorul să se afle în insolvență vădită, în sensul că după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori care au pretins plata unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantumul prevăzut de lege.
Se reține, însă, că dispozițiile legii insolvenței nu se pot aplica în mod automat sau privind unilateral părțile implicate, ci trebuie analizată și constatată și starea de insolvență a debitoarei, stare care nu se aplică acesteia atâta timp cât se recunoaște că aceasta dispune de fonduri financiare la vedere, în conturile sale.
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Întrucât debitorul este prezumat în insolvență, creditorul nu trebuie să facă nici o dovadă în această privință, fiind suficientă calitatea acestuia de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Sarcina probei revine astfel, debitorului, iar în cauză apreciem că debitorul a răsturnat această prezumție.
Din definiția legală a insolvenței rezultă că una din caracteristicile esențiale ale insolvenței o reprezintă insuficiența fondurilor bănești disponibile.
Pentru a evita orice confuzie, trebuie precizat că insolvența nu presupune existența unui pasiv care să depășească activul patrimonial al debitorului, ci ea constă într-o insuficiență de lichidități pentru plata datoriilor scadente.
Deoarece insuficiența fondurilor bănești disponibile presupune imposibilitatea de plată a datoriilor scadente din lipsă de lichidități, este de înțeles că nu există insolvență atunci când debitorul dispune de fonduri bănești, însă, nu achită datoriile exigibile.
Așadar, din această perspectivă, este judicioasă concluzia judecătorului sindic că în cauză nu se poate reține starea de insolvență.
Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-creditoareC S & S, cu sediul în comuna, nr. 4. județul C, împotriva sentinței civile nr. 694/F din 14 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare, cu sediul în R,-, Cod poștal -, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2009.
PREȘEDINTE: Loredana Albescu | JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac | JUDECĂTOR 3: Vasilică |
Grefier, |
red. sent.
red.
tehnored. /5 ex.
16.12.09/12.01.2010
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Vasilică
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
