Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1279/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1279

Ședința publică din data de 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea B, cu sediul în B, str. -. -., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței nr. 1104 din data de 1 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC - CI COM SRL, cu sediul în Câmpina, str. -,.15E,. A,.16, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar Cont, cu sediul în P, str. -.-, nr. 7,. 35F,.21, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta-creditoare B, intimata-debitoare SC - CI COM SRL, prin lichidator judiciar Cont și intimata-creditoare

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, prin serviciul registratură lichidatorul judiciar al societății debitoare a depus note scrise, iar recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, luând act de solicitarea recurentei de soluționare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 1104 din data de 1 iunie 2009 Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de lichidatorul Cont, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC - CI COM SRL, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, fiind dispuse, totodată, și celelalte măsuri prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această sentință, JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena Stan Aida l-sindic, analizând cererea lichidatorului judiciar, a constatat lipsa bunurilor din averea debitorului, întocmirea și comunicarea notificărilor prevăzute de art. 61 din lege, fiind îndeplinite condițiile

impuse de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - CI COM SRL.

Împotriva sentinței pronunțate de judecătorul-sindic a declarat recurs creditoarea B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Recurenta consideră că judecătorul-sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din lege, nereținându-se faptul că debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență.

Lichidatorul desemnat trebuia să menționeze persoanele din conducerea debitoarei din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, iar omisiunea îndeplinirii acestei obligații a determinat un prejudiciu recurentei-creditoare, aceasta fiind la acest moment în imposibilitate de a recupera suma cu care s-a înscris la masa credală.

Arată recurenta că răspunderea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, ea este una integrală atât pentrudamnum emergens, cât și pentrulucrum cessans.persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății când activele sociale sunt insuficiente este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii dacă se constată că în averea debitorului nu există bunuri sau acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare, judecătorul-sindic poate da o sentință de închidere a procedurii.

Neputând fi realizat scopul legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, nu poate fi justificată nici menținerea deschisă a procedurii insolvenței, așa cum solicită recurenta. Modul de închidere al procedurii la care face referire recurenta se aplică numai în situația în care, în averea debitorului există bunuri de valorificat.

În speță, societatea nu deținea bunuri care să poată fi valorificate și nici nu au fost identificate fapte ale administratorului statutar care să determine practicianul în insolvență să solicite atragerea răspunderii acestuia potrivit art.138 din lege. Cheltuielile cu procedura au fost suportate din fondul de lichidare, astfel că, într-o astfel de situație nu mai putea fi menținută deschisă procedura și nici urmată procedura indicată de recurentă.

În raportul final sunt prezentate situațiile financiare finale întocmite după lichidarea bunurilor, însă, în cazul în care acestea nu există, este de neînțeles

insistența creditoarei, care nu s-a oferit nici să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative în cazul în care bunurile ar fi fost insuficiente.

În mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art.131 din lege, întrucât din raportul administratorului judiciar a reieșit că societatea nu deține bunuri care să poată fi valorificate, situație în care legiuitorul lasă la aprecierea judecătorului - sindic luarea acestei măsuri, în orice stadiu al procedurii.

Referitor la răspunderea juridică a administratorilor societății falite în baza art.138 din Legea nr.85/2006, creditoarea-recurentă nu a dovedit că a solicitat judecătorului-sindic abilitarea pentru intentarea acțiunii respective de către comitetul creditorilor, titularul acestei acțiuni fiind, de regulă, administratorul sau lichidatorul judiciar.

Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea B, cu sediul în B, str. -. -., nr. 50, sector 1 împotriva sentinței nr. 1104 din data de 1 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu debitoarea SC - CI COM SRL, cu sediul în Câmpina, str. -,.15E,. A,.16, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar Cont, cu sediul în P, str. -.-, nr. 7,. 35F,.21, jud. P și creditoarea P, cu sediul în P,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. T / - 5ex./ 28.10.2009

Dosar fond -- Tribunalul Prahova

Jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1279/2009. Curtea de Apel Ploiesti