Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1358

Ședința publică din 2 iulie 2009

PREȘEDINTE: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 3: Ududec Elena

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului cu domiciliul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 449 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic - pentru creditoarea intimată - Gaz România - Târgu M, avocat pentru debitoarea intimată - - S și consilier juridic pentru lichidatorul judiciar intimat Management Reorganizare Lichidare I - Punct de Lucru S, lipsă fiind recurenta, creditorii intimați S B, Banca Transilvania - Sucursala B, CN - - Filiala - -, Institutul " " I, -, G, - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, - Inspecția de Stat pentru Controlul, sub și de S, Municipiul S - prin primar, SRL, - - Bârlad - prin lichidator Management Reorganizare Lichidare, - - S, - SRL I, - SRL P N, - Câmpina, - Expert SRL S, - SRL G, - GAZ ROMÂNIA SRL B, - S - Z, - - Sibiu, - - B, - - Târgoviște, - Import-Export SRL C N, - Expediții - - județul T, - SRL C N, - Expediții SRL, - - F, - SRL S, - DGP SRL, - - B, - - Târgoviște, - International SRL Reșița, - M- SRL R, - SRL S, - Franța - prin mandatar România Credit Management SRL, - COM SRL R, - GAZ SRL, - - B, - - Bârlad, - România SRL, - România SRL B, - COM SRL B, - SRL Târgoviște, - SRL B, - România SRL B, - - 1 MAI - P, M - B, Apele Române - Direcția Apelor " " B - Serviciul de Gospodărire a Apelor S, Banca Comercială Română - - Direcția - prin Biroul Principal Regional Corporate I, SRL, - - I, - - I, - SRL, - SRL, - SRL, - - I - prin lichidator Casa de Insolvență M I și lichdatorul intimat

Procedura este legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Apărătorul debitoarei intimate - - Sas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A arătat că prin recursul său, DGFP nu a demonstrat că sentința atacată este nelegală; societatea debitoare se află în stare de insolvență și a dovedit aceasta; nu a fost demonstrată reaua credință a debitoarei. În drept a invocat disp. art. 27-28 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Reprezentantul creditoarei intimate GAZ România - Târgu Mas olicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că societatea debitoare se află în stare de insolvență.

Reprezentanta lichidatorului judiciar intimat Management Reorganizare Lichidare Ias olicitat respingerea recursului DGFP ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

În dosarul Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal nr-, față de debitoarea - - Saf ost deschisă procedura insolvenței prin încheierea judecătorului sindic din 24.02.2009.

La data de 18.03.2009, creditoarea DGFP S a formulat opoziție la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, solicitând revocarea încheierii din 24.02.2009.

În motivarea opoziției, creditoarea a precizat că prin sentințele nr. 2654/28.05.2008 și nr.3571/20.08.2008 i-au fost admise contestațiile la executare, au fost anulate procesele verbale de licitație mobiliară și imobiliară întocmite de executorul judecătoresc, urmând ca executarea silită împotriva debitoarei să fie efectuată de organele fiscale, conform art. 136 al. 9 Cod pr. fiscală. În drept, opoziția a fost întemeiată pe prev. art. 32 al. 2 din Legea 85/2006.

Judecătorul sindic, prin sentința nr. 449/28.04.2009 a respins ca nefondată opoziția creditoarei la deschiderea procedurii debitoarei.

În motivarea soluției s-a reținut în principal că prin opoziția formulată, creditoarea susține posibilitatea efectuării executării silite prin organele sale proprii, în ceea ce privește creanța sa - ori scopul procedurii insolvenței este acela de îndestula pe toți creditorii, fără ca aceștia să profite de situația executării silite.

Împotriva sentinței, creditoarea a declarat recurs.

În motivarea recursului, creditoarea a invocat în drept prev. art. 3041, 304 pct. 9 Cod pr. civilă și art. 32 al. 2 din Legea 85/2006. A reiterat în fapt, motivele pe care și-a întemeiat opoziția la prima instanță, respectiv că:

Procesele verbal nr. -/7 noiembrie 2007 și nr.-/ 7 noiembrie 2007 prin care s-a dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile ale debitoarei, au fost notate în conform încheierii nr. 30988/13 noiembrie 2007.

Deoarece a publicat anunțul de vânzare la licitație a bunurilor imobile sechestrare, ulterior aflând că acestea au fost deja vândute de executorul judecătoresc ( adjudecatarilor - SRL S, - SRL S ) fără citarea DGFP

Contestațiile la executare formulate de creditoare au fost admise prin sentințele 2654/2008 și 3571/2008, urmând ca executarea silită să fie efectuată de organele fiscale conform art. 136 al. 9 Cod pr. fiscală.

Recurenta a mai susținut că ceilalți creditori pot să-și depună și ei titlurile executorii la executorul fiscal și să participe la distribuirea sumelor conform art. 170 pct. 1 din OG 92/2003. S-a învederat că admițând opoziția sa conform art. 32 al. 2 din Legea 85/2006, instanța poate fie să respingă ca prematură cererea de deschidere procedurii ( ceea ce presupune posibilitatea de a menține procedura deschisă ), fie să revoce încheierea de deschidere a procedurii - neexistând - conform textului legal invocat - obligația sa de a proba că debitoarea are capacitate de plată.

Motivele de recurs invocate, cu trimitere la prev. art. 3041, 3049Cod pr. civilă, rap. la art. 8 și 32 al. 2 din Legea 85/2006, nu sunt fondate.

Opoziția creditoarei a fost întemeiată în drept, pe prevederile art. 32(2) din Legea nr.85/2006.

Conform acestui text - teza ultimă, creditorul care se opune la deschiderea procedurii insolvenței, trebuie să facă dovada relei credințe a debitoarei.

Ori, creditoarea nu a probat această situație, iar declarațiile de creanțe depuse de un număr mare de alți creditori, vin să certifice o dată în plus, cererea debitoarei.

În atare situație, numai deschiderea procedurii insolvenței poate asigura acoperirea pasivului debitoarei și îndestularea creditorilor, conform art. 2 din Legea 85/2006.

De urmare, dispozițiile legii speciale fiind corect aplicate la pronunțarea sentinței, conform art. 316, 296 Cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat, recursul creditoarei.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului cu domiciliul în S,-, județul S, împotriva sentinței nr. 449 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/7.07.2009

Președinte:Nastasi Dorina
Judecători:Nastasi Dorina, Grapini Carmen, Ududec Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Suceava