Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1303/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1303
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent " " ( FOSTĂ SC SRL ) și pe intimat SC SRL CU SEDIUL ALES LA. AV., intimat " " - LA & ASOCIAȚII SRL, lichidator ACORD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " " L, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței comerciale nr. 162/S din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurenta-debitoare, lipsă fiind reprezentanții legali ai lichidatorului și intimatelor.
Procedura nelegal îndeplinită cu recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la primul termen după repunerea pe rol iar procedura de citare a recurentei este acoperită prin prezența apărătorului ales al acesteia.
Av. pentru recurentă învederează instanței că a fost invocată excepția tardivității și nu are alte înscrisuri de depus în legătură cu aceasta.
Interpelat de instanță, av. precizează că judecătorul sindic a fost înștiințat de schimbarea adresei după pronunțare.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității.
Av. pentru recurentă solicită respingerea excepției, considerând recursul declarat în termen.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială 162/S/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași -judecătorul sindic s-a admis contestația debitorului SC SRL la cererea creditorului SC SRL și s-a respins cererea formulată de creditor pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, s-a admis cererea formulată de creditorul SC SRL pentru deschiderea procedurii și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului SC SRL. Totodată s-a numit administrator judiciar pe ACORD I și s-au luat măsurile prevăzute de art. 35,36,42,45,46 și 61 din Legea 85/2006.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La cererea creditorului SC SRL, debitorul a formulat contestație potrivit art.33 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, solicitând respingerea ei întrucât cererea creditorului este prematur introdusă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.9 din contractul de vânzare cumpărare nr.1.426/27.02.2007, litigiul privind interpretarea, executarea sau încetarea contractului se va soluționa de Curtea de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie
Pe de altă parte, susține debitorul, că penalitățile au fost calculate în mod abuziv și eronat și pe cale de consecință nu pot fi avute în vedere la calcularea valorii prag necesară deschiderii procedurii.
Față de cererea creditorului SC SRL judecătorul sindic a reținut că, dată fiind înțelegerea părților invocată de contestatoare, certitudinea creanței pretinsă de creditor este discutabilă.
De asemenea incertitudinea creanței survine și din faptul că facturile depuse de creditor în dovedirea cererii nu sunt semnate și de debitor.
Este adevărat că Legea nr.85/2006 nu cere un titlu executoriu și că, potrivit art.379 alin.3 cod procedură civilă, certitudinea creanței există nu numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu ci și atunci când este constatată printr-un înscris sub semnătură privată, emanând de la debitor sau recunoscut de el, însă, în cauză, dovada existenței creanței reclamate este discutabilă, întrucât facturile anexate nu îndeplinesc condiția impusă de art.46 cod comercial, aceea de a fi acceptate la plată.
Prin urmare, în lipsa unei creanțe certe, ca una din condițiile necesare declanșării procedurii Legii nr.85/2006, cererea introductivă a acestui creditor urmează a fi respinsă.
Relativ la cererea creditorului SC SRL, aceasta este întemeiată.
Astfel, se constată că,împotriva debitorului, creditorul (îndreptățit conf. art.3 pct.6) are o creanță în cuantum de 27.925 lei, așa cum rezultă din biletul la ordin anexat, creanță care este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile și care depășește valoarea prag prevăzută de art.3,pct.12 din Lg.85/2006.
De asemenea, se constată că, în cauză, sunt incidente disp.art.1 al.1 din aceeași lege, drept pentru care,în temeiul art.33 al.6, cererea creditorului va fi admisă și pe cale de consecință se va deschide procedura generală a insolvenței față de debitor.
Se vor dispune și măsurile imediate prevăzute de lege, iar în ceea ce privește desemnarea administratorului judiciar, aceasta se va face în raport de complexitatea dosarului, ofertele depuse la dosar, disponibilitatea de timp și resurse umane ale practicianului în insolvență, cât și de experiența sa necesară unei buni administrări a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC CONSTUCT SRL (fostă SC SRL) criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a precizat că și-a schimbat atât denumirea cât și sediul și structura acționariatului, considerând că, față de aceste schimbări intervenite în luna februarie 2009, se impunea citarea sa la noua adresă.
Pe fond, a susținut că nu datorează suma solicitată de intimată, motiv pentru care a solicitat verificarea istoricului relațiilor lor comerciale, însă solicitarea sa a rămas fără răspuns.
Alăturat cererii a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare creditoarea SRL a invocat tardivitatea introducerii cererii de recurs precizând că recurenta a depășit termenul prevăzut de lege, care curge de la comunicarea hotărârii respectiv de la (16.12.2008) și că modificările invocate au fost operate după această dată tocmai pentru tergiversarea procedurii.
În ceea ce privește debitul pentru care a solicitat deschiderea procedurii, acesta a fost recunoscut atât prin emiterea unui bilet la ordin cât și prin adresa nr. 109/29.10.2008.
Recursul este tardiv.
Prin chiar cererea de recurs recurenta recunoaște faptul depunerii cererii peste termenul prevăzut de lege, fără a solicita repunerea în termenul de recurs.
Instanța nu poate primi apărarea acesteia referitoare la necesitatea recomunicării hotărârii la noul său sediu având în vedere faptul că hotărârea recurată a fost comunicată legal la sediul vechi, în luna decembrie 2008, anterior schimbării acestuia (în luna februarie 2009) iar acest aspect nu a fost contestat în cauză.
Raportat la modalitatea și la momentul comunicării hotărârii atacate către recurentă, nedisputate în cauză, precum și la faptul că schimbarea sediului acesteia s-a făcutdupă comunicarea hotărârii, Curtea constată că recursul a fost formulat la data de 31.03.2009, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, și care a început să curgă de la data comunicării hotărârii.
Prin urmare instanța va respinge recursul ca tardiv și în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv rec formulat de SC CONSTRUCXT SRL B împotriva sentinței 162/S/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași -judecătorul sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.12.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|