Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1456/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1456
Ședința publică din 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței comerciale nr. 970 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată -, reprezentată prin lichidatorul judiciar
La apelul nu nominal se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 3 noiembrie 2009 lichidatorul judiciar al debitoarei intimate a depus prin registratura instanței întâmpinare la recursul creditoarei.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 970 din 11 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa respins obiecțiunile formulate de creditoarea Administrația Finanțelor Publice împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar T și, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura insolvenței față de debitoarea -, dispunând radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, în conformitate cu art. 136 din același act normativ, tribunalul l-a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, de creditori și asociații debitoarei, dispunând, totodată, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la radierea societății, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin obiecțiunile formulate instituția creditoare a criticat concluzia lichidatorului judiciar potrivit căreia în cauză nu se impune atragerea răspunderii foștilor administratori, solicitând judecătorului-sindic să dispună refacerea și completarea raportului de către practician, iar în subsidiar, autorizarea, în temeiul art. 138 alin. 3 din lege, pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii administratorilor și.
În raportul de închidere a procedurii, depus pentru termenul din 11 iunie 2009, lichidatorul judiciar, după ce a descris activitatea desfășurată pe parcursul administrării procedurii colective și situația creanțelor, a reluat prezentarea cauzelor și împrejurărilor ajungerii debitoarei în insolvență, cu referire la obiecțiunile creditoarei Administrația Finanțelor Publice L, menținându-și opinia potrivit căreia, deși s-a încercat redresarea activității societății, procedându-se, pe de o parte, la desfacerea contractelor de muncă existente, iar pe de altă parte, la creditarea persoanei juridice de către asociați, din cauza lipsei de comenzi pentru produsele realizate nu s-a reușit acest lucru și, implicit, nu s-au putut achita creanțele față de bugetul de stat, conchizând că nu se impune atragerea răspunderii administratorilor pentru niciuna dintre faptele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 138 din Legea insolvenței.
În ședința publică de la acel termen, față de cuprinsul art. 138 alin. 3, judecătorul-sindic a pus în discuție lipsa calității procesuale active a creditorului pentru a formula o acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale în cazul în care lichidatorul judiciar, prin raportul privind cauzele insolvenței, și-a expus punctul de vedere în sensul că nu se impune antrenarea acestei forme de răspundere. De asemenea, instanța a invocat și excepția inadmisibilității cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, raportat la modificarea adusă alin. 1 al art. 138, prin art. 20 din nr.OUG 173/2008, potrivit căruia numai în cazul în care, în raportul întocmit conform art. 59 alin. 1, sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvență să fie suportată de persoanele vinovate, indicate în textul de lege modificat. Deși reprezentantul instituției creditoare a pus concluzii de respingere a excepțiilor, fără a motiva însă acest punct de vedere, judecătorul-sindic a constatat că obiecțiunile formulate nu pot fi primite atât pentru lipsa condiției prealabile prevăzută de art. 138 alin. 1, cât și pentru lipsa calității procesuale active a creditoarei de a cere, în subsidiar, autorizarea pentru introducerea acțiunii în răspundere, având în vedere că practicianul nu a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei falite, ci a concluzionat, în urma analizei cauzelor care au dus la insolvență, că au fost motive obiective, neimputabile administratorilor sociali.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice L, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale, având în vedere următoarele argumente:
În fapt, prin sentința recurată, tribunalul a respins obiecțiunile creditoarei și a închis procedura insolvenței față de debitoarea -, hotărârea fiind dată cu interpretarea greșită a legii. Astfel, lichidatorul judiciar a depus raportul cu privire la cauzele ajungerii în insolvență în care arată că, în opinia sa, nu se impune antrenarea răspunderii materiale a administratorului societății. Prin obiecțiunile formulate instituția recurentă a solicitat, fie ca practicianul să reanalizeze cauzele ajungerii societății în incapacitate de plată, fie autorizarea judecătorului-sindic pentru a introduce o acțiune în răspundere împotriva foștilor administratori. Cu toate acestea, lichidatorul judiciar nu a reanalizat cauzele insolvenței, ci a solicitat respingerea obiecțiunilor și închiderea procedurii colective, prin poziția sa îngrădind și prejudiciind dreptul recurentei de a-și recupera creanța înscrisă la masa credală, deși acesta este numit tocmai pentru a apăra interesele creditorilor. În cazul de față, instituția creditoare era singura înscrisă pe de creanțe, astfel că ea avea dreptul a exercita toate drepturile ce reveneau comitetului creditorilor, alin. 3 al art. 138 arătând că acest organism este îndreptățit a solicita autorizarea pentru a formula o cerere de antrenare a răspunderii, existența unui raport privind cauzele insolvenței, raport care uneori este pur formal, neputând împiedica creditorii să solicite antrenarea răspunderii materiale a persoanelor vinovate. De asemenea, existența acestui document nu poate împiedica o instanță de judecată să se pronunțe pe o cerere cu care a fost învestită, judecătorul-sindic trebuind să analizeze raportul lichidatorului și doar după aceea se poate pronunța pe cererile creditorilor, intenția legiuitorului nefiind de a da "un drept de veto practicianului în insolvență", ci doar de a preîntâmpina formularea excesivă de cereri de antrenare a răspunderii.
În drept a invocat art. 299 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a depus întâmpinare (filele 8-9), solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice L, deoarece în urma modificărilor aduse art. 138 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul recunoaște în mod limitativ doar administratorului judiciar, respectiv lichidatorului, calitatea de a formula acțiune de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, de la această regulă existând numai o singură excepție, prevăzută de alin. 3 al textului, prin care se recunoaște și comitetului creditorilor dreptul la acțiune, însă doar în situația în care practicianul a omis să indice cauzele insolvenței și persoanele culpabile sau a omis să formuleze cererea de chemare în judecată. În speță, nu sunt îndeplinite niciuna dintre condițiile limitativ prevăzute de art. 138 alin. 3, deoarece atât în raportul privind cauzele insolvenței, cât și în raportul final, lichidatorul judiciar și-a exprimat motivat poziția în această privință, neputând fi vorba, deci, de vreo omisiune cu privire la formularea unei astfel de cereri.
În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum a arătat și în raportul privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență, este de reținut că debitoarea a funcționat în mod real mai puțin de un an, perioadă în care societatea nu a înregistrat profit. În aceste condiții, pentru a evita apariția incapacității de plată, administratorul a luat toate masurile necesare, procedând la concedierea salariaților și la creditarea societății de către asociați. Deși s-a încercat redresarea persoanei juridice, activitatea slab dezvoltată a acesteia a dus la imposibilitatea achitării debitului existent față de recurentă. Pentru a se conforma cerințelor Legii falimentului, la momentul apariției stării de insolvență, debitoarea a solicitat deschiderea procedurii simplificate pentru a nu se ajunge în situația cumulării unor noi datorii. Din documentele contabile avute la dispoziție lichidatorul judiciar a putut stabili faptul că insolvența s-a datorat lipsei de comenzi pentru elementele de beton produse de societate, nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu se impunea formularea unei cereri de antrenarea a răspunderii patrimoniale.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefundat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Administrația Finanțelor Publice L sentinței comerciale nr. 970 din 11 iunie 2009 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori sociali ai debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea -, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a foștilor administratori sociali, motivându-și această poziție, în esență, prin aceea că in documentele contabile analizate a rezultat că insolvența s-a datorat lipsei de comenzi pentru elementele de beton produse de societate, în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că nu se impunea formularea unei cereri de antrenarea a răspunderii patrimoniale.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele enumerate la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Cu toate acestea, cum în mod corect a arătat și lichidatorul judiciar al intimatei, atâta timp cât prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei -, practicianul desemnat să administreze procedura colectivă a arătat argumentat și fără niciun dubiu că încetarea de plăți se datorează unor motive obiective, neimputabile fostelor organe de conducere, punct de vedre menținut și prin răspunsul la obiecțiuni, în mod judicios prima instanță a reținut că cererea de autorizare, chiar și a unicului creditor care și-a declarat creanța la masa credală, pentru introducerea acțiunii în răspundere nu poate fi primită, în speță nefiind întrunite cerințele prevăzute de alin. 3 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în sensul că nu poate fi vorba nici de ipoteza în care administratorul judiciar sau lichidatorul ar fi omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică și nici de situația în care acesta ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Și obiecțiunile instituției creditoare în mod întemeiat au fost respinse de către tribunal, prin respectivele obiecțiuni recurenta criticând raportul de activitate al practicianului prin care acesta a arătat că, în urma analizei situației financiar-contabile a societății debitoare, persoana juridică a intrat în insolvență din motive obiective, și chiar dacă s-a încercat redresarea activității, procedându-se la desfacerea contractelor de muncă existente și la creditarea firmei de către asociați, din cauza lipsei de comenzi nu s-a reușit salvarea societății, astfel că nu se impune promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială împotriva foștilor administratori sociali. Or, este știut faptul că Legea insolvenței nu pune la dispoziția judecătorul-sindic vreun mecanism juridic pentru a putea aplica sancțiuni coercitive împotriva administratorului/ lichidatorului judiciar care își formulează părerea că nu se impune formularea unei asemenea cereri de chemare în judecată.
În ceea ce privește "excepția lipsei calității procesuale active" a recurentei, invocată prin întâmpinare de către lichidatorul judiciar, Curtea constată că, în realitate, nu este vorba despre o excepție procesuală, de procedură sau de fond, în sensul art. 137 din Codul d e procedură civilă, ci o simplă apărare față de criticile de pretinsă nelegalitate aduse hotărârii prime instanțe, astfel că ea a fost analizată în consecință.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței comerciale nr. 970 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată -, reprezentată prin lichidatorul judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /24.11.2009
Dact. /25.11.2009 - 2 ex
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Raluca SuciuJudecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 1186/2008.... → |
|---|
