Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1446

Ședința publică din data de 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dinu Florentina

JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Preda Popescu Florentina Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC PROIECT SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, bloc.27 F,.2, județ P, cod poștal -, având CUI - și nr. de înregistrare în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.866 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Faliment, în contradictoriu cu intimata lichidatoare cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, intimata creditoare SC SRL cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, intimata intervenientă SC DE GEODEZIE SRL, cu sediul în P-, județ

Cererea de recurs este timbrată cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 01 iunie 2009, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata creditoare SC SRL reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 16 dosar, intimata intervenientă SC de Geodezie SRL P, reprezentată de avocat, din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale din 26.10.2009, lipsind recurenta debitoare SC Proiect SRL P, intimata lichidatoare

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul se află la al treilea termen de judecată, este motivat, timbrat, iar prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de Cabinet Individual de ență -, succesor în drepturi al intimatei lichidatoare Poî ntâmpinare, vizată cu actul nr. 17316/27.10.2009.

Avocat, având cuvântul pentru intimata creditoare SC SRL, învederează instanței faptul că din dosarul de fond lipsesc unele înscrisuri, respectiv notificarea societății debitoare și concilierea prealabilă a părților, motiv pentru care consideră că se impune a se acordarea unui termen pentru a fi depuse.

Avocat având cuvântul pentru intimata intervenientă SC de Geodezie SRL P, lasă la aprecierea instanței cererea formulată de intimata creditoare SC SRL prin apărător.

Curtea, apreciază că sunt acte suficiente la dosar, nefiind necesare ale înscrisuri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru intimata creditoare SC SRL, solicită respingerea recursului declarat de debitoarea SC Proiect SRL P ca nefondat și neîntemeiat, fiind pur formal.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat având cuvântul pentru intimata intervenientă SC de Geodezie SRL P, solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal. In sensul susținerilor depune la dosar concluzii scrise.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

La data de 23.07.2008 creditoarea SC SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii enței împotriva debitoarei SC PROIECT SRLsusținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 45.522,73 lei, neachitată de debitoare,scadentă cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii.

Debitoarea SC PROIECT SRL a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006, arătând că nu se află în stare de ență comercială, aspect dovedit cu balanța contabilă pe luna iunie 2008 și o serie de chitanțe, din care rezultă că în ultimele 30 zile a efectuat plăți către creditori. A mai susținut debitoarea că debitul către SC SRL a fost achitat potrivit contractului părților, însă suma solicitată pe această cale reprezintă prețul pentru niște lucrări efectuate din proprie inițiativă de creditoare, care nu au fost solicitate și nu-i sunt necesare.

La termenul de judecată din data de 8.04.2009,creditorul SC DE GEODEZIE SRL a formulat cerere de intervențieîn dosar, calificată de instanță ca fiind o intervenție în interesul creditorului-reclamant și care a fost admisă în principiu, în temeiul disp. art. 52 pr. civ.,pe această cale intervenienta solicitând deschiderea procedurii enței împotriva debitoarei, pentru neplata debitului în cuantum de 10.985,86 lei reprezentând contravaloare factură fiscală și dobânzi legale aferente.

Prin sentința nr. nr.866 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova,s-a respins contestația debitoarei ca neîntemeiată și s-a admis cererea de intervenție în interesul creditoarei formulată de intervenienta SC DE GEODEZIE SRL, admițându-se cererea de deschiderea procedurii enței formulată de creditorul SC împotriva debitoarei SC PROIECT SRL.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 31 din Lg. 85/2006, orice creditor care dispune de o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile împotriva debitorului, este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de lege împotriva acestuia, ența reprezentând acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, fiind prezumată ca vădită, atunci când debitorul, după 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori.

S-a constatat că societățile creditoare au emis, în baza relațiilor comerciale derulate între părți, facturile fiscale depuse în copie la dosar, facturi ce au fost însușite la plată de societatea debitoare, prin aplicarea semnăturii reprezentantului său legal, fiind înlăturată apărarea debitoarei în sensul că datoria față de creditorul SC SRL nu există, întrucât lucrările nu au fost solicitate, în condițiile în care părțile au încheiat un contract de prestări servicii, care nu a fost contestat de debitoare, iar facturile emise în baza lui au fost însușite la plată.

Instanța de fond a considerat că nu se poate reține nici susținerea debitoarei potrivit căreia societatea nu se află în stare de ență, deoarece a efectuat plăți către alți creditori, atâta vreme cât cu 30 zile anterioare formulării cererii aceasta nu a mai efectuat plăți către doi dintre creditorii săi, fiind în mod cert îndeplinite condițiile prev. de art. 3 pct. 1 lit. a din Lg. 85/2006, motive pentru care s-a respins contestația debitoarei și s-a admis cererea creditoarei, precum și cererea de intervenție în interesul creditoarei.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC PROIECT SRL,care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de legea 85/2006 pentru deschiderea procedurii generale de ență împotriva sa, întrucât nici intimata creditoare SC SRL și nici intervenienta în interesul acesteia SC DE GEODEZIE SRL nu dispun de o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva sa, în sensul art. 3 din legea enței și art. 379 pr.civ.

Astfel, recurenta debitoare a învederat că două dintre cele trei facturi emise de intimata creditoare SC SRL, respectiv nr. 122 și 127 din 27.05.2009 nu poartă semnătura de primire a recurentei, ceea ce înseamnă că nu au fost recunoscute, acestea fiind comunicate prin fan curier, iar la dosarul cauzei nu există nicin un document care să emane de la amebele părți din care să rezulte suprafața aferentă lucrării "comuna " și contravaloarea acestor lucrări.

S-a susținut că procesele verbale de predare primire aferente acestei lucrări datează din 27.08.2008, copiile acestora aflându-se la filele 42-43 dosar, ceea ce înseamnă că facturile emise în luna mai priveau o lucrare care nu era executată, așa încât nu putea fi vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care cererea de deschidere a procedurii s-a înregistrat la 23.07.2008, iar lucrarea s-a predat la 27.08.2008, deci cu nerespectarea termenului de 30 de zile, ceea ce înseamnă că sentința recurată este nelegală.

Recurenta debitoare a arătat că nu a recunoscut niciodată cuantumul creanței, întrucât, potrivit înțelegerii avută cu intimata creditoare, aceasta avea obligația executării lucrărilor topometrice numai pentru o suprafața de 6,5 Km.

Recurenta a contestat starea de ență, susținând că nu se află în încetare de plăți, deoarece deține în cont lichidități și nu are alți creditori, neachitarea creanței intimatei creditoare, fiind consecința refuzului de a recunoaște această creanță, care nu este certă, lichidă și exigibilă, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței,în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii enței și a cererii de intervenție.

Intimata intervenientă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitare făcută și deadministratorul judiciar al debitoarei - Cabinet individual de ență, prin întâmpinareadepusă la dosar în temeiul art. 308 pct. 2 civ.

Curtea, examinând sentința, prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Susținerile recurentei debitoare privind inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile a intimatelor creditoare, împotriva sa,care să justifice deschiderea procedurii generale de enmță sunt nefondate, deoarece creanța intimatei creditoare SC SRL rezultă din contractul de prestări servicii topografice, pentru realizarea planurilor de situații nr 9/6.07.2007,încheiat cu debitoarea, contravaloarea prestațiilor executate de către creditoare fiind cuprinsă în facturi fiscale, semnate de primire de reprezentantul recurentei și însușite deci la plată de către aceasta din urmă, într-adevăr,cu excepția facturilor nr. 122 și 127/2009, care au fost expediate recurentei prin fan curier și primite de aceasta din urmă,dar și aceste facturi au fost emise în baza contractului de prestări servicii nr.9/2007 semnat de reprezentantul legal ai recurentei și intimatei creditoare.

Recurenta debitoare nu a contestat prevederile contractului comercial în baza căruia s-a solicitat plata facturilor, iar împrejurarea că s-au efectuat mai multe lucrări decât cele convenite de către intimata creditoare nu este dovedită, deoarece clauzele contractului nr 9/2007 încheiat de părți nu individualizează lucrările ce trebuiau executate de către intimată.

Datoria recurentei debitoare, este mai veche de 30 de zile, calculate dinaintea introducerii cererii de ență de către intimata creditoare,astfel încât, coroborând actele depuse la dosar cu prevederile legale incidente, în mod corect Tribunalul Prahovaa reținut că recurenta creditoare dispune de o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei,care corespunde dispozițiilor art. 379 pr.civ.din întâmpinarea depusă de administratorul judiciar și din copia tabelului definitiv al creditorilor întocmit de acesta rezultând că recurenta debitoare are datorii de 159.110,54 lei către 7 creditori, aflându-se în stare vădită de ență,dovedită potrivit prevederilor art.3,alin.1,lit.a din legea 85/2006,modificată și republicată.

Constatând că sentința atacată, nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare, prev.de art 304 civ. în baza disp. art. 312 al. 1 civ.curtea va respinge recursul debitoarei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC PROIECT SRL, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, bloc.27 F,.2, județ P, cod poștal -, având CUI - și nr. de înregistrare în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.866 din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - Faliment, în contradictoriu cu intimata lichidatoare cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, intimata creditoare SC SRL cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -, intimata intervenientă SC DE GEODEZIE SRL, cu sediul în P-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 28 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Preda Popescu Florentina Duboșaru

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /DD

f- Tribunalul Prahova

6 ex/2.11.2009

Președinte:Dinu Florentina
Judecători:Dinu Florentina, Preda Popescu Florentina Duboșaru

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1446/2009. Curtea de Apel Ploiesti