Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1381/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.1381/COM
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Monica Costea
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial formulat de debitoarea - MANAGEMENT SRL, cu sediul în C,-, jud. C, număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -, împotriva încheierii nr.1894 din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - creditoare - LEASING SRL, cu sediul în B, sector 4,-, -.5A,.B,.6,.28, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta debitoare avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 95102/2009, lipsind intimata-creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Recursul este motivat, legal timbrat, conform chitanței seria/- - - PJ / 15.07.2009, a fost achitată taxa judiciară de timbru de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Cu privire la stadiul procesual apărătorul recurentei arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta debitoare, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii nr.1894/16.03.2009, și obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din suma invocată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin încheierea de ședință nr.1894/16.03.2009 a Tribunalului Constanța, judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea de stabilire a unei cauțiuni în sarcina creditoarei, solicitată de debitoarea contestatoare - Management SRL.
A reținut prima instanță că a fost investită prin cererea înregistrată sub nr. 11309/118/18.12.2008, prin care creditoarea Leasing SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Management SRL pentru o creanță de 704,48 lei și 19973,19 euro reprezentând rate leasing scadente si neachitate.
La data de 2.02.2009 a fost depusă la dosar contestația debitoarei prin care a solicitat, în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni în cuantum de 10 % din valoarea creanței solicitate, în termen de 15 zile de la data discutării acestei cereri, avându-se in vedere ca prin formularea cererii creditoarea a afectat in mod grav activitatea debitoarei, care nu a reușit in acest moment sa acceseze mai multe finanțări bancare. A mai arătat, debitoarea că, din punctul sau de vedere anumite creanțe sunt litigioase, singurul debit pe care îl recunoaște fiind cel de 704,48 lei.
Față de această cerere, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Potrivit art. 33 alin. 3 din Legea insolvenței nr.85/2006, "la cererea debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cerere să consemneze în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori".
Din aceste dispoziții rezultă că scopul depunerii unei cauțiuni îl constituie pe de o parte, prevenirea unor abuzuri împotriva cererilor nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii și, pe de altă parte, acoperirea pagubelor ce ar putea să le sufere debitorii.
Cererea debitorului de obligare a creditorului la plata unei cauțiuni trebuie să aibă o justificare conforma scopului cauțiunii, adică împiedicarea abuzului de drept din partea creditorului, motiv pentru care debitorul trebuie sa facă dovada susținerilor sale privind afectarea activității ca urmare a formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței și a eventualului prejudiciu pe care l-ar putea suferi.
În speța, față de motivele care au stat la baza formulării cererii de stabilire a cauțiunii și faptul ca din punct de vedere al debitoarei anumite creanțe sunt litigioase și că între sumele solicitate exista anumite inadvertențe, instanța a constatat că cererea formulata în considerarea prevederilor art. 33 alin 3 este nefondata și a respins-o în consecința.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea contestatoare - Management SRL, solicitând admiterea cererii sale și obligarea creditoarei la consemnarea unei cauțiuni în cuantumul apreciat de instanță.
A apreciat recurenta că formularea de către creditoarea - Leasing SRL a cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare îi afectează în mod grav activitatea, fiind compromise încercările de accesare a altor credite și investiții necesare scopului economic al - Management SRL.
A reiterat debitoarea recurentă motivele de fapt pentru care a contestat creanța pretinsă de - Leasing SRL
În drept au fost indicate prevederile art. 3041proc. civ.
Au fost depuse la dosar de către recurenta - Management SRL extrase de cont din 23/03.2009, -.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3041proc. civ. Curtea reține caracterul său fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 33, alin.3 din Legea nr. 85/2006, "la cererea debitorului, judecătorul sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus acțiune să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitor."
La cererea formulată de - Leasing SRL B, prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - Management SRL, aceasta a contestat stare de insolvență, solicitând judecătorului sindic să oblige creditoarea la depunerea unei cauțiuni în cuantum de până la 10% din valoarea creanței pentru care s-a cerut aplicarea dispozițiilor legii insolvenței.
Deși norma care reglementează procedura de soluționare a contestației debitoarei, ca mijloc de apărare față de susținerile creditoarei, are un caracter facultativ în privința stabilirii sau nu a unei cauțiuni, lăsând la aprecierea judecătorului sindic obligativitatea consemnării unei sume cu acest scop, Curtea reține că legiuitorul a urmărit să asigure prin acest mijloc procedural garanții suficiente și proporționale pentru acoperirea unor eventuale pagube ce ar putea fi cauzate în ipoteza constatării caracterului neîntemeiat al cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Faptul că anumite creanțe din componența sumei pentru care a solicitat creditoarea - Leasing SRL B deschiderea procedurii insolvenței față de - Management SRL au un caracter litigios nu reprezintă un motiv justificat pentru respingerea cererii de consemnare a cauțiunii, urmând ca aceasta să fie restituită după soluționarea cauzei ori să constituie modul de reparare a pagubelor suferite de debitoare pentru chemarea sa în judecată în mod nefondat.
Pentru aceste considerente, în scopul preîntâmpinării unei eventuale situații de imposibilitate a reparării vreunui prejudiciu rezultat din chemarea în judecată, în mod neîntemeiat, a recurentei debitoare - Management SRL C, Curtea va admite recursul său, în raport de dispozițiile art.312 și 3041proc. civ. modificând încheierea recurată în sensul stabilirii unei cauțiuni de 5000 lei în sarcina creditoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - debitoarea - MANAGEMENT SRL, cu sediul în C,-, jud. C, număr de ordine în registrul comerțului J-, CUI -, împotriva încheierii nr.1894 din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - creditoare - LEASING SRL, cu sediul în B, sector 4,-, -.5A,.B,.6,.28, având ca obiect procedura insolvenței.
Modifică în tot încheierea recurată în sensul că admite cererea debitoarei de stabilire a unei cauțiuni în sarcina creditoarei.
Stabilește cauțiunea în cuantum de 5000 lei în sarcina creditoarei intimate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
03 noiembrie 2009
jud.fond.
red.dec.jud. - 24.11.2009
4ex/24.11.2009
Președinte:Monica CosteaJudecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Kamelia Vlad
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|