Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1437/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1437/2009
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Completul este compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 78 din 14 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata PRO - LICHIDATOR JUDICIAR AL SC SRL, având ca obiect procedura enței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal prin achitarea taxei judiciare de timbru, în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei după care, Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 78 din 14 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea formulată de lichidatorul PRO cu sediul în B M,-/3 în reprezentarea debitoarei - în faliment, cu sediul în,-, împotriva pârâtului.
Pârâtul a fost obligat să suporte cu averea personală pasivul societății debitoare în sumă de 166.323,93 lei, reprezentând creanțele înregistrate de creditorii debitoarei în dosarul de faliment nr- al Tribunalului Maramureș.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr.2731/12.09.2007 a Tribunalului Maramureșs -a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei.
Conform dispozitivului sentinței lichidatorul judiciar a realizat demersurile necesare pentru preluarea actelor și documentelor contabile ale debitoarei, pârâtul fiind notificat despre obligația de a depune aceste acte. acestor notificări administratorul debitoarei nu le-a dat curs.
S-a reținut de către judecătorul sindic ca afirmațiile pârâtului în sensul că nu se face vinovat de starea de ență a debitoarei pentru motivele arătate în apărările făcute, nu sunt de natură a înlătura răspunderea acestuia în condițiile în care a fost unicul administrator al societății iar textul art. 138 lit.d din Legea 85/2006 se referă la depunerea actelor contabile și predarea acestora lichidatorului desemnat pentru falimentul debitoarei și nu la depunerea acestora la alte instituții ale statului, așa cum a susținut pârâtul.
Pe de altă parte pârâtul nu a făcut nici o dovada că actele contabile ar fi în posesia altei persoane.
În aceste condiții judecătorul sindic a apreciat ca fiind incidente în speță prevederile art.138 alin.1 lit.d din legea 85/2006 care prevăd că:
"La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de ență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Din faptul că societatea a ajuns în stare de faliment rezultă că administratorul nu a depus diligența necesară în vederea îndeplinirii îndatoririlor impuse de lege și de actul constitutiv încălcând astfel și legile fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că, împotriva recurentului a fost formulată cerere de atragere a răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei SC SRL la Tribunalul Maramureș de către intimata PRO, lichidator judiciar al SC SRL pentru încălcarea art. 138 lit d din Legea nr. 85/2006.
Bilanțul contabil la 31 decembrie 2004 fost depus la la data de 23 aprilie 2005, bilanțul contabil la 31 decembrie 2005 fost înregistrat la sub numărul: 136/28 aprilie 2006; activitatea societății a fost suspendată; depunerea bilanțurilor fiind constatată și prin intermediul procesului-verbal întocmit cu nr. 5506 din 19 decembrie 2007 de către angajații Inspecției Fiscale M din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu prilejul controlului efectuat.
În cursul anului 2007, activitatea SC SRL a făcut obiectul unei cercetări din partea IPJ M, în cadrul căreia i s-a solicitat punerea la dispoziție a bilanțurilor contabile aferente anilor 2004 și 2005, alături de facturile din evidența societății și alte acte de evidență contabilă, exemplarele rămase din bilanțuri fiind prezentate și rămânând la organul de cercetare; fapt care a avut consecința imposibilității trimiterii bilanțurilor contabile la sediul lichidatorului desemnat.
La data de 17 noiembrie 2008 au fost depus la sediul PRO toate actele originale de înființare și contabile pe care le deținea, așa cum rezultă din înscrisul intitulat: "delegație nr. 1/18 noiembrie 2008", având mențiunea de primire a actelor din partea lichidatorului judiciar.
Administratorului statutar nu i se pot reține faptele prevăzute de art. 138 alin 1 lit d din Legea nr. 85/2006, neexistând intenția de a nu prezenta evidența contabilă a firmei, publică, așa cum reiese din cele prezentate mai sus.
Intimata SC SRL prin întâmpinarea depusă la data de 31 martie 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (33-34).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, contrar celor sustinute prin cererea de recurs, recurentul nu a predat actele contabile, desi au fost notificat in acest sens de catre lichidatorul judiciar. Inscrisul depus in probatiune de catre recurent in dosarul de recurs nu dovedește ca au fost predate actele contabile facand referire la: procesul-verbal încheiat la data de 19 decembrie 2007 de către DGFP M-. Din cuprinsul acestui înscris rezultă că la finalizarea controlului fiscal au fost restituite administratorului statutar toate documentele puse la dispoziție organelor de inspecție fiscală.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de ență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități.
Această faptă ilicită se poate săvârși prin una din următoarele modalități: ținerea unei contabilități fictive, ascunderea unor documente contabile și neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Prin nedepunerea documentelor contabile la cererea administratorului judiciar, această faptă ilicită a fost săvârșită de către administratorul statutar prin aceea că neprezentarea documentelor contabile spre verificare duce la concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale în materie.
Este important de reținut faptul că nepredarea documentelor contabile se caracterizează prin săvârșirea acestei fapte cu intenție pentru că prin această faptă ilicită s-a cauzat un prejudiciu ce constă în valoarea tuturor creanțelor înscrise de creditori în tabel și totodată este întrunită în speță și cerința privind existența raportului de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ce rezultă din faptul că tocmai datorită acestei stări s-a produs starea de ență.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) urmează a se respinge recursul declarat de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 78 din 14.01.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./
2 ex./14.05.2009
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|