Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 520/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(număr în format vechi 483/F/1/2006)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 520

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SA F J/- CF -, împotriva sentinței nr.419 din 04 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- (nr.în format vechi 88/F/2006), în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA F, prin lichidator INSOLVENȚĂ C și intimatul administrator judiciar

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta debitoare SC SA F, prin director, și consilier juridic, lipsind intimata creditoare SC SA și intimatul administrator judiciar C.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin Serviciul arhivă lichidatorul a depus concluzii scrise, după care consilierul juridic al recurentei debitoare depune un set de acte.

Consilierul juridic al recurentei debitoare solicită acordarea unui nou termen pentru a depune acte cu care să infirme starea de insolvență a societății.

Curtea respinge cererea formulată reprezentantul recurentei creditoare, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilierul juridic al recurentei debitoare solicită admiterea recursului conform motivelor scrise, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației și respingerii cererii prin care creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenței având în vedere că s-a făcut dovada că SC SA F nu a încetat plățile către creditoare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

La data de 7 iunie 2006, creditoarea SC F, reprezentată de lichidatorul judiciar SC SA C, a solicitat declanșarea procedurii insolvenței debitorului. SA F, invocând în favoarea sa existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 8.380.497.901,57 lei ROL, constatată prin decizia nr.983/2.11.2004 a Curții de APEL CRAIOVA, precum și starea de încetare de plăți de cel puțin 30 de zile.

Prin sentința nr.419 din 04 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, a fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SA F, a fost admisă cererea creditoarei SC SA F, prin lichidator judiciar SC SA pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA.

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA, a fost numit administrator judiciar care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție de 1000 RON.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și ORC prin, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea nr.85/2006.

S-a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la data de 6 decembrie 2007, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 17 ianuarie 2008 și pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 14 februarie 2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că natura specifică a raporturilor contractuale dintre părți, precum și natura serviciilor asigurate de către debitor, furnizarea apei menajere municipiului F, presupun asigurarea unei permanențe și recuperarea succesivă a prețului serviciilor oferite de la cetățenii localității. S-a reținut, de asemenea, că debitoarea a efectuat în ultimul an mai multe plăți către principalii creditori, însă cuantumul acestora este nesemnificativ,astfel încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.3 din Legea nr. 85/2006 pentru admiterea cererii creditoarei.

Împotriva sentinței a formulat recurs debitoarea SC F, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.

O primă critică vizează nepronunțarea de către judecătorul sindic conform Legii nr.64/1995 și reținerea greșită a stării de încetare a plăților timp de cel puțin 30 de zile, în condițiile în care din documentele depuse la dosar rezultă că a efectuat plăți de la începutul anului 2006 și până la data de 21.12.2007 atât către creditor, cât și față de alți parteneri ai raporturilor contractuale, în sumă totală de 2.015.789,74 lei.

Cea de-a doua critică a recurentei a vizat faptul că judecătorul sindic nu s-a conformat indicațiilor instanței de recurs de a avea în vedere apărările formulate în recurs.

În acest sens. a învederat că prin decizia nr.983/02.11.2004 a fost obligată către SC SA C la plata sumei de 18.085.491,46 lei, reprezentând contravaloarea energie termică furnizată și facturată și 5.705.119.305,57 lei reprezentând penalități de întârziere.

A susținut că neplata energiei termice furnizate către populație s-a datorat lipsei resurselor financiare ale acesteia, necoerențelor legislative în domeniul energiei termice, cât și politicii de guvern în perioada 2000 - 2003, neachitarea energiei nefiindu-i imputabilă.

A mai arătat că a obținut titluri executorii care formează obiectul mai multor dosare de executare, astfel încât are de încasat de la proprii debitori sume mai mari decât creanța pentru care s-a deschis procedura împotriva sa.

A precizat că este singurul furnizor al apei potabile din orașul F și că își desfășoară activitatea în baza unui contract de concesiune cu Primăria Orașului F, astfel încât încetarea activității sale ar avea implicații sociale grave pentru populație, agenți economici și instituții publice prin sistarea alimentării cu apă potabilă.

La data de 17.03.2008, recurenta a depus o precizare la dosar prin care a arătat că de la data de 21.12.2007 și până la data de formulării cererii a efectuat plăți în cuantum de 160.402,29 câtre diverși creditori și către salariați.

Aceleași precizări prin care recurenta a încunoștiințat instanța de recurs în legătură cu plățile în cuantum de 1113.163,65 în perioada 14.03.2007 - 03.05.2008 au fost depuse la data de 07.04.2008 și 05.05.2008.

Analizând sentința conform dispozițiilor art.3041Cod pr. civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

De la data intrării în vigoare a Legii nr.85/2006, respectiv 21.07.2006, conform art.156 alin.3 din acest act normativ, a fost abrogată Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată.

În cuprinsul noului act normativ legiuitorul nu a prevăzut și dispoziții tranzitorii referitoare la rezolvarea conflictelor în timp ale normelor, astfel încât, conform art.149 din Legea nr.85/2006, în lipsa unor dispoziții exprese din legea specială se aplică prevederile corespunzătoare ale Codului d e procedură civilă.

Potrivit art.725 alin.4 pr. Civ. actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor legii vechi.

Prin urmare, cererii formulate de SC SA C, în calitate de administrator judiciar al creditoarei SC SA F, îi sunt aplicabile dispozițiile legii în vigoare la data formulării ei, respectiv dispozițiile Legii nr.64/1995.

Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.64/1995, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, iar în conformitate cu dispozițiile art.36 alin.1 lit.b din același act normativ, orice creditor care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților față de acesta timp de 30 de zile, în condițiile în care creanțele au un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 4.000 EURO, calculat la data formulării cererii introductive.

Chiar dacă a avut în vedere dispozițiile Legii nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii împotriva debitoarei, întrucât s-a făcut dovada de către creditoare că se află în posesia unei creanțe certe, lichide și exigibile mai vechi de 30 de zile, peste cuantumul minim prevăzut de lege, iar debitoarea nu a dovedit existența sumelor disponibile pentru plata datoriei scadente.

Chiar dacă debitoarea a făcut dovada unor plăți către diverși parteneri contractuali, inclusiv către creditoarea care a formulat cererea de deschidere a procedurii, așa cum a reținut și judecătorul sindic, cuantumul acestora în raport de creanța existentă, de 8.380.497.901,57 lei ROL, este nesemnificativ.

Întrucât s-a dovedit incapacitatea vădită recurentei debitoare de a plăti datoriile exigibile cu sumele de bani disponibile, s-a reținut corect că debitoarea se află în insolvență, astfel cum este definit acest termen prin art.1 alin.2 din Legea 64/1995, republicată

Faptul că recurenta este singurul furnizor de servicii de gospodărire comunală din orașul F nu este de natură a determina respingerea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva sa. Aceasta, cu arătat mai mult cu cât își poate declara intenția de reorganizare prin propunerea unui plan de reorganizare care să prevadă fie restructurarea și continuarea activității, fie lichidarea unor bunuri din averea sa, fie o combinație a celor două variante de reorganizare și să indice perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității sale, cu mijloacele financiare disponibile, având însă în vedere în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor.

Cât privește critica referitoare la neconformarea instanței de fond indicațiilor Curții de APEL CRAIOVA de a avea în vedere la soluționarea cererii și apărările formulate în recurs se apreciază că este, de asemenea, neîntemeiată.

Din considerentele deciziei nr.274 din 15 martie 2007 rezultă că sentința nr. 629/25.10.2006 a Tribunalului Dolja fost casată întrucât au existat neconcordanțe între minută, considerentele și dispozitivul sentinței, astfel încât instanța de recurs nu a dezlegat probleme de drept și nici nu s-a pronunțat asupra necesității administrării unor probe.

Potrivit dispoz. art. 315 alin.1 pr.civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului doar asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, iar în conformitate cu dispoz. alin.3 al aceluiași articol, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța de fond s-a conformat acestor dispoziții legale, în sensul că, neexistând probleme de drept dezlegate și indicații asupra necesității administrării unor probe de către instanța de fond, a procedat la judecarea pricinii ținând seama de motivele invocate prin cererea de deschidere a procedurii și întâmpinarea debitoarei.

Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit art.312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul debitoare SC SA F J/- CF -, cu sediul în F,-, județul D, împotriva sentinței nr.419 din 04 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- (nr.în format vechi 88/F/2006), în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA prin lichidator SERVICII INSOLVENȚĂ C, cu sediul în C,-, județul D și intimatul administrator judiciar C, cu sediul în C, B, nr.15 A-B, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. jud. 4 ex.

Jud.fond.

29 Mai 2008

Tehnored. P/25.06.2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 520/2008. Curtea de Apel Craiova