Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1386/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1386/2008
Ședința publică din data de 10 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Adriana Iluț
JUDECĂTOR 3: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 130/26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu intimața-debitoare SC SRL, intimați creditori SC LEASING SA ). ROMÂNIA, SC 2000 SRL C-, SC SRL, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N, SC COMUNICAȚII SRL B, intimat lichidator având ca obiect procedura insolvenței închiderea procedurii.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 2110 din 29.05.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu prevederile art. 86 din nr.OUG 51/1998 aprobată și modificată prin Legea nr. 409/2001.
S-a prezentat referatul cauzei, după care instanța constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2. pr. civ.
Instanța în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 130 din 26.02.2008 a Tribunalului Bistrița -N, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC SRL Bârgăului și radierea acestei societăți comerciale din registrul comerțului.
S-a aprobat decontul lichidatorului judiciar pentru suma de 2.499 lei achitată din fondul de lichidare prev.de art.4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art.136 din lege, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri ori responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.135 din lege, sentința de deschidere procedurii a fost notificată B- și Oficiului Registrului Comerțului.
În motivare se arată că, s- constatat că la data de 20.11.2007 lichidatorul desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL Bârgăului, solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare lipsei bunurilor din averea debitorului.
S- constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 838/4.10.2006.
S- constatat că s-au întocmit notificările în condițiile art.61 din Legea nr. 85/1996.
În temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva sentinței a formulat recurs AVAS, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată că nici un act procedural nu a fost comunicat recurentei încălcându-se disp.art.85 și urm. Cod proc.civ. așa încât fost lipsită de orice drept la apărare, neavând posibilitatea să formuleze nici un fel de cerere, aceasta luând la cunoștință de cererea de deschidere prin intermediul Buletinului procedurii Insolvenței.
Lichidatorul judiciar nu verificat decât superficial activitatea debitoarei, fără menționa persoanele din conducerea societății debitoarei din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile. Nefiind notificată și neputând participa la procedura insolvenței debitoarei, AVAS fost lipsită de posibilitatea recuperării sumei în procedura insolvenței, nelegal dispunându-se închiderea procedurii debitoarei.
Examinând recursul instanța constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
În speță, procedura a fost deschisă prin sentința civilă nr. 838/1.10.2006 în baza Legii nr. 85/2006.
Raportul final și bilanțul general depuse de lichidatorul judiciar la data de 23.10.2007 relevă că creditorii debitoarei sun Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, SC Leasing SA și SC 2000 SRL Raportul final relevă că în prezent nu mai există bunuri în patrimoniul debitoarei care să poată fi valorificate.
Împotriva raportului final recurenta nu a formulat obiecțiuni după cum prevăd disp.art.129 din Legea nr. 85/2006.
De aceea se apreciază că motivele invocate de ea în conținutul recursului declarat în lipsa obiecțiunilor la raport nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În ce privește invocarea de către recurentă sancțiunii nulității hotărârii ca urmare încălcării normelor de procedură prev. de art.85 și urm. Cod proc.civ. critica este nefondată deoarece recurenta nu are calitatea de creditor înscris în tabelul de creanță al creditorilor debitoarei, acesta fiind și motivul pentru care nu fost citată la instanța de fond.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) pr.civ, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 130 din 26.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/04.07.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Adriana Iluț, Claudia Idriceanu
← Alte cereri. Decizia 183/2008. Curtea de Apel Brasov | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|