Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 14/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 14
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 3: Sanda Lungu
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul, împotriva sentinței nr. 1008 din 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - lichidator - lichidator al debitoarei FUNDAȚIA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât și pentru intimatul - lichidator, cu împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul pârât depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 60 lei conform chitanței nr.564-12-0040/12.01.2010 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și concluzii scrise.
Totodată arată că nu deține documente contabile și solicită admiterea recursului.
Reprezentantul intimatului - lichidator, solicită respingerea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1008 din 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a admis cererea lichidatorului - desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului FUNDAȚIA, privind extinderea răspunderii administratorului social și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 30.302,28 lei, reprezentând pasivul debitorului FUNDAȚIA, rămas neacoperit.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că:
La data de 04.02.2009, lichidatorul - desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului FUNDAȚIA, a formulat cerere pentru antrenarea răspunderii personale împotriva administratorului social, și a solicitat să fie obligat la plata sumei de 30.302,28 lei -reprezentând totalul creanțelor admise împotriva averii debitorului.
În motivare, lichidatorul a arătat că, în declarația dată administratorul fdebitoarei a susținut că nu deține documentele de evidență contabilă ale societății și că a înstrăinat mijloacele auto, deși acestea erau sechestrate de Administrația Națională a Vămilor din 27.01.2000, lipsa documentelor contabile ducând la concluzia că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 82/1991 republicată. A precizat că, în ceea ce privesc bunurile debitorului, acestea au fost înstrăinate, conform declarației pârâtului, iar sumele obținute au fost folosite în alte scopuri decât acelea de achitare a datoriilor față de creditori.
În declarația dată pârâtul a arătat că nu deține documentele contabile, întrucât debitorul nu a ținut evidența contabilă, apreciind că nu avea o astfel de obligație.
Conform adresei nr.- din 18.09.2008 emisă de Primăria C - Direcția Impozite și Taxe, FUNDAȚIA figurează înregistrată cu două mijloace de transport, care potrivit declarației pârâtului au fost vândute. Potrivit art. 138 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului desemnat să administreze procedura insolvenței unui debitor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică să fie suportată de membrii organelor de administrare, dacă aceștia au folosit bunurile societății în interes propriu, au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice sau au ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară documente ale societății.
Coroborând probele administrate în cauză instanța a constatat că, deși notificat administratorul social pentru a depune documentele financiar - contabile ale societății, acesta nu s-a conformat, mai mult prin declarația dată, arătând că de fapt nu s-a ținut o evidență contabilă pentru activitatea debitoarei. Conform dispozițiilor art.72 și art.73 din Legea nr.31/1990, pentru ținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale răspund administratorii societății.
Neținerea contabilității în conformitate cu Legea nr.82/1991, indică o administrare frauduloasă a averii, premisă pentru aplicarea art.138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și atragerea răspunderii administratorului. Prejudiciul creat creditorilor este evident atâta timp cât nedepunerea actelor contabile a făcut imposibilă identificarea activului și pasivului societății, fapt ce împiedică recuperarea creanțelor acestora.
La aceste aspecte se adaugă și atitudinea procesuală avută de pârât pe parcursul desfășurării procesului, când, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția față de acțiunea formulată de lichidator și nu a depus întâmpinare, atitudine care, potrivit dispozițiilor art. 225.pr.civ., poate fi interpretată ca o recunoaștere a pretențiilor părții potrivnice.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs pârâtul, criticând -o ca netemeinică și nelegală, susținând că sentința atacată cuprinde motive străine de natura pricinii. Instanța s-a limitat să enunțe ca singur motiv al antrenării răspunderii patrimoniale prejudiciul creat creditorilor prin nedepunerea actelor contabile, acest lucru făcând imposibilă identificarea activului și pasivului societății. I s-a antrenat răspunderea și pentru neplata taxelor vamale pretinse de Biroul Vamal C, prin actul constatator nr.38/21.01.2000 - necomunicat și nedepus la dosar, precum deciziile ulterioare de calculare și stabilire a majorărilor și penalităților de întârziere.
Prejudiciul cauzat creditorilor este constituit din taxe vamale și majorări stabilite artificial de creditor, și nu menținerea contabilității care să fi împiedicat identificarea activului și pasivului societății câtă vreme pentru recuperarea acestor creanțe s-a aplicat sechestru pe bunuri prin procesul verbal nr.2/27.11.2000.
De la data sechestrului și până în prezent, creditorul nu a mai întocmit nici un act de executare silită așa încât până în prezent au trecut 10 ani și tot atât până la înscrierea creditoarei Biroul Vamal C în tabelul creditorilor, cu încălcarea codului d e procedură fiscală privitor la prescripție, care nu poate fi mai mare de 5 ani, încălcându-se dispozițiile privitoare la prescripție și pe care instanța era obligată să o cerceteze conform art.18 din Decretul 167/1958.
Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Așa cum a precizat recurentul și în recurs, nu a predat actele contabile lichidatorului pentru că nu le mai are. Câtă vreme nu a predat actele contabile există prezumția, nerăsturnată în cazul în speță, că a ținut contabilitatea fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută și sancționată cu antrenarea răspunderii cu propriul patrimoniu de art.138 alin 1 lit.d din 85/2006.
. răspunderii patrimoniale este pentru întreg pasivul societății și este culpa recurentului că nu a depus actele contabile pentru identificarea unor bunuri și pentru recuperare unor creanțe cu care să fie îndestulați creditorii.
Creditorii și creanțele acestora au fost cuprinse în tabelul definitiv al creanțelor și este culpa recurentului că nu l-a contestat și nu o poate face în cauza de față ce are ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale. Judecătorul sindic a fost investit cu soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social și nu cu o contestație la tabelul creanțelor.
Sub aspectul enunțat al doilea motiv de recurs invocat este străin de natura pricinii de față.
Cum sentința recurată este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul cu domiciliul în C,-, județul D, împotriva sentinței nr. 1008 din 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - lichidator - LICHIDATOR AL DEBITOAREI FUNDAȚIA cu sediul în C,-, 1, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - EM/3/ex/
Jud sindic -
Tehnored - FS/19.01.2010
15 Ianuarie 2010
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Ecaterina Moleanu, Sanda Lungu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|