Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1436/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - procedura insolvenței -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1436
Ședința publică din 12 august 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,- - 11, sector 1, împotriva sentințeinr. 174 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului B, Administrația Finanțelor Publice Municipală B, R, Primăria comunei, Grupul Industrial B, PF, E-ON B, AF G, PF, PF, AF, Mihălășeni, PF, PF, MBS. - Sucursala Complex B, Mihălășeni, II, Diesel B, B, B, B, Administrația Apelor Române I Sucursala B, moștenitoare după, - moștenitoare după, B prin lichidator Cabinet Individual G, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Tribunal B,
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns creditorii-intimați pentru și, care arată că se prezintă și pentru.
Procedura nu este legal îndeplinită cu creditorii-intimați Agenția Domeniilor Statului B, dovada citației emisă pentru aceasta nefiind restituită și cu, județul B, citația emisă pentru aceasta fiind restituită cu mențiunea "unitate desființată".
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța învederează părților că creditoarea-recurentă B nu a produs alte dovezi în legătură cu suma de 3.024,28 lei a cărei înscriere în tabelul creditorilor și în planul de distribuire atacat o solicită și, apreciind că recursul este în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Creditorii-intimați prezenți precizează că înțeleg să lase la aprecierea instanței soluționarea recursului pe fond.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prinsentința nr.174 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Botoșani- judecătorul sindic a admis în parte contestația formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și a dispus modificarea tabelului definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar, în sensul înscrierii creditoarei AVAS în acest tabel cu o creanță în sumă de 424.896.281 lei (ROL), cu consecința diminuării cu aceeași sumă a creanței Administrației Finanțelor Publice municipale
Pentru a se pronunța astfel judecătorul sindic a reținut, reverificând cererea creditoarei AVAS - urmare a casării de către Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr.1448/13.11.2008, a sentinței nr.203/15.05.208 și a încheierii nr.121/20.03.2008, respectiv a sentinței nr.79/21.02.2008, cu trimiterea cauzei spre rejudecare - că, în lipsa unor precizări și explicații din partea creditoarei AVAS, pentru creanța în sumă de 3.024,28 lei, reprezentând cheltuieli de valorificare, înregistrate de AVAS până la data de 31 octombrie 2006, aferentă creanței preluată de la Dunărea, nu există depuse înscrisuri doveditoare, cele existente fiind aferente creanței de 42.289,59 lei, care a fost admisă de lichidator în tabelul de creanțe. Astfel, judecătorul sindic a admis în parte contestația creditoarei AVAS și a dispus înscrierea creditoarei AVAS în tabelul de creanță numai cu suma de 42.289,59 lei (RON) și diminuarea cu această sumă a creanței Administrației Finanțelor Publice municipale
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că, în temeiul dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, întrucât pentru hotărârea atacată nu se poate uza de calea de atac a apelului, solicită analizarea hotărârii sub toate aspectele.
De asemenea, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii contestației; creditoarea AVAS dorește înscrierea sa în tabelul creditorilor și în planul de distribuire atacat și cu suma de 3.024,28 lei, modificarea planului de distribuire publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.1.845/23.07.2007 prin distribuirea în contul recurentei a sumei corespunzătoare, proporțional cu suma alocată pentru categoria creanțelor bugetare și, în temeiul dispozițiilor art.8 al.5 lit.d din Legea nr.85/2006, să se dispună suspendarea executării sentinței comerciale nr.174/30.04.2009 până la soluționarea prezentului recurs.
Motivele de recurs invocate, care fac trimitere la art. 3041, 304(9) cod pr. civilă, nu sunt întemeiate:
Creditoarea AVAS Baf ost înscrisă în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, cu creanță în valoare de 42.289,59 lei ( parte din creanța de 45.313,87 lei solicitată).
Diferența de 3.024,28 RON neacordată din creanță, a fost solicitată de creditoare ca reprezentând cheltuieli de valorificare aferente creanței preluate de ea de la Fondul Național de "Dunărea" (cererea - fila 182- vol. II dosarul Tribunalului Botoșani ), în baza actului de partaj încheiat la 7.03.2002, însă nu fost dovedită.
Creanța datorată de debitoarea falită Casei de Asigurări de Sănătate B, a fost inițial înscrisă în contul creditoarei Ulterior, conform OUG 95/2003 prin Protocolul nr. 21/25.02.2004, AVAS a preluat creanța de la CAS B, creanță în valoare de 424.496,281 RON și nu de 45.313,87 cât se pretinde. (a se vedea Protocolul 21/2004 și Anexa A1- 165- 168 vol. III dosar și Înștiințarea CAS B - fila 169 vol. III dosar).
De urmare, sentința recurată fiind temeinică și legală sub aspectul criticilor aduse;
Cum nici la examinarea ei conform art. 3041cod pr. civilă nu s-au constatat motive de critică;
Conform art. 316, 296 cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
D EC IDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cu sediul în B,- - 11, sector 1, împotriva sentințeinr. 174 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 5800.2/-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. și aflate în CO Pt. grefier aflat în CO
semnează președintele instanței semnează prim-grefier
Red.
Jud.
Tehnored.
Ex. 2/1.09.2009
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Nechifor Veta, Bratu Ileana
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|