Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1516/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1516/2008

Ședința publică de la 24 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC COM SRL, împotriva sentinței civile nr. 469/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenței.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2273/10.06.2008.

Recursul este insuficient timbrat, prin aplicarae timbrului judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 7).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a recursului declarat de SC A PLAST SRL și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.469 din 26 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S- iar în temeiul art. 33 alin 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC COM SRL.

S-au respins excepțiile debitoarei invocate prin întâmpinare și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.

A fost numit administrator judiciar care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 și va depune polița de asigurare pentru risc profesional.

Potrivit criteriilor prevăzute de art. 37 din OUG nr. 86/2006 s-a stabilit un onorariu provizoriu de 700 lei pentru activitățile ce le va desfășura până în prima zi de înfățișare, ce va putea fi modificat de adunarea creditorilor.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș, pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar ce se va indica de administratorul judiciar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC COM SRL înregistrat la data de 24 aprilie 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.6 lit.c și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 RON, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 RON, achitându-se doar timbru judiciar în sumă de 0,15 RON.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite în contul Consiliului local al mun.C N sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 30 mai 2008 (7), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de debitoarea SC COM.SRL împotriva sentintei civile nr. 469 din 26.03.2008 pronunțata in dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime

Decizia este irevocabila.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./26.06.2008

Jud.fond.-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1516/2008. Curtea de Apel Cluj