Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1100/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1100
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de - împotriva sentinței comerciale nr. 648/S/ 13.11.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul recurentului și consilier juridic - reprezentanta intimatei-creditoare Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, lipsă fiind intimatul-debitor SC " "SRL I, prin lichidator audit Pro Consult
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 2-lea termen de judecată, recursul este tardiv introdus.
Avocat apărătorul recurentului depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare în instanță și copiile a 2 înscrisuri în susținerea cererii.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului promovat de -.
Avocat apărătorul având cuvântul, solicită respingerea excepției privind tardivitatea declarării recursului, motivând că dovada de comunicare a sentinței comerciale nr. 648/S/ 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, a fost realizată la adresa din I,-,. 480,. C, dar afișată la etajul al 4-lea al acestui bloc, unde nu domiciliază recurentul, acesta locuind la apartamentul 1. Mai mult, din dovada de comunicare se poate observa că a fost trecut doar numele de.
De asemenea învederează instanței că recurentul a avut cunoștință de acest proces, în urma somației primită de la. la data de 06 aprilie 2009, ulterior declarând recurs împotriva sentinței comerciale nr. 648/S/ 13.11.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
Solicită a se observa că, această comunicare a sentinței de fond a fost trimisă la o altă adresa decât la cea care domiciliază recurentul.
Consilier juridic - reprezentanta intimatei-creditoare I lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată, din oficiu.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința comercială nr. 648/S/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic - s- admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Audit Pro Consult și s-a stabilit răspunderea personală a pârâtului pentru pasivul debitorului falit în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 26.940 RON către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Totodată s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului și radierea acestuia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere ale societății care au cauzat starea de insolvență, prin una din faptele enumerate la lit. a - g ale acestui articol.
După cum rezultă din conținutul acestui articol, nu se face distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori, între conducătorii de drept și cei care au exercitat în fapt activitatea de administrare, pentru antrenarea răspunderii fiind necesar ca acești conducători să aibă calitatea de autori ai faptelor enumerate la lit. a-g iar săvârșirea acestora să se fi produs în timpul mandatului lor.
În acest sens, se reține că societatea debitoare a fost înființată în anul 1991, avându-l ca asociat unic și administrator pe pârâtul care, deși notificat atât cu privire la deschiderea procedurii cât și cu privire la obligația de a prezenta documentele contabile spre verificare lichidatorului judiciar, nu s-a conformat acestei obligații și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a proba îndeplinirea îndatoririlor aferente funcției de administrator în conformitate cu legea.
Așa cum rezultă din probatoriul cauzei, obligația fiscală a debitorului este aferentă activității derulată de acesta în anii 2003 - 2004 iar componența acestei obligații ce reprezintă impozit pe profit, impozit pe veniturile din salarii, impozit pe venituri microîntreprindere, impozit pe dividende și contribuții la fondurile speciale, denotă că societatea debitoare a desfășurat activitate obținând chiar profit ce s-a repartizat asociatului unic-administrator fără ca obligațiile către creditorul fiscal să fi fost onorate, ceea ce permite concluzia, până la proba contrară, că pârâtul a subordonat interesul social celui personal, însușindu-și rezultatele activității derulate de societatea administrată iar pentru a se apăra de răspundere a abandonat societatea sancțiunii dizolvării, prin omisiunea realizării publicității raportărilor contabile prevăzute de legi, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Pe de altă parte, faptul că, deși notificat atât cu privire la deschiderea procedurii cât și asupra obligației de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar arhiva contabilă, pârâtul nu s-a conformat acestei obligații, și omisiunea îndeplinirii publicității la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anilor 2004, 2005, permite concluzia că pârâtul, în obligația căruia era organizarea și ținerea contabilității, a făcut dispărute aceste evidențe sau nu le-a ținut în conformitate cu legea, încercând astfel să ascundă situația reală a activului și pasivului social și să atragă aplicarea față de aceasta a prevederilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art.10 din Legea nr. 82/1991, organizarea și conducerea contabilității și deci a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute iar în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr.31/1990 republicată, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
În contextul acestor prevederi legale, este inadmisibil ca administratorul unei societăți comerciale să se sustragă de la controlul financiar, să nu controleze bunul mers al societății și, la final, să nu răspundă pentru aducerea societății în faliment.
În condițiile mai sus expuse, se impune instituirea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul debitorului falit reprezentat de creanțele admise în procedură, pârâtul urmând a suporta din averea proprie acest pasiv.
Față de împrejurarea că în averea debitorului nu au fost identificate bunuri sau alte elemente de activ care să poată asigura acoperirea creanțelor și, din acest motiv, finalitatea urmărită de lege nu poate fi atinsă, în temeiul prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele fiscale și cele ale registrului comerțului, cu descărcarea lichidatorului judiciar de orice responsabilități și îndatoriri privind procedura.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul a susținut că nu i s-au solicitat actele indicate în hotărâre și că a primit hotărârea o dată cu somația de plată emisă de
În ceea ce privește sumele imputate, acestea nu sunt datorate bugetului local al Municipiului
Starea de insolvență a societății nu îi poate fi imputată, fiind determinată de cauze externe.
Societatea nu mai desfășoară activitatea din anul 2005, iar absența disponibilităților bănești l-a împiedicat să depună documentele contabile.
Totodată, recurentul a susținut că evidențele contabile au fost ținute iar documentele cu fost puse la dispoziția lichidatorului.
În opinia recurentului nu a fost dovedită în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii personale.
Recurentul a precizat că nu a acționat cu rea-credință și nu a comis faptele reținute în sarcina sa.
Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar Audit Pro Consult pentru debitorul Ias olicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că debitorul, prin administratorul său, nu și- îndeplinit obligația prevăzută de art. 35 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu prezentat actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu a predat gestiunea către lichidator la termenul fixat, a încălcat prevederile legale privitoare la ținerea corectă și la zi a evidenței contabile a registrelor cerute de lege, efectuarea raportărilor contabile obligatorii și realizarea publicității acestora.
Intimatul a arătat că, deși notificat cu privire la deschiderea procedurii și la obligativitatea prezentării documentelor contabile, recurentul nu s-a înfățișat în instanță și nu s-a conformat acestei obligații.
A apreciat intimatul că recurentul este decăzut din dreptul de a declara recurs atâta timp cât nu s-a apărat în fața instanței de fond.
În ședința publică din 1 iunie 2009, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului, raportat la data comunicării hotărârii recurate și cea declarării recursului.
Recursul este tardiv, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Verificând dosarul de fond atașat, Curtea reține că hotărârea recurată a fost comunicată recurentului la data de 5.02.2008, comunicarea făcându-se prin afișare la domiciliul său din -, nr. 60, bloc 480, scara C, etaj 4 apartament 1 (fila 158 dosar).
Având în vedere faptul că recurentul este înregistrat în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași sub numele și nu, iar domiciliul menționat este acela din- bloc 480,. C, apartament 1 (fila 48 dosar) instanța nu poate primi susținerile acestuia potrivit cu care comunicarea hotărârii a fost îndeplinită nelegal datorită lipsei precizării prenumelui și indicării etajului 4 în cuprinsul comunicării.
De altfel, instanța observă că recurentul, care confirmă împrejurarea că locuiește în apartamentul 1, scara C, din blocul 480, nu a precizat prin cererea de recurs etajul la care se află apartamentul său, mențiunea lipsind și în extrasul Registrului Comerțului arătat mai sus.
Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată susținerea făcută în concluziile pe excepție referitoare la nelegalitatea comunicării, motivat de indicarea greșită a etajului câtă vreme nu s-a dovedit că mențiunea privind etajul 4 este inexactă și că datele înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului menționează un alt etaj.
Constatând legal îndeplinită comunicarea hotărârii atacate către recurent, Curtea văzând și dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare, constată ca fiind tardiv introdus recursul declarat la data de 16.04.2009, ultima zi de depunere a acestuia fiind 17.02.2009.
Pentru aceste considerente instanța va respinge recursul declarat de pârât ca fiind tardiv introdus și va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de - împotriva sentinței comerciale nr. 648/S/ 13.11.2008 a Tribunalului Iași - judecătorul sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -, - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex
06. 08.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic.
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu, Liliana Palihovici
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|