Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1311/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZI A Nr. 1311
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de creditoarele DGFP O și AVAS B, împotriva sentinței nr. 294 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ prin lichidator și intimatele pârâte -A și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta creditoare AVAS B, reprezentată de consilier juridic și intimatele pârâte - și personal, și asistate de avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse prin serviciul arhivă au fost depuse la dosarul cauzei note scrise formulate de creditoarea AVAS B, cu privire la excepția tardivității recursului formulat de aceasta.
Avocat, depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr. 104/2008 precum și concluzii scrise, arătând că nu mai are cereri de formulat.
Instanța apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra excepției tardivității recursului formulat de creditoarea AVAS B și apoi pe fondul cauzei.
Consilier juridic, pentru recurenta creditoare AVAS B, cu privire la excepția tardivității recursului formulat, arată, într-o primă teză că acesta a fost formulat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea 85/2006, ultima zi de declarare a recursului fiind ziua de 1 octombrie 2008.
Într-o teză subsidiară, arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 103 cod procedură civilă, dispoziții ce vin în completarea Legii nr. 85/2006, unde se prevede că termenul pentru declararea recursului este de 15 zile de la comunicare.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința modificării sentinței recurate în sensul atragerii răspunderii administratoarelor - și.
Cu privire la recursul formulat de creditoarea DGFP O, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat.
Avocat, pentru intimatele pârâte -A și, cu privire la excepția tardivității recursului formulat de creditoarea AVAS B, solicită admiterea acestei excepții și respingerea recursului formulat ca tardiv.
Pe fond, solicită respingerea ambelor recursuri formulate în cauză și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Arată dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea 85/2006, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, deoarece vinovăția persoanelor care au făcut parte din conducerea unității, nu a fost dovedită, faptele acestora nu au îmbrăcat niciodată intenția de vinovăție, ci datorită conjuncturii de la acea dată și a cauzelor externe care au determinat insolvența societății.
În cauza de față nu a fost un management defectuos ci alte cauze, respectiv prețurile scăzute la cereale, lipsa fondurilor, seceta prelungită, care au determinat administratorii, intimatele pârâte de astăzi, să vândă anumite pasive ale societății agricole pentru achitarea salariilor angajaților.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin cererile înregistrate în dosarul nr. 200/F/- creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice O, și Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului B au solicitat antrenarea răspunderii materiale a administratorilor sociali ai debitoarei Societatea Agricolă, respectiv și invocându-se diferite fapte care au cauzat starea de insolvență a debitoarei, având ca temei legal prevederile art. 138 lit. b, e din Legea 85/2006.
Tribunalul Olt - Secția Comercială a respins cererile creditorilor ca inadmisibile,potrivit sentinței 545/5 noiembrie 2007, în timp ce Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială, prin decizia nr.83/5.02.2008, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare judecătorului - sindic, cu motivarea că oricare dintre membrii comitetului creditorilor putea să promoveze cererea de antrenare a răspunderii.
Prin Sentința comercială nr. 294/19 mai 2008, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins ca neîntemeiate cererile creditorilor, reținând că principala cauză a stării de insolvență, îl constituie costurile mai mari realizate cu înființarea culturilor în contrast cu prețurile mici practicate pe piață.
Judecătorul sindic constatat că, vânzarea utilajelor societății a condus într-adevăr la scăderea activului și treptat la instaurarea stării de insolvabilitate, însă această hotărâre a fost luată în AGA, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 02 septembrie 2002 și a avut drept justificare plata datoriilor către furnizori.
Totodată, la producerea stării de insolvabilitate a contribuit starea de calamitate naturală din zonă, culturile agricole fiind afectate de secția excesivă din primăvara anului 2003, situația confirmată prin HG 1458/2003.
Împotriva acestor hotărâri au promovat recurs creditoarele AVAS B și DGFP O.
Recurenta AVAS Bac onsiderat că sentința recurată s-a pronunțat cu încălcarea rolului activ al instanței de fond, care nu a analizat incidența în speță a tuturor împrejurărilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006.
În opinia recurentei, se impune atragerea răspunderii persoanelor resposabile de insolvența societății, respectiv membrii organelor de conducere, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006.
Administratorul falitei se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin. 1și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Chiar în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, s-a susținut că era necesar un administrator competent și diligent care să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006 R, este o răspundere specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Cât privește recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice O, s-a învederat că instanța de fond a speculat doar acele mențiuni din rapoartele lichidatorului care erau favorabile apărărilor formulate de cele două pârâte, deși existau destule motive care ar putea constitui o premisă pentru antrenarea răspunderii matrimoniale.
Astfel, procesul-verbal din 02 septembrie 2002 în baza căruia a fost luată hotărârea de a vinde utilajele societății fost întocmit într-o ședință a Consiliului de Administrație și nu a Adunării Generale, cum greșit a reținut instanța de fond.
Cât privește starea de calamitate care ar fi condus la starea de insolvență, singurele dovezi în acest sens sunt actele de constatare încheiate în anul 2000 și 2002.
Dacă s-ar lua în considerare și dispozițiile HG 1458/2003, s-ar înțelege că debitoarea a primit despăgubiri pentru înlăturarea efectelor calamităților și în consecință nu acestea au provocat insolvența debitoarei.
S-a depus întâmpinare de către pârâta, prin care a solicitat respingerea recursurilor în condițiile în care hotărârea judecătorului-sindic a avut în vedere procesul-verbal de calamitate din perioada 2002-2003-2004, dar și constatările lichidatorului.
La termenul din 30 septembrie 2008, Curtea a invocat excepția tardivității recursului formulat de AVAS, pe care a citat-o cu această mențiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază recursul AVAS ca fiind tardiv formulat și nefondat cel promovat de către DGFP
Cât privește excepția de tardivitate a recursului formulat de AVAS B, Curtea a constatat că aceasta este fondată întrucât, potrivit art. 8 alin.2 din Legea 85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
Ori, în speță, comunicarea sentinței către AVAS s-a făcut la 17 iunie 2008, iar recursul a fost promovat la 01.07.2008 (adică într-o zi de ) deci cu depășirea termenului stipulat de legea insolvenței.
Referitor la recursul DGFP O, se acceptă că răspunderea civilă în temeiul art. 138 din Legea 85/2006, presupune îndeplinirea următoarelor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege; existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită, prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde.
Practica judiciară este unanimă în ceea ce privește necesitatea probării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Recurenta a învederat că în speță judecătorul-sindic a speculat doar aceste aspecte care erau favorabile celor două pârâte neținând cont că procesul-verbal din 02.09.2002 a fost întocmit într-o ședință a Consiliului de Administrație și nu a Adunării Generale, iar în ceea ce privește starea de calamitate, singurele dovezi sunt actele de constatare încheiate în anul 2000 și 2002.
Trebuie subliniat faptul că, raportat la dispozițiile art. 129 alin. 5 din Codul d e Procedură Civilă, judecătorul sindic are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii și în nici un caz să facă aprecieri speculative în favoarea unei dintre părți.
În speța de față, este nejustificată susținerea recurentei DGFP O cum că judecătorul sindic ar fi fost părtinitor în ceea ce privește poziția sa, în condițiile în care a ținut seama de probele anexate la dosar.
Astfel, este cert că societatea debitoare, având în vedere specificul activității, a fost afectată de seceta din anii 2000 și 2002, dovada fiind cele două acte de constatare a calamității, dar și de actul normativ care a fost adoptat în acest sens.
Faptul că, actul normativ a prevăzut un anumit cuantum al despăgubirilor nu au relevanță sub aspectul pagubelor pricinuite societății, pentru că oricum aceste despăgubiri nu vor putea acoperi întregul prejudiciu.
Este adevărat că hotărârea de a vinde utilajele nu a fost luată în AGA din 02.09.2002, ci de către Consiliul de Administrație, care potrivit art. 37 din Legea 36/1991 este ales de adunarea generală iar întrunirea Consiliului a vizat problemele urgente privind activitatea curentă a debitoarei, respectiv achitarea plății furnizorilor de sămânță.
Atâta timp, cât nu s-a dovedit că vânzarea respectivelor utilaje a cauzat starea de insolvență a SA sau că respectivii pârâți se fac vinovați de modul în care au înțeles să administreze societatea debitoare, Curtea, în raport de prevederile art. 312 pr. civ. va respinge recursul DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr. 294 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SOCIETATEA AGRICOLĂ prin lichidator, cu sediul în C,-,. 21-36,.2,.4, județul D și intimații pârâți -, domiciliat în comuna, sat, județul O și, cu domiciliul în comuna, județul O, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea O, împotriva aceleiași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
23 Octombrie 2008
Red, jud.
Jud. Fond.
Ex.4. Tehnored MD 30.10.2008
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
