Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1343/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1343/COM.
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului comercial declarat de recurenta - - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC SA - cu sediul în C,-, -1,.P, jud. C, împotriva încheierii nr.80/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA - cu sediul în, Calea B nr.19, județ C - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ACTIVE - cu sediul în B, sect.2, Intrarea -, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -.-, nr.18, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, având ca obiect procedura insolvenței Art. 19 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea adresată judecătorului sindic la data de 01.04.2009, creditoarea DGFP a solicitat să se dispună schimbarea administratorului judiciar, cu ACTIVE cu un onorariu fix de 0% și un onorariu de succes de 0,9%.
Prin încheierea nr.80/10.04.2009 cererea a fost admisă, dispunându-se încetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu Cabinet Individual de Insolvență și numirea în calitate de administrator judiciar a Active.
Au fost avute în vedere următoarele argumente:
Potrivit art. 19 alin. 21din Legea nr. 85/2006 modificată prin OUG nr. 173/2008, creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau după caz lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația.
Această decizie poate fi contestată de ceilalți creditori în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență (art. 19 alin.3 din Legea nr.85/2006).
Din tabelul preliminar întocmit la 19.03.2009 de administratorul judiciar desemnat prin sentința civilă nr. 5005/com/18.12.2008 a Tribunalului Constanța rezultă că DGFP are o creanță de peste 50% din valoarea totală, astfel încât are dreptul de a decide fără consultarea adunării creditorilor înlocuirea administratorului judiciar desemnat de judecătorul sindic.
Această decizie a creditoarei Caf ost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1457/2009 iar în termenul de 3 zile prevăzut de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 creditorii nu au formulat contestație.
Soluția a fost atacată cu recurs de către, administrator judiciar al SC SA.
Prin motivele de recurs se critică modul de organizare a selecției de către DGFP C pentru desemnarea unui administrator judiciar.
În drept se invocă art. 19 și următoarele din legea nr. 85/2006, Ordinul Președintelui ANAF nr. 1009/2007 privind procedura de selecție a practicienilor în insolvență.
În apărare DGFP C depune întâmpinare prin care se susține legalitatea selecției organizată pentru numirea practicianului în insolvență.
Recursul a fost respins ca nefondat întrucât în mod legal prima instanță a procedat la schimbarea administratorului judiciar în condițiile legii nr. 85/2006.
Recurenta nu critică încălcarea prevederilor legale de către judecătorul sindic la numirea unui alt administrator judiciar ci modul în care s-a organizat selecția de către DGFP C, aspecte care exced obiectului acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC SA - cu sediul în C,-, -1,.P, jud. C, împotriva încheierii nr.80/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA - cu sediul în, Calea B nr.19, județ C - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR ACTIVE - cu sediul în B, sect.2, Intrarea -, intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str. -.-, nr.18, jud. C și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud. C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.hot.
Red.jud.
19.11.2009
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|