Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 129/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.129/2009
Ședința publică din data de 20.01.2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Andrei Axente
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de, și împotriva sentinței civile nr. 1607/10.09.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: S, B, TRANS, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se prezintă recurentul - asistat de avocat, recurentul asistat de avocat care se prezintă și pentru recurentul și lichidatorul.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate, pentru ambele recursuri fiind achitate sumele de 19,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și s-au aplicat timbre judiciare de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, transmisă prin fax.
Reprezentanții părților declară că nu doresc lăsarea cauzei la a doua strigare pentru studiul întâmpinării și solicită cuvântul pentru concluzii asupra recursurilor.
Curtea, în urma deliberării, în urma vreunei cereri prealabile, constată că prezenta cauză se află în stare de judecată, închide etapa probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursurilor.
Reprezentantul recurenților și, solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta creditoare. Apreciază că este incident motivul de casare prevăzut la art. 304 pct 9. civ. și sunt aplicabile prevederile art. 304 indice 1Cpr. civ. Arată că în mod greșit a fost autorizat comitetul creditorilor în condițiile existenței a numai 2 creditori. Mai arată că lichidatorul judiciar și-a manifestat în mod constant refuzul pentru a promova o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorilor societății debitoare. Angajarea răspunderii nu este posibilă nici pe argumentele creditoarei, faptele reținute de judecătorul sindic nu pot fi circumscrise prevederilor art. 138 din legea specială și nu s-a dovedit interesul personal. Poate fi vorba eventual de un management defectuos, cauzele generatoare ale stării de insolvență fiind contractele de leasing încheiate și accidentele produse, urmare cărora nu au mai putut suporta ratele e leasing. Nu există fapte concrete și nu s-a dovedit folosul propriu sau că s-au însușit bunurile societății sau sume de bani în interesul personal al administratorilor. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurentului, solicită admiterea recursului, rejudecarea cererii formulată de creditoare față de recurentul cu consecința respingerii cererii formulată de creditoare. Arată că cererea împotriva recurentului a fost formulată prin extindere cuprinzând doar referire generală la faptele săvârșite și temeiul de drept în susținerea acțiunii. Judecătorul sindic avea obligația să analizeze faptele care sunt imputabile celor trei administratori. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral în fața instanței. Solicită modificarea hotărârii pronunțată de judecătorul sindic și înlăturarea răspunderii recurentului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Lichidatorul, pune concluzii de admitere a recursurilor formulate de administratorii societății debitoare, arătând că poziția sa, este aceea că recurenții nu se fac vinovați de intrarea societății în incapacitate de plată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1607 din 10 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S și s-a dispus ca o parte a pasivului debitoarei, persoană juridică, ajunsă în stare de faliment, în valoarea de 75.040 lei, să fie suportată de pârâții, și.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 2695/27.11.2006 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul acvirat nr-, s-a deschis procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei TRANS Marca.
Conform evidenței registrului comerțului pârâții au avut calitatea de administratori la societatea debitoare.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în anul 2002 debitoarea a avut un profit de 111,9 milioane le vechi, conform bilanțului contabil, iar la finele anului 2003 profitul a fost de 511,3 milioane lei vechi. În anul 2004 însă s-a înregistrat o pierdere de 778 mii lei. au fost cauzate de ratele mari la contractele de leasing și a concurenței de pe piața transporturilor auto de persoane ( 35, dosar acvirat)
Pârâții nu au întocmit corect documentele internaționale pentru transporturile efectuate, motiv pentru care organele fiscale au refuzat restituirea TVA în valoare de 333.300.921 lei vechi, fapt consemnat în procesul-verbal de control al organelor fiscale ( 36, dosar acvirat).
Din această cauză nici un contract de leasing nu s-a putut achita în întregime, toate mijloacele de transport fiind preluate de vânzător.
Debitoarea nu are în patrimoniu bunuri, debitoarea și-a încetat activitatea în anul 2004.
pentru intrarea în incapacitate de plată a debitoarei sunt pârâții care au încheiat contracte de leasing cu valori peste resursele financiare ale debitoarei.
De asemenea, nu au întocmit în mod corespunzător toate documentele prev. de Legea nr. 345/2002 în vederea scutirii de TVA pentru transportul internațional de persoane.
De asemenea, pârâții nu au restructurat societatea când s-a redus numărul de călători care au apelat la serviciile societății lor ( 36 dosar acvirat).
Pârâții nu au respectat nici prev. art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 neadresându-se tribunalului pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, și.
Recurenții și solicită în principal rejudecarea cauzei cu modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii formulată de reclamanta DGFP S având ca obiect angajarea răspunderii administratorilor SC SRL iar în subsidiar solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului instanței competente în vederea rejudecării.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții arată că hotărârea este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
Astfel, răspunderea patrimonială prevăzută de art. 138 din legea insolvenței este o răspundere personală și prin urmare nu se poate solicita angajarea răspunderii solidare iar în al doilea rând pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni trebuie să se facă dovada concretă a faptei ilicite.
Deoarece cauzele pentru care societatea a ajuns în insolvență au fost expuse prin raportul lichidatorului și acestea sunt cauze de natură obiectivă care nu au avut nici un fel de legătură cu vreo faptă ilicită săvârșită de pârâți, angajarea răspunderii administratorilor nu poate subzista.
În concret, în speță nu s-a dovedit că pârâții au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu faptă prevăzută de art. 138 alin (1) lit a și nici că nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea așa încât acțiunea în răspundere trebuia respinsă ca nefondată.
Recurentul solicită la rândul său admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii formulată de DGFP S în calitate de creditor al SC TRANS SRL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că hotărârea este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii
Începând cu luna decembrie 2004 încetat orice fel de activitate la societatea debitoare iar la data de 22 decembrie 2004 s-a înscris la ORC de pe lângă Tribunalul Sălaj retragerea calității de administrator a recurentului.Recurentul a avut calitatea de administrator la această societate doar în perioada aprilie-decembrie 2004 și s-a ocupat doar cu organizarea activității de transport persoane în țară și străinătate de la punctul de lucru din C-
Recurentul mai arată că el nu a avut ca sarcină organizarea și conducerea activității financiar contabile, iar pentru această activitate societatea a folosit personal specializat în acest domeniu și a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale.
Intimata nu a motivat în fapt și în drept cererea formulată față de recurent pentru angajarea răspunderii administratorului, ci doar se cere să suporte recurentul împreună cu ceilalți doi administratori plata creanței DGFP în cuantum de 30.389 lei, făcându-se trimitere la cererea introductivă, cu precizarea că la data de 23 decembrie 2004 societatea ar fi avut 30.389 lei datorii față de bugetul consolidat.
La data încetării calității de administrator recurentul nu a luat nici un bun din bunurile societății, toate mijloacele de transport au rămas în patrimoniul acesteia.
Recurentul mai arată că nu a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plată, așa cum se arată în dispozițiile art.138 alin 1 lit c din Legea nr. 85/2006.
Art. 138 alin 1 lit c reglementează o cu totul altă situație de angajarea răspunderii administratorilor, iar dacă legiuitorul ar fi dorit neînregistrarea unei cereri la tribunal pentru ca persoana juridică să fie supusă legii insolvenței, reprezintă împrejurarea care să ducă la angajarea răspunderii administratorilor, ar fi inclus încălcarea acestor obligații în situațiile enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Din nici o probă de la dosarul cauzei nu rezultă că recurentul a dispus continuarea activității, ci dimpotrivă după o activitate de circa 8 luni de zile și-a încetat activitatea la această societate, iar în perioada în care a avut calitatea de administrator nu a urmărit nici un interes personal care să vină în contradicție cu interesele societății.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S prin întâmpinarea depusă la 20 ianuarie 2009 solicită respingerea recursurilor cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii atacate (27-30).
Recurentul a depus și concluzii scrise în cauză (31-35).
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
Dacă în ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, acesta fiind constituit din totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de 75.040 lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a-g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, în prezenta cauză creditorul DGFP impută pârâților că societatea a înregistrat pierderi datorită contractării în anul 2004 unor contracte de leasing care ulterior nu au putut fi onorate la plată datorită survenirii unor accidente fapt pentru care debitorul a ajuns în incapacitate de plată. Pe de altă parte, s-a mai susținut că pârâții nu au întocmit corect documentele internaționale pentru transporturile efectuate motiv pentru care organele fiscale au refuzat restituirea TVA-ului.
Analizând aceste fapte imputate pârâților în raport de prevederile art. 138 alin (1) lit a-g rezultă fără dubiu că acestea nu au legătură cu faptele enumerate expres în textul legal așa încât săvârșirea oricărei alte fapte ilicite decât cele arătate în lege nu poate atrage răspunderea delictuală specială, chiar dacă au fost săvârșite de către membrii organelor de supraveghere/conducere, aceștia putând fi trași la răspundere potrivit dreptului comun în materie.
Nu este de ignorat faptul că în speță nu s-a dovedit nici întrunirea raportului de cauzalitate dintre faptele expres prevăzute de lege și ajungerea debitorului în stare de insolvență de vreme ce însăși lichidatorul judiciar prin rapoartele întocmite a arătat că principala cauză a insolvenței debitorului a fost determinată de factori obiectivi respectiv concurența pe piața operatorilor de transport și nicidecum datorită unor conduite culpabile a pârâților.
La fel nu s-a dovedit în speță nici vinovăția acestora în sensul în care aceștia au urmărit prin săvârșirea faptelor apariția stării de insolvență a debitorului.
Drept urmare, pentru toate considerentele expuse Curtea reține că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de prevederile art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006 pentru angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere așa încât acțiunea formulată de creditorul DGFP S apare ca fiind nefondată.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct 9 Cod procedură civilă urmează a se admite recursurile declarate de pârâții, și iar hotărârea judecătorului sindic va fi modificată în sensul respingerii acțiunii formulată de creditorul DGFP S împotriva acestor pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții, și împotriva sentinței civile nr. 1607 din 10.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva pârâților.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
3 ex./22.01.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Andrei Axente
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
