Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1354/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1354
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de SC " Italia"SRL Focșani împotriva sentinței comercial nr. 199/S din 02 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, din care rezultă că la data de 07 2009 s-au depus prin serviciul de registratură, din partea societății recurente, concluzii scrise la cererea de recurs formulată în cauză.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 30 noiembrie 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Față de cererea recurentei, prin apărător, de amânare a pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele.
Prin sentința comercială nr. 199/S din 2 aprilie 2009 Tribunalul Iași - judecător sindic a admis contestația formulată de debitorul SC " " SRL I și a respins cererea formulată de creditorul SC " Italia" SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC " " SRL. Creditorul a fost obligat să-i plătească debitorului suma de 12.765,13 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocați.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că, în conformitate cu prevederile art.31 din Legea nr.85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate formula o cerere introductivă, prin creditor îndreptățit înțelegându-se, potrivit art.3 pct.6 și 12 din această lege, creditorul care are împotriva patrimoniului debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, într-un cuantum superior valorii prag de 10.000 lei. Rezultă - din conținutul acestor prevederi legale - că fără se a impune existența unui titlu executoriu, pentru a-și valorifica creanța prin intermediul procedurii insolvenței, respectiva creanță trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de a fi certă (adică să fie neîndoielnică, asupra ei să nu existe litigiu), să fie lichidă (cuantumul ei să fie precis determinat în bani), să fie exigibilă (să fie ajunsă la scadență, să poată fi pretinsă) și să aibă un cuantum superior valorii de 10.000 lei. De asemenea, potrivit art.379 Cod procedură civilă, creanța certă este și aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte ce emană de la debitor sau recunoscute de acesta.
În speță, creditorul solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului, arătând că acesta nu a onorat integral obligația de plată a lucrărilor cuprinse în devizul nr.-/18.12.2007 și pretinse prin factura nr.- din 18.12.2007, iar neexecutarea impune obligarea acestuia și la plata clauzei penale, în valoare de 25.000 lei, conform facturii nr.- din 30.10.2008.
Este real că părțile în litigiu au încheiat - la data de 24.09.2007 - un contract prin care creditorul, în calitate de antreprenor, se obliga să execute, până cel târziu data de 05.10.2007, lucrări de excavații și umpluturi pentru " de locuințe 3 Imobile cu P + 5" situat în I, pentru un preț de 25.710,3 euro, ce urma a fi plătit în lei, la cursul BNR din ziua emiterii facturii, pe bază de situație de lucrări efectiv executate, prezentată la fiecare sfârșit de lună creditorului-beneficiar al lucrărilor.
Creditorul își legitimează creanța invocată pe un deviz de lucrări neconfirmat de beneficiarul acestora și - respectiv - o factură care nu îndeplinește condiția impusă de art.46 Cod comercial - aceea de a fi acceptată la plată - documente care, fiind întocmite unilateral de creditor și purtând doar semnătura acestuia, nu pot proba opozabil, în condițiile convenite prin contractul încheiat, executarea lucrărilor pentru care se pretinde plata, executare care este contestată - de altfel - de debitor.
Întrucât între părți există serioase divergențe în legătură cu executarea contractului încheiat, debitorul opunând excepția de neexecutare a acestuia din partea creditorului, speța are un caracter complex, așa încât pronunțarea asupra ei pe baza procedurii execuționale a insolvenței nu este posibilă, întrucât judecata nu poate merge până la a examina modul în care s-au derulat raporturile contractuale și a stabili direct dreptul de a pretinde și obține plata de la debitorul obligației neexecutate.
Probele cauzei depășesc cerințele pentru o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr.85/2006, al cărui obiect nu se poate raporta decât la verificarea creanței și a stării de insolvență, fără a se putea analiza circumstanțele relației contractuale a părților, materializată în contractul încheiat la data de 24.09.2007, analiză care se poate realiza într-un proces, pe calea dreptului comun, cu plata corespunzătoare a taxelor judiciare și în cadrul căruia, pe baza probelor ce se vor administra, se va stabili existența sau inexistența obligației de plată a debitorului și respectiv neexecutarea din partea creditorului, răspunderea ce revine părților și sancțiunea ce eventual poate interveni în acest caz, în favoarea părții care și-a executat obligația.
Nu în ultimul rând, trebuie reținut că în cauză nu este întrunită nici cerința legală a insolvenței, cu actele depuse debitorul demonstrând că încasează și efectuează plăți pentru exercițiul comerțului său, fluxul de numerar evidențiat de aceste documente probând existența disponibilităților necesare pentru plata datoriilor sociale, pe măsură ce ele devin exigibile și că - deci - neplata sumei reclamate de creditor are alte cauze decât lipsa disponibilităților bănești.
Întrucât în cauză nu s-a dovedit existența unei creanțe care să îndeplinească cumulativ caracterele de a fi certă, lichidă și exigibilă, iar neplata nu este cauzată de lipsa lichidităților, ci este consecința unui refuz de plată justificat pe anumite apărări, ce eventual pot fi discutate într-un proces de fond, s-a admis contestația debitorului și s-a respins cererea creditorului.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a dispus obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată suportate de debitor din culpa acestuia, care pentru recuperarea unui debit apelează la procedura insolvenței ca la un simplu mijloc de executare, deși aceasta este o formă de executare excepțională, ce intervine numai în situația în care debitorul se află în insolvență, pentru datorii certe, lichide și exigibile.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea SC " Italia" SRL Focșani, criticând modul în care a fost soluționată cererea de deschidere a procedurii și solicitând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată.
Recurenta învederează că i s-a pus în vedere de către instanța de judecată, la cererea debitorului, plata unei cauțiuni în cuantum de 5000 lei, în condițiile art. 33 alineat (3) din Legea nr. 85/2006. Arată că în conformitate cu ultima teză a textului de lege "dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă", instanța de judecată nemaiavând căderea de a cerceta fondul cauzei, neplata cauțiunii conducând la respingerea cererii - ca inadmisibilă - și nu ca neîntemeiată (nu se mai fac cercetări pe fondul cauzei).
Or, astfel cum se poate observa din cuprinsul dosarului de fond, recurenta nu și-a executat obligația procesuală impusă de instanța de judecată (a considerat că este neavenit să plătească o sumă de bani drept cauțiune, atât timp cât avea de recuperat bani de la debitor), cererea trebuind să fie respinsă fără a se mai intra în cercetarea fondului, textul de lege fiind imperativ în această privință și nu dispozitiv.
Susține recurenta că modalitatea de soluționare a cauzei are o vădită importanță, atât asupra nelegalității hotărârii pronunțate cât și asupra modului în care instanța de fond a obligat-o la plata unor cheltuieli nerezonabile și excesive, considerentele hotărârii creând aparența de legalitate a cheltuielilor. că obligarea sa la plata sumei de 12.765,12 lei (127.652.300 lei vechi) reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat - este disproporționată în raport cu elementele cauzei, cheltuielile fiind nepotrivit de mari atât "față de valoare pricinii" cât și față de "munca îndeplinită de avocat" [art. 274 alineat (3) Cod procedură civilă]. Astfel, în ceea ce privește valoarea pricinii onorariul reprezintă mai mult de o pătrime din valoarea obiectului cauzei, disproporția fiind vădită.
În ceea ce privește munca prestată de avocat, apreciată unanim în doctrină ca fiind criteriul fundamental în raport cu care instanța poate statua, în conformitate cu prevederile art. 274 alineat (3) Cod procedură civilă, asupra posibilităților de reducere a onorariului de avocat, susține recurenta că raportat la diligențele depuse în cauză (redactarea contestației și asigurarea unui avocat substituent pentru susținerea acesteia pe parcursul a două termene de judecată - susținere ce nu mai era necesară, întrucât nu s-a plătit cauțiunea) onorariul este total disproporționat.
dispozițiilor privind stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată încalcă - potrivit jurisprudenței CEDO - dreptul la un proces echitabil, cheltuielile de judecată trebuind să fie - în viziunea Curții - proporționale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat, nesocotirea acestor garanții ale unui proces echitabil fiind sancționată în mod frecvent ca încălcând dispozițiile art. 6 din Convenție.
Cercetarea elementelor de fond ale cauzei de către instanță (s-au făcut referiri atât asupra caracterului creanței cât și asupra stării de insolvență, referiri ce stau la baza considerentelor și în mod firesc asupra dispozitivului) nu face - în opinia recurentei - decât să legitimeze în mod artificial acordarea cheltuielilor de judecată, la o cercetare superficială a cauzei fiind creată impresia unei munci avocațiale susținute.
întâmpinare, intimata SC " " SRL solicită respingerea recursului, arătând că în mod corect judecătorul sindic a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantumul solicitat. Intimata învederează că recurenta a introdus, cu rea-credință, o cerere neîntemeiată de deschidere a procedurii insolvenței, folosind abuziv procedura specială, deși avea la dispoziție calea dreptului comun.
SC " " SRL susține că instanța de fond a avut nemijlocit posibilitatea de a aprecia asupra valorii serviciilor de asistență juridică și de reprezentare de care a beneficiat intimata pe parcursul litigiului.
Intimata învederează că recurenta invocă, în susținerea diminuării cheltuielilor de judecată, art. 6 din privind dreptul la un proces echitabil, fără a exemplifica însă situațiile concrete ce au legătură cu prezenta cauză. Onorariul avocațial ce a fost dovedit la dosarul de fond s-a stabilit în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile profesiei de avocat și în conformitate cu convenția intervenită între intimată și societatea de avocatură care a reprezentat-o cu succes în cadrul litigiului. Susține intimata că, potrivit art. 30 alineat (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, "pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său".
Potrivit Codului deontologic al avocaților din România (Hotărârea Congresului avocaților din 19-20 iunie 1999), "avocatul trebuie să-și informeze clientul cu privire la tot ceea ce cere cu titlu de onorarii, iar valoarea însumată a onorariilor sale trebuie să fie echitabilă și justificată modalitatea de calculare a onorariilor trebuie să fie în conformitate cu normele baroului din care face parte avocatul". Totodată, potrivit art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat din 25.09.2004:
"(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
(2) Onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.
(3) Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:
a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client;
b) natura, noutatea și dificultatea cazului;
c) importanța intereselor în cauză;
d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;
e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;
f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;
g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat;
h) situația financiară a clientului;
i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante".
Intimata susține, referitor la importanța protejării intereselor sale față de introducerea abuzivă a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, că simpla formulare a unei cereri privind insolvența unei societăți comerciale - ce activează în domeniul imobiliar al unei economii afectate de actuala criză - reprezintă un prejudiciu adus relațiilor acesteia, atât cu partenerii economici, cât și cu elementul esențial supraviețuirii sale pe piață, respectiv clienții. În considerarea afectării acestor relații, caracterizate până acum de bonitate, recurenta a introdus cererea în insolvență, pentru aof orța să achite niște sume necuvenite, în schimbul renunțării la acțiune.
Într-o altă ordine de idei, arată intimata, a trebuit să efectueze toate demersurile necesare pentru a preîntâmpina neajunsul eventualei admiteri a cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulate de recurentă și, implicit a-și proteja relațiile cu furnizorii, antreprenorii, alți parteneri de afaceri, precum și clienții, în special. Impactul psihologic asupra pieței de consum (în cazul intimatei, cumpărătorii apartamentelor ce urmau a fi vândute de ea), în raport de simpla mențiune ce ar fi putut purta asupra sa - "în insolvență", ar fi ajuns la cote prejudiciabile acesteia, dacă cererea abuzivă a recurentei ar fi fost admisă.
Concluzionând asupra considerării importanței cauzei, SC " " SRL arată că a investit în suportul juridic pe care l-a apreciat fiind cel mai potrivit apărării sale, pentru a preîntâmpina o situație catastrofală existenței pe piață a societății.
În ceea ce privește situația sa financiară, intimata pretinde că înscrisurile administrate la fond, pentru dovedirea situației financiare foarte bune a acesteia, sunt în continuare un criteriu determinant în susținerea solvabilității sale și a capacității de a efectua plăți. Cu privire la reprezentanții săi convenționali, SC " " SRL apreciază, astfel cum a fost apreciat și la momentul contactării acestora, că elemente precum experiența și reputația au fost esențiale la stabilirea remunerației avocațiale. Totodată, în susținerea efortului profesional al reprezentanților intimatei, la pregătirea argumentelor invocate în susținerea contestației efectuate în fond, a fost necesară lămurirea situației financiare contabile, iar la aceasta, reprezentanții convenționali au apelat la contribuția contabilă a departamentului lor de specialitate. În acest sens, reprezentanții convenționali ai intimatei au efectuat într-un timp foarte scurt un efort susținut și cuantificat într-un număr de ore de muncă ridicat, privind sintetizarea argumentelor juridice și contabile necesare contestației formulate. Este lesne de constatat volumul de muncă depus pentru realizarea unei apărări profesioniste, standardele superioare și, mai ales, eficiente. Cu această ocazie, intimata solicită instanței să constate calitatea, amplitudinea și complexitatea documentelor redactate de reprezentanții legali ai SC " " SRL, care au fost depuse de aceștia în dosarul de fond, volumul mare de documente studiate, indicate ca dovezi în susținerea și probarea afirmațiilor reprezentanților legali ai societății, exercitarea acestei activități de asistență juridică în mod temeinic la termenele de judecată, prin pregătirea de documente și folosirea mijloacelor legale pentru apărarea cu probitate și în mod profesionist a intereselor SC " " SRL. Referitor la constrângerile de timp sub imperiul cărora a fost nevoit avocatul să lucreze, intimata solicită instanței de judecată să constate că asistența juridică profesionistă a fost furnizată către SC " " SRL având în vedere termenele speciale impuse de lege în diferite situații, termene cum a fost, cu titlu de exemplu, cel de 10 zile de la primirea cererii, în care societatea pretins debitoare trebuia să conteste starea de insolvență, prevăzut de art. 33 alineat (2) din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este în parte fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Este adevărat că - potrivit articolului 33 alineat (3) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței - dacă nu se consemnează în termen cauțiunea cererea introductivă va fi respinsă. Astfel ar fi trebuit să procedeze în cauză judecătorul sindic, fără a mai examina existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a SC " Italia"SRL Focșani asupra SC " " SRL Soluția de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței este - însă - corectă, motiv pentru care se cuvine a se proceda numai la înlăturarea considerentelor din sentință care privesc incidența art. 3 punctul 6 din Legea nr. 85/2006 și a articolului 379 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat în ceea ce privește aplicarea de tribunal a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă. Aplicarea textului menționat s-a făcut greșit, ceea ce atrage incidența punctului 9 al articolului 304 Cod procedură civilă.
Curtea de apel reține că - potrivit alineatului (1) al articolului 274 Cod procedură civilă - partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speță, SC " Italia" SRL este parte căzută în pretenții. Alineatul (3) al articolului 274 stabilește - însă - dreptul judecătorului de a mări sau micșora onorariile avocaților, la care va fi obligată partea căzută în pretenții, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Instanța de recurs constată că în cauză trebuia aplicat de tribunal alineatul (3) al articolului 274 Cod procedură civilă, onorariul de 12765 lei apărând nepotrivit de mare față de valoarea creanței pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței (54.202 lei, onorariul reprezentând 23% din valoarea creanței). Verificând constituționalitatea textului menționat, Curtea Constituțională - în Decizia nr. 493 din 29 mai 2007 - a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu - convertit în cheltuieli de judecată - urmează a fi suportat de partea potrivnică (dacă a căzut în pretenții) ceea ce presupune în mod necesar ca onorariul să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea față de partea potrivnică - care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale - este consecința însușirii sale de instanță, prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. Instanța de contencios constituțional citează și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care - atunci când soluționează pretențiile la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților - statuează că acestea urmează a fi recuperate de la partea adversă numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Aplicând considerentele cu caracter general ce preced la speța de față, curtea de apel reține că în cererea de deschidere a procedurii insolvenței - respectiv în contestația debitoarei - cheltuielile aferente onorariului de avocat, solicitate de debitoare cu titlu de cheltuieli de judecată, au fost făcute în cuantumul reținut de judecătorul sindic, dar nu se situează la un nivel rezonabil, raportat la valoarea creanței pentru care s-a cerut deschiderea procedurii.
În baza art. 304 punctul 9 și art. 312 alineat (3) Cod procedură civilă, curtea va admite recursul, modificând în parte sentința recurată, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, al căror cuantum va fi redus la 5420 lei (10% din valoarea creanței pretinse), cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de creditoarea Italia SRL Focșani împotriva sentinței comerciale nr. 199/S din 02.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași hotărâre, pe care o modifică în parte, în ce privește cheltuielile de judecată.
Obligă creditorul să plătească debitorului suma de 5420 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.12.2009.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex.
06.01.2010
Tribunalul Iași - Judecător sindic
Președinte:Claudia Antoanela SusanuJudecători:Claudia Antoanela Susanu, Anca Ghideanu, Liliana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
