Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1256/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1256

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Palihovici

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditoarea & LEASING împotriva sentinței comerciale nr. 386/S din 11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal timbrat.

Văzând că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința comercială nr. 386/S/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă cererea formulată de creditorul & Leasing SA având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului Block

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr.85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă,prin creditor îndreptățit înțelegându-se potrivit art.3 pct. 6 din această lege,creditorul care are împotriva patrimoniului debitorului o creanță certă,lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și a cărei valoare este de cel puțin 10.000 lei.

Rezultă din conținutul textului de mai sus că fără a impune existența unui titlu executoriu,declanșarea procedurii insolvenței este condiționată de existența unei creanțe care să îndeplinească cumulativ condiția de a fi certă (adică să fie neîndoielnică),să fie lichidă (cuantumul ei să fie precis determinat în bani),să fie exigibilă (să fie ajunsă la scadență, să poată fi pretinsă) și să aibă un cuantum superior valorii de 10.000 lei.

De asemenea, potrivit art.379 cod procedură civilă, creanța certă este și aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte ce emană de la debitor sau recunoscute de acesta iar sub acest aspect, cererea creditorului nu îndeplinește condiția unei creanțe certe, existența acesteia fiind discutabilă din punct de vedere juridic.

Este real că părțile în litigiu au încheiat la data de 14.06.2007,pentru o perioadă de 43 de luni,contractul de închiriere nr.TR.91- M 8 prin care creditorul se obliga să procure debitorului folosința unui autoturism iar cel din urmă, să plătească lunar, până la data de 20 fiecărei luni, o chirie în sumă de 237 euro.

Așa cum rezultă din conținutul contractului încheiat, creditorul urma să obțină folosința bunului închiriat în cadrul unei operațiuni de leasing cu proprietarul SC Leasing România SA B -art.3- iar predarea lui către debitor trebuia consemnată într-un proces verbal ce urma să constituie anexă la contract - art.2, document care ar fi probat executarea convenției din partea creditorului și respectiv îndreptățirea acestuia de a pretinde încasarea chiriei de la debitor dar care însă nu a fost prezentat instanței.

În baza aceluiași contract,creditorul pretinde și penalități de întârziere în sumă de 19.951,52 lei inclusiv contravaloarea primelor de asigurare casco și RCA în sumă de 10.536,33 lei deși respectivul contract,în forma în care a fost depus, nu conține clauze privind răspunderea debitorului obligației neexecutate cu plata vreunei clauze penale și nici întinderea acesteia iar primele de asigurare trebuiau achitate direct asigurătorului și nu creditorului.

Atât timp cât nu s-a probat opozabil,în condițiile convenite prin contractul încheiat de părți,predarea folosinței autovehiculului obiect al acestuia iar facturile ce s-au anexat cererii introductive fiind documente întocmite unilateral de creditor ce poartă doar semnătura acestuia,nu îndeplinesc condiția impusă de art.46 cod comercial - aceea de a fi acceptate la plată de beneficiarul prestației - sumele înscrise în acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând o creanță certă în sensul dispozițiilor art.379 cod procedură civilă.

Raportat situației mai sus expuse, s-a apreciat că dacă creditorul are o creanță împotriva debitorului,ea nu se poate stabili direct prin intermediul unei cereri întemeiată pe prevederile Legii nr.85/2006 al cărui obiect,nu se poate raporta decât la verificarea creanței și a stării de insolvență fără a se putea analiza circumstanțelor relației contractuale a părților materializată în contractul încheiat la data de 14.06.2007 și,implicit,stabili direct dreptul creditorului de a pretinde și obține de la debitorul său contraprestația asumată contractual și echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării invocate drept izvor pentru creanța de penalități.

dedusă judecății prin intermediul cererii promovată de creditor având caracter complex, pronunțarea asupra ei nu este posibilă pe calea procedurii insolvenței care nu reprezintă un simplu mijloc de recuperare a unui debit ci este o procedură execuțională specială ce intervine în situația în care un debitor se află în insolvență pentru datorii certe, lichide și exigibile, cerință care nu se poate reține în cauză, motiv pentru care, cererea creditorului a fost respinsă.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea SC & Leasing criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, instanța de fond a apreciat că titlul de creanță, în speță, contractul de închiriere nr. TR 91 -M8/14.06.2007, nu produce efecte juridice întrucât lipsește dovada predării autoturismului către debitoare, în ciuda faptului că debitoarea nu a formulat apărări prin care să invoce excepția de neexecutare a contractului de către recurentă. Instanța de judecată nu putea să invoce din oficiu această excepție de neexecutare a contractului, care este un mijloc de apărare aflat numai la îndemâna părților contractante, a încălcat dreptul la apărare al creditorului căruia nu i s-a adus la cunoștință o astfel de apărare pentru a putea administra probe în sprijinul dovedirii executării contractului.

Chiar în condițiile în care instanța de fond a considerat că numai sunt necesare alte acte de administrat în dovedirea pretinsei neexecutări a contractului de către recurentă, existau dovezi la dosar din care să rezulte îndeplinirea de către recurentă a obligației de predate a autovehiculului către debitoare.

Debitorul nu a invocat niciodată nepredarea autovehiculului în apărarea sa pentru neexecutarea contractului. Mai mult decât atât acesta i-a executat voluntar obligațiile corelative de plată din 14.06.2007 și până în martie 2008.

În ce privește cel de al doilea motiv care a determinat respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență și anume faptul că facturile depuse de către subscrisa la dosar sunt documente întocmite unilateral de către creditor nefiind acceptate la plată de către debitoare, precizează că instanța de fond a dat o interpretare greșită a efectelor juridice produse de către facturile ce se emit în baza unui contract însușit de către toate părțile contractante.

Creanța este certă îndeplinind condițiile prevăzute de art. 379 al. 3 din Codul d e procedură civilă întrucât existența acesteia rezultă dintr-un act de creanță recunoscut de către debitor, în acest caz fiind contractul de închiriere semnat de ambele părți la data de 14.06.2007. În contract la articolul 7 lit. c enumerate în mod expres și fără echivoc cuantumul ratelor precum și perioada derulării contractului de închiriere a autovehiculului. Facturile emise și trimise debitorului prin poștă dobândesc valoare de titlu de creanță prin faptul că derivă din contractul de închiriere însușit de ambele părți, aceste facturi neputând fi analizate independent de existența contractului nr. TR 91-M8/14.06.2007.

S-a reținut de prima instanță împrejurarea că primele de asigurare CASCO și RCA nu pot fi datorate către recurentă invocând clauze din contract ce privesc plata direct către asigurator și, totodată, faptul că nu au fost prevăzute în contractului clauze referitoare la perceperea de penalități în caz de neexecutare a plății.

Precizează că instanța a ajuns la o astfel de concluzie fără a avea în vedere dispozițiile art. 9 din contract unde sunt prevăzute daunele interese sub forma penalităților de întârziere de 1% pe fiecare zi calendaristică în cazul în care locatarul nu-și respecta termenul scadent de achitare a ratelor. În același articol este stipulat faptul că obligațiile de plată ale locatarului, cu referire directă la asigurările CASCO și RCA, care nu au fost achitate de către acesta la scadență în contul asiguratorului se vor efectua direct de către SC & Leasing SA, aceasta din urmă emițând factura pentru această obligație de plată. Tot în cuprinsul art. 9 al. 2 se prevede dreptul locatorului de a percepe penalități de întârziere pe fiecare zi calendaristică din valoarea obligațiilor de plată ce reprezintă asigurări RCA și CASCO neachitate la scadența asiguratorului.

Solicită admiterea recursului, să se constate că sunt întrunite cumulativ cerințele art. 3 din Legea 85/2006 pentru declanșarea procedurii insolvenței sub forma în care era reglementat la data pronunțării sentinței comerciale nr. 386/S din 11.06.2009 și a se dispune deschiderea procedurii insolvenței.

În recurs nu a fost depusă întâmpinare de intimați și nu au fost administrate alte probe.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în recurs cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele.

Potrivit art. 31 alin. 1 și art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006, este creditor îndreptățit să ceară deschiderea procedurii, orice creditor a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanță a cărei cuantum este cel puțin egală valorii prag stabilite în art.3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Prin creanța certă, potrivit definiției legale date de art. 379 alin.3 Cod procedură civilă se înțelege acea creanță care rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte emanate de debitor sau recunoscute de dânsul.

În acest sens, obligația de plată a creanței trebuia să fie conținută în acte opozabile debitorului.

Curtea va analiza temeinicia hotărârii primei instanțe asupra aprecierilor de necertitudine a creanței recurentei, după cum urmează:

Curtea subliniază că analiza de temeinicie a unei cereri de declanșare a procedurii insolvenței formulate de către creditor, presupune două direcții principale: analiza creanței debitorului din perspectiva condițiilor impuse de art. 3 pct. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006 și, în cazul în care această condiție este împlinită, sub forța prezumției de insolvență instituită prin lege, cercetarea apărărilor debitorului de natură a infirma puterea acesteia.

Potrivit afirmațiilor recurentei SC & Leasing, creanța sa cuantificată la 51.182 lei, constând în rate restante și penalități de întârziere, își trage existența din contractul nr. TR 91 M8/14.06.2007 încheiat cu debitoarea Block SRL, contract în temeiul căruia recurenta a transmis intimatei debitoare folosința autovehiculului seria -, an de fabricație 2006.

În termenii acestui contract, SC & Leasing SA se obliga să procure debitorului folosința unui autoturism iar cel din urmă, să plătească lunar, până la data de 20 fiecărei luni, o chirie în sumă de 237 euro.

În conformitate cu art. 3 din contractul nr. TR 91-M8/14.06.2007 încheiat cu debitoarea Block SRL, recurenta trebuia să obțină folosința bunului ce urma să-l închirieze, în cadrul unei operațiuni de leasing perfectată cu SC Leasing România SA B, această din urmă societate având calitatea de proprietară a bunului.

Curtea reține că art. 2 din contractul nr. TR 91-M8/14.06.2008 impunea consemnarea într-un proces-verbal a operațiunii de predare a bunului în materialitatea lui către debitor, proces-verbal ce urma să constituie anexă la contractul în discuție. Acest act nu a fost depus în fața instanțelor astfel încât, în mod corect a reținut judecătorul sindic că doar acest document ar fi fost de natură a proba executarea convenției din partea creditorului recurent și ar fi legitimat îndreptățirea acestuia de a pretinde contravaloarea chiriei de la debitor.

Critica vizând invocarea de către judecătorul sindic a excepției de neexecutare a contractului, fără a i se da posibilitatea de a-și formula apărări pe aceasta, este nefondată, instanța neinvocând o asemenea excepție ci doar analizând conținutul contractului încheiat de părți, prin prisma analizei de temeinicie a creanței creditorului.

Sub acest aspect este irelevantă împrejurarea că debitorul nu a invocat nepredarea autovehiculului, sarcina probei aparținând recurentei creditoare, con for. 1169 Cod civil.

În mod corect a reținut instanța de fond că facturile emise nu au fost acceptate conform noțiunii de "factură acceptată" astfel cum este aceasta reglementată de art. 46 Cod comercial câtă vreme ele conțin doar semnătura emitentei creditoare.

Deși facturile sunt emise în baza unui contract încheiat între părți, cât timp creditoarea nu și-a onorat obligațiile asumate prin semnarea respectivului contract, nu poate pretinde plata contravalorii facturilor emise în derularea contractului în discuție.

Nici celelalte critici relative la creanța constând în penalități de întârziere și contravaloarea primelor de asigurare casco și RCA, în sumă de 19951,52 lei și respectiv 10536,33 lei nu sunt fondate întrucât, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul sindic, contractul nu conține o clauză penală care să cuantifice întinderea răspunderii debitorului obligației neexecutate, iar pe de altă parte, primele de asigurare urmau a fi achitate direct asigurătorului și nu creditorului.

În cauză, față de cele anterior expuse, cercetările factuale ale instanței de fond s-au oprit la verificarea creanței creditorului, autor al cererii de deschidere a procedurii, concluzia judecătorului-sindic fiind aceea că pretenția afirmată de creditor nu este certă în sensul dispozițiilor art. 370 Cod procedură civilă.

În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod temeinic, situația de fapt reținută de prima instanță a justificat concluzia necertitudinii creanței, subliniind că în procedura specială reglementată de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic se rezumă la verificarea preexistenței creanței creditorului sub aspectul caracterului său cert, lichid și exigibil.

Curtea consideră, în consecință, că hotărârea primei instanțe s-a dat prin aplicarea corectă a legii la situația de fapt constatată, astfel apreciază acest recurs nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică sentința comercială nr. 386/S/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași -judecător sindic.

PENTRU ACESTE MOTIOVE

ÎN NUMNELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de creditoarea SC " & Leasing SA împotriva sentinței comerciale nr. 386/S/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

26.11.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Liliana Palihovici
Judecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1256/2009. Curtea de Apel Iasi