Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1338/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1338
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 315/S din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G, reprezentantul recurentei-creditoare B, lipsă fiind intimata-debitoare SRL I, prin lichidator și intimatul - creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, din care rezultă că recursul este la al doilea termen de judecată.
La data de 17 2009 s-a depus, prin serviciul de registratură din partea recurentei - creditoare B, dovada trimiterii în termen a cererii de recurs, respectiv borderoul de expediție nr. 246/ 13.08.2009.
Față de înscrisul depus pentru acest termen de recurenta -creditoare B, instanța apreciază că cererea de recurs este depusă în termenul prevăzut de lege, constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic G, reprezentantul recurentei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și casarea sentinței comerciale nr. 315/S din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, cu trimitere în vederea rejudecării cauzei. Motivează că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alineat 3, teza finală din Legea nr. 85/2006, arătând că dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenință să se prescrie, creditorii pot solicita autorizarea formulării cererii privind atragerea răspunderii.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 315/S din 21 mai 2009, Tribunalul Iași - judecător sindic a respins obiecțiunile formulate de creditorul B împotriva raportului nr.1/07.01.2009 și a raportului final nr.157/03.03.2009, ambele întocmite de lichidatorul judiciar
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, -a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC SRL,având număr de ordine în RC J- și cod unic de înregistrare -.
S-a dispus radierea debitorului SC SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a aprobat decontul prezentat de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 2.574,27 lei, din care 894,27 lei reprezintă cheltuieli de procedură și suma de 1.680 lei onorariu.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că - prin sentința comercială nr.491/S/09.10.2008 - s-a deschis procedura simplificată a insolvenței împotriva debitorului SC SRL P, constatându-se că acesta face parte din categoria debitorilor prevăzuți de art.1alin.2 lit. e din Legea nr.85/2006, fiind anterior dizolvat potrivit încheierii nr.1825 din 28.03.2005, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași. Prin hotărârea susindicată a fost desemnat lichidatorul judiciar care să administreze procedura și au fost fixate termenele limită pentru stabilirea masei pasive.
obligațiilor debitorului, consolidat prin încheierea nr.40/15.01.2009, cuprinde pe creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. I, cu o creanță în sumă de 38.206 lei și AVAS B, cu o creanță în sumă de 439,88 lei.
Prin raportul înregistrat la data de 14.01.2009, lichidatorul judiciar a arătat că începând cu anul 2005 debitorul nu a mai depus situații financiare, ceea ce ar putea echivala cu fapta prevăzută de art.138 alin.1 litera d) din Legea nr.85/2006 și constitui o posibilă cauză de insolvență, dar - pentru că debitorul a fost dizolvat în anul 2005 - nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între această faptă și insolvența societății și nici persoane cărora le-ar fi imputabilă aceasta.
Constatând în cursul procedurii că în patrimoniul debitorului nu există bunuri, din a căror valorificare să poată fi acoperite cheltuielile de procedură și plătite creanțele creditorilor, la data de 10.03.2009 lichidatorul judiciar a înregistrat raportul final, cu propunere de închidere a procedurii, pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, precizând totodată că niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare derulării în continuare a procedurii și că nu s-au identificat fapte de natură a antrena răspunderea personală patrimonială.
Raportul a fost înregistrat și comunicat părților, creditorul AVAS B înțelegând să formuleze obiecțiuni împotriva celor două rapoarte întocmite în procedură de lichidatorul judiciar, apreciind că este prematură închiderea procedurii mai înainte de formularea acțiunii prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care, deși a opinat asupra incidenței în cauză a prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a omis promovarea unei cereri de stabilire a responsabilității organelor de conducere ale debitorului, obligație de care nu poate fi exonerat doar pentru că debitorul nu a depus la dosar documentelor contabile iar - din acest motiv - să fie autorizați creditorii pentru un astfel de demers.
Judecătorul-sindic a reținut că obiecțiunile formulate sunt neîntemeiate, deoarece existența creanței bugetare și imposibilitatea recuperării ei ca urmare a insolvenței debitorului nu constituie o premisă suficientă, care să determine instanța să oblige în mod automat pe administratorul debitorului la plata acestei creanțe. În primul rând, prevederile art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiunea în răspundere, ci acordă acest drept administratorului judiciar/lichidatorului judiciar și, doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor condiții, comitetului creditorilor. Pe de altă parte, lichidatorul judiciar a precizat expres - în raportul depus - că nu a identificat persoane responsabile de insolvența societății debitoare.
Tribunalul a mai constatat că lichidatorul judiciar nu are obligația de a solicita atragerea răspunderii personale a administratorilor debitorului, ci doar această posibilitate, în măsura în care apreciază că printr-o anumită activitate, de natura celor enumerate de art.138 alin.1 lit. a-g din Legea nr.85/2006, s-a cauzat starea de insolvență a societății. În rapoartele pe care le întocmește în cursul procedurii, lichidatorul poate face mențiuni, în sensul prevederilor art.20 alin.1 lit.b, doar prin raportare la dispozițiile art.138 din aceeași lege, fără a putea inventa fapte și responsabilități, a căror săvârșire nu a putut-o constata și respectiv autori pe care nu i-a putut identifica, după cum creditorul pretinde.
În condițiile în care, după cum s-a constatat, debitorul nu are în patrimoniu bunuri ori disponibilități care să justifice continuarea procedurii în chip util, în vederea plății creanțelor reclamate, urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului și evidențele fiscale, în conformitate cu art.131 din Legea nr.85/2006, cu descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
Prevederile art.131 din Legea nr.85/2006 condiționează închiderea procedurii doar de inexistența bunurilor sau a altor elemente de activ în patrimoniul debitorului, așa încât, independent de orice alte împrejurări și indiferent de stadiul în care s-ar afla procedura insolvenței, ea poate fi închisă atunci când, lipsind obiectului lichidării, scopul declarat al acesteia nu poate fi realizat.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, invocând punctele 5, 7 și 9 ale articolului 304 Cod procedură civilă și articolul 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurenta susține că judecătorul-sindic a analizat total eronat cererea sa, deoarece ea a formulat o solicitare ca - în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 - să fie autorizați creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor, din cauză că sunt numai doi creditori). Cererea formulată de AVAS este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, deoarece, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor (în speța de față creditorilor) să formuleze această cerere, cu autorizarea judecătorului sindic.
Recurenta învederează că judecătorul-sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzute de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procedurală, impusă de Legea nr. 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul-sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs. Este evident că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie".
Este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie, având în vedere că, prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nicio posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescrie cu siguranță arată recurenta.
pretinde că - potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății) - răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Totodată, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, susține recurenta că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și cel comercial operează două reguli principale: prima - că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua - că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată - Legea societăților comerciale și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Astfel potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, republicată, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 "acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății". Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată "răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului". Mai mult, având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta învederează că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării ca obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului" (citat din lucrarea: " - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței").
Dispozițiile art. 35 alin. 3 și alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică cât și față de cel al treilea". Afându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, susține recurenta. În cauză, răspunderea trebuie apreciată "in abstracto", cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborate cu art. 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Prejudiciul pretins există, constând în însăși creanța cedată de CAS I către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Articolul 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute de acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat. Este evident - susține recurenta - că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv: " dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie", creditorii pot solicita autorizarea formulării cererii privind atragerea răspunderii.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Recurenta nu a precizat ce forme de procedură - prevăzute sub sancțiunea nulității de articolul 105 alineat (2) Cod procedură civilă - ar fi încălcat judecătorul-sindic, pentru a fi incident motivul de casare de la articolul 304 punctul 5 Cod procedură civilă. Curtea de apel constată, din verificarea sentinței supuse recursului, că nu s-au încălcat forme de procedură dintre acelea la care face referire alineatul (2) al articolului 105.
Instanța de recurs reține că nu este aplicabil punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă, atât timp cât tribunalul a motivat pe larg, logic și convingător soluția judiciară pronunțată, neexistând - în considerentele sentinței supuse prezentului recurs - motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Curtea de apel constată că nici punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă nu-și află aplicabilitatea în speță, câtă vreme - respingând obiecțiunile creditoarei AVAS - judecătorul sindic a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale relevante și - în primul rând - articolul 138 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Instanța de recurs mai reține că nu s-au formulat critici care să excedeze cadrului reglementat de articolul 304 Cod procedură civilă și care să se circumscrie articolului 304 indice 1 Cod procedură civilă. considerații de natură teoretică privind răspunderea materială a administratorilor societăților comerciale ajunse în insolvență nu au legătură cu sentința supusă recursului, în care se verifică doar legalitatea și temeinicia respingerii obiecțiunilor creditoarei și închiderii procedurii insolvenței.
Raportat considerentelor expuse curtea, în aplicarea articolului 312 alineat (1) teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea B împotriva sentinței comerciale nr. 315/S din 21 mai 2009 Tribunalului Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
21.12.2009
Tribunalul Iași - judecător sindic:
Președinte:Claudia Antoanela SusanuJudecători:Claudia Antoanela Susanu, Anca Ghideanu, Liliana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
